Dragele mele, vreau sa incep prin a va impartasi bucuria pe care o am cand ma gandesc la familia mea. M-am nascut si am crescut intr-o famile traditionalista, cu valori familiale foarte bine conturate. Am un frate care mi-a completat copilaria, parinti pentru care familia reprezenta scopul principal al intregii lor vieti si bunici care mi-au oferit vacante si povesti pe care rar le mai intalnesti astazi. Intr-un cuvant, am avut o familie adevarata. Tot de la ei am invatat, in cuvinte putine, ca, nu trebuie sa fii singur pe lume, ca sta in puterea ta sa ai oamenii dragi alaturi.
Anii au trecut si am acum am langa mine un om pentru care valorile familiei au fost tot atat de puternice ca si ale mele. Alaturi de el am inteles ca, in momentul in care iti alegi jumatatea si puneti “pirostriile” unei noi familii inseamna mult mai mult decat un nou nucleu. Inseamna ca, pe langa familia pe care ti-a dat-o Dumnezeu, mai primesti o familie. Cu bune si cu rele. Cu acceptari, iertari, bucurii. Totul depinde de cum decizi tu sa vezi aceste lucruri.
Ce este nou este faptul ca si tu, la randul tau, trebuie sa incepi sa creezi traditii si povesti de familie. Astfel, trebuie sa incepi incet dar ferm creearea unei noi familii.
Primul pas este sa te gandesti ca, daca inveti ceva dincolo de liceu, este pentru ca asa vrei tu, pentru ca iti place domeniul respectiv, pentru ca te ajuta sa te intelegi si sa te exprimi mai bine.
Apoi, cand te angajezi, trebuie sa stii sigur ca nu muncesti pentru cineva ci pentru tine, pentru ca-ti place sa realizezi ceva si sa aplici ceea ce ai invatat.
Dupa asta vin vacantele, pentru care nu facem sacrificii ci mici eforturi pentru o satisfactie suplimentara. In fond…nu banii ne fac pe noi ci noi pe ei.
Apoi vine nunta…cel mai important “amanunt” la o nunta este sa o gandesti ca pe o petrecere de ziua ta (in acest caz, ai creeat déjà prima traditie a familiei tale – ziua voastra). Nu incerca sa faci o afacere din nunta – nu vei avea decat de pierdut – oameni care vin din obligatie (ca doar si tu sau ai tai ati fost la ei), sau rude care te vor evita (pentru ca este criza), si, in final vei rata esenta acestui eveniment: celebrarea unui eveniment foarte important din viata ta. In general, succesul unui eveniment personal este bucuria ta. Nu incerca sa impresionezi sau sa multumesti suplimentar pe cineva – nu vei face decat sa-ti irosesti puterile pe care ar trebui sa le consumi in toiul “dansului”.
Mai trece putin si vine bebelusul….vai ce bine, de acum incolo am si eu pe cineva care ma iubeste neconditionat, nu mai conteaza restul. Gresit. Acum, mai mult ca niciodata conteaza “restul”. Am adus pe lume un prunc, i-am promis inca de pe vremea cand era in burtica faptul ca va fi cel mai iubit copil din lume. Atunci, sa-l ajutam putin. Nu ne intelegem cu socrii? Nu ne intelegem cu sora/fratele sotului? Am avut alte dispute cu parintii nostri? Este momentul sa le uitam pe toate si sa-I oferim copilului nostru multa dragoste si o familie cat mai mare –in fond, de la noi va invata sa cearna ce este bine si ce nu in viata si trebuie sa ii acordam incredere ca va lua de la fiecare ce este mai bun pentru el.
De-a lungul anilor, ne-am facut prieteni. Pe care am invatat cum sa-I pastram alaturi, cum sa-I acceptam pentru ceea ce reprezinta ei pentru noi nu pentru alte criterii: statut social, puteri financiare, etc. Am invatat singuri ca si prietenii fac parte din familie, asadar ar trebui sa fim la fel de intelegatori si cu ei.
Ei, acum suntem complete – o noua familie s-a infiripat. Trebuie sa facem si noi macar ceea ce au facut “ai nostri” pentru noi. Asadar, decidem ca sarbatorile vor fi facute in familie: prima zi de Craciun, prima zi de Paste, etc. le petrecem in familie, cu produse traditionale si cadouri.
In urma cu putin vreme am luat o decizie impreuna cu sotul meu: la fiecare sarbatoare comuna, ne vom face un cadou comun: ceva deosebit ce ne dorim in caminul nostrum. Iata ca pe lista traditiilor de familie se mai adauga ceva.
Si, nu uitati dragele mele, serbarea onomasticilor sau a zilelor de nastere nu este o optiune: in fiecare an trebuie sa ne amintim cat de mult ne bucuram, impreuna cu familia, de ele (sunt motive de bucurie dar si de reunire a familiei, de pastrare si creeare a traditiei de familie.
Iar in zilele linistite de acasa, nimic nu poate compensa bucuria de a face o baie cu spuma, si, cu o cafea alaturi sa te asezi confortabil in fotoliu ca sa citesti cartea pe care tocmai ai cumparat-o sa sa vezi un film classic alaturi de familia ta. Nimic nu creeaza o intimidate mai mare in familie decat aceste mici detalii, aceste cateva ore petrecute fara stress si fara “trebuie” in caldura casei tale.
Eu va urez din suflet sa aveti puterea si dorinta sa va faceti o familie adevarata, cu valori reale si multa dragoste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu