Ticurile copiilor nostri




Prin repetarea unei actiuni pana la reproducerea acesteia in mod inconstient, ticurile copiilor includ o gama larga de comportamente precum:
- Suptul degetului mare; - Vocalizare repetitiva; - Rosul unghiilor; - Trasul parului; - Tinerea respiratiei; - Lovirea cu capul; - Manipularea, miscarea partilor de corp; - Leganarea corpului; - Lovirea sau muscarea lor insisi.

Toti copiii vor manifesta tulburari repetitive la un anume stadiu al dezvoltarii, dar faptul ca le consideram sau nu tulburari, depinde de frecventa si persistenta lor si de efectul pe care le au asupra functiilor fizice, emotionale sau sociale la copii.

Aceste comportamente de obisnuinta pot avea originea din miscari intentionate, care devin repetate si apoi incorporate in obisnuinta copilului. Unele obiceiuri vin din imitarea comportamentului unui adult.

Altele, precum tragerea parului sau lovirea cu capul apar din asigurarea unei forme de furnizare senzoriala si confort pentru atunci cand copilul este singur.

Suptul degetului mare este un lucru relativ normal pentru copii. Daca continua, poate sa intervina in alinierea dintilor cand acestia cresc. Este un obicei de confort si parintii ar trebui sa incerce sa ignore, in timp ce incurajeaza copilul si ii asigura alte aspecte ale activitatii copilului lor.

Ticurile sunt miscari repetitive ale unor grupuri de muschi care reduc tensiunea aparuta in urma unor stari fizice sau emotionale, cel mai des implica capul, gatul si mainile.

Este dificil pentru un copil care are tic sa se abtina chiar si
pentru o perioada scurta. Presiunea parintilor poate exacerba,
in timp ce ignorarea poate reduce ticul.

Ticurile se pot diferentia ca fiind miscari distonice sau diskinetice, in functie de absenta lor sau nu in timpul somnului.

Balbaitul nu este un obicei de reducere a tensiunii. Apare la 5% dintre copii in perioada cand incep sa invete sa vorbeasca. Circa 20% dintre acestia vor prezenta balbaiala si cand sunt adulti.

Fenomenul este mai predominant la baieti decat la fete. Initial este mai bine sa fie ignorata problema, din moment ce in majoritatea cazurilor se rezolva de la sine. Daca vorbirea intrerupta, nefluenta persista si este un motiv de ingrijorare, trebuie consultat un logoped.

Tulburari de anxietate


Anxietatea si frica sunt parte a dezvoltarii normale, totusi, daca persista si devin generalizate, pot duce la o conditie de incapacitate sociala si necesita interventie.

Aproximativ 6-7% dintre copii pot dezvolta tulburari de anxietate si cam o treime dintre acestia pot fi supra-anxiosi si tot cam atatia vor dezvolta o fobie.

Tulburarea de anxietate generalizata, fobia sociala izbucnita in copilarie, tulburarea anxioasa de separare, tulburarea obsesiv-compulsiva si fobia sunt demonstrate de o frica specifica sau difuza, dupa toate probabilitatile sunt cauzate de anumite situatii.

Fobia de scoala apare la 1-2% dintre copii, din care s-a estimat ca circa 75% pot suferi de un anume grad de depresie sau anxietate.

Se poate stapani prin tratarea psihiatrica de baza, terapie de familie, instruirea parintilor si legatura cu scoala pentru investigarea posibilelor motive pentru refuz si negocierea reintegrarii in scoala.

Comportament disruptiv

Multe dintre comportamente, care probabil sunt nedorite dar normale la un stadiu de inceput al dezvoltarii, pot fi considerate patologice cand apare la o varsta mai mare.

La copilul mic multe comportamente, cum ar fi tinerea respiratiei sau iesirile temperamentale sunt probabil rezultatul unei furii si frustrari in a controla mediul inconjurator.

Pentru unele dintre aceste situatii este intelept ca un parinte sa evite un raspuns punitiv si daca este posibil, sa se indeparteze de langa copil sau din camera copilului.

Este cel mai probabil ca micutul sa se sperie de intensitatea propriului comportament si va avea nevoie de alinare si asigurare ca totul este in regula.

In timp ce unele incidente izolate de furt sau minciuna sunt aparitii normale in dezvoltarea timpurie ale copilului, totusi au nevoie de interventie daca sunt persistente.

Chiulul, incendierea premeditata, comportamentul antisocial si agresivitatea nu trebuie considerate ca parte a dezvoltarii normale.

Stadiile freudiene de dezvoltare

Cu toate acestea, exista mult mai multe teorii de la Freud decat acest complex special (care, de fapt, este frecvent neinteles).


Freud a prezentat o serie de etape pe care el le-a numit "dezvoltare psihosexuala."

Fiecare etapa se concentreaza pe o anumita parte a anatomiei si fiecare are implicatii pentru viata de adult a copilului in formare.

Etapa 1 a dezvoltarii copilului
De la 0 - 2 ani, este faza orala. La aceasta varsta, copiii invata despre lume, punand toate lucrurile in gura.

Ei vad jucarii sau prajiturelele sau orice altceva si primul lucru pe care il vor face este sa-l duca in gura.



Daca un copil ramane fixat (captata) in acest stadiu, va prezenta comportamente orale in timpul vietii de adult cum ar fi fumatul, mancatul compulsiv, etc.

Etapa 2 a dezvoltarii copilului

De la 2 - 4 ani, este faza anala. Acest stadiu se concretizeaza atunci cand copiii incep sa foloseasca olita si sa devina constienti de aceasta parte a anatomiei lor.

Se pune un mare accent pe aceasta faza din cauza formarii inclinatiilor de a folosi toaleta si un copil (care nu coopereaza) poate reactiona in unul din doua moduri: retinere anala sau expulsiune anala.

Copilul cu retinere anala refuza sub orice forma sa foloseasca toaleta, pentru ca nu poate merge unde-i place. In calitate de adult cu retinere anala persoana este agitata, meticuloasa, prea organizata si, uneori, antisociala.

Copilul cu expulsiune anala reactioneaza violent, murdarindu-si pantalonii sau alte obiecte, in semn de protest fata de folosirea toaletei. El dovedeste ca isi va pune fecalele oriunde ii place.

Adultul cu expulsiune anala este obraznic, neorganizat si, adesea, indiferent la sentimentele altora.

Etapa 3 a dezvoltarii copilului

De la 4 - 6 ani, este prima etapa genitala. La aceasta varsta, copiii devin constienti de organele lor genitale si isi ating in mod frecvent partile intime.

Modul in care reactioneaza depinde de modul in care reactioneaza parintii lor, poate ar trebui sa-i prinda in flagrant. In cazul in care parintii sunt suparati, acestia isi vor percepe organele genitale ca fiind murdare si un aspect de care sa se rusineze.

In cazul in care parintii lor ignora comportamentul, acesta poate sau nu sa aiba consecinte.

Pe parcursul etapelor 2 si 3 apar complexul lui Oedip si al Electrei. Complexul lui Oedip este usor de descris ca fiind momentul "cand un baiat vrea sa-si omoare tatal si sa se casatoreasca cu mama sa" si este numit astfel dupa mitul grecesc, Oedip Rex.


Un baiat, conform lui Freud, isi idolatrizeaza mama si simte prin urmare, un tip de atractie pentru ea. Este gelos pe atentia acordata tatalui sau, el vrea toata atentia pentru sine.

Trebuie sa treaca peste resentimentele fata de tatal sau si in schimb, sa invete sa-l imite, in scopul de a trece peste acest complex. El trebuie sa inceapa, de asemenea, sa-si priveasca mama intr-o lumina mai umana.

Majoritatea oamenilor pot recunoaste cand copii mici trec printr-un stadiu de "idolatrizare" a parintelui care nu este la fel cu el (parintele de sex opus) si este chiar gelos pe atentia pe care parintele de acelasi sex o primeste de la partenerul sau.

Unii nu sunt de acord si ar putea spune ca acest lucru se intampla deoarece parintele de sex opus reprezinta o noutate si gelozia apare deoarece copiii sunt foarte centrati pe propria persoana la o varsta frageda.

Indiferent de aceste pareri, Freud a privit acest lucru ca un accent pe natura sexuala.

Etapa 4 a dezvoltarii copilului

De la 6 - 12 ani, este ceea ce Freud numea "perioada latenta". El a crezut ca nici o dezvoltare psihosexuala nu se petrece in aceasta perioada.

Etapa 5 a dezvoltatii copilului

De la 12 - 18 ani, este a doua faza genitala. Acest lucru apare atunci cand pubertatea apare si copiii ating maturitatea sexuala. Incercarile lor timpurii cu privire la sexualitate le va ghida comportamentul ca adulti.

Copiii care sunt respinsi pot creste izolandu-se sau comportandu-se intr-un anumit fel fara nici un motiv. Copiii care sunt expusi la sexualitate sanatoasa vor creste ca adulti functionali.

Freud credea ca toate etapele de dezvoltare erau complete pana in momentul in care o persoana ajungea la maturitate si ca orice tendinte a avut o anume persoana in anii de inceput se vor manifesta mai tarziu.

Psihologii de astazi nu sunt de acord cu aceasta abordare a dezvoltarii, ei cred ca aceasta continua pe tot parcursul vietii.

Trecuta vară toridă

N-am avut aşa o vară…
Toţi din bloc sunt în vacanţă (!)
Câteodat’ la noi pe scară
Mai aud câte o clanţă
…pensionară,

Şi nu vezi maşină mică
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hoţ mai pică
Făcând spume prin parcare
…de oftică…

Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umblă pe sub tei,
Iar în arşiţa amiezii
Nu se-avântă chiar şi ei
…maidanezii ;

Peste drum, scurtând eu zarea,
Plânge, parcă în pustie…
A uitat chiar şi culoarea
Vr’unui chior prin lăptărie
…vânzătoarea…

Doar în colţ, un poliţai
Pus de soartă la dietă
Şi-o pipiţă-ntr-un Hyundai
Ce se scarpină-n poşetă
…de mălai,

Pe trotuare, bişniţari ?!
Florărese veştejite ?!
Chiar şi ei, falimentari,
Stau pe plajele-nsorite
…la bulgari…

Şi-n canicula barbară,
Doar eu cuc, sus pe balcon,
Îmi fac singur de ocară
Că nu sunt cu lumea-n ton
…pierde vară.

Valeriu Cercel

Mituri despre a fi parinte

copii care se joaca

Sa fii parinte in zilele noastre poate fi foarte coplesitor. Presiunile sociale si teoriile de educare a copiilor sunt in continua schimbare si asta inseamna un stres in plus pentru parinti. E timpul sa clarificam unele notiuni gresite despre ce e bine si ce e rau in a fi parinte, astfel incat parintii sa-si recapete sentimentul de incredere si sa se bucure de copiii lor in liniste.

1. Sa fii parinte e stresant si haotic.

Emisiunile deteleviziune, filmele si revistele si par sa transmita constant acest mesaj prin imagini ale unor parinti coplesiti si epuizati. Aceasta pare sa fie realitatea in care ajungem sa credem si putem deveni noi insine la fel, ocupati, stresati, nervosi.

Totusi, acesta este un mit. Luand lucrurile mai usor, invatand sa ne traim vietile mai lent si dupa o anumita rutina, atmosfera in familie, cu copiii poate fi absolut magica si pasnica.

2. Cu cat faci mai multe cu atat esti un parinte mai bun.

Impartindu-te in toate directiile pentru a-ti duce copiii la lectii si antrenamente nu te face un parinte mai bun. In schimb, oferindu-le copiilor dragostea ta, petrecand timpul cu ei si creand traditii si obiceiuri de familie, asta te face un parinte mai bun.

Sa fii un parinte bun inseamna, de asemenea, sa ii permiti copilului sa aiba mult timp liber pentru joaca pentru ca doar jucandu-se se confrunta cu situatii ipotetice si imaginare din care invata, rezolva probleme si isi folosesc imaginatia.

3. Trebuie sa-ti placa sa te joci cu copilul tau.

Nu-ti place sa te joci cu jucariile cu copilul tau? Nu-ti place sa “zici” ca esti un extraterestru de pe o alta planeta sau o zana de pe alta taram?

Sa petreci timp de calitate cu copilul tau este important, dar multi parinti se simt vinovati din cauza ca nu se bucura de joaca cu copilul lor.

Copii si adultii se joaca diferit. Adesea, copiii le vor dicta parintilor cum sa joace un joc si atunci cand acestia incearca, copilul le va spune de multe ori ca nu fac bine, facand jocul cu atat mai putin placut.

Deci, alege ceva ce iti place sa faci si implicati-l si pe copil. Cei mici adora sa faca treburi de oameni mari si doresc sa participe cu orice pret.

4. Sunteti un parinte rau daca folositi cuvantul „disciplina” in loc de „gestionarea comportamentului copilului meu”.

Cuvantul „disciplina” provine de la cuvantul „discipol”, care inseamna „invatacel”. Copiii sunt invataceii familiei... alaturi de parinti, desigur, pentru ca toti suntem intr-un permanent proces de invatare. Este treaba noastra sa-i invatam pe copiii si sa ii ghidam prin fiecare etapa a vietii lor folosindu-ne de valorile si experienta noastra.

Ceea ce este important este sa ii educam pe copiii nostri cum sa se auto-disciplineze, cum sa fie amabili, buni si cum sa se simta bine in pielea lor. Nu toata disciplina este la fel, cu toate acestea, folosirea cuvantului „disciplina” n-ar trebui sa eticheteze un parinte cum ca nu-i pasa de bunastarea .

5. Cu cat ii explici mai mult, cu atat copilul tau va face ce trebuie.

Acesta este un mit, deoarece copiii, mai ales intre 2-7 ani, invata concret si nu se folosesc de logica si rationament. Ei au nevoie de propozitii simple pe care sa le poata urma si de experiente concrete pe care sa le poata intelege.

Orice predica mai lunga le intra pe o ureche si le iese pe cealalta. Simplitatea functioneaza cel mai bine, iar pe masura ce timpul trece si ei pot intelege, atunci sunt necesare si discursurile mai lungi.

6. Esti un parinte rau daca iti lasi copilul sa se chinuie cu ceva sau sa fie suparat.

Desi nu este usor sa ne uitam la copiii nostri cum se chinuie sa faca ceva sau cand sunt suparati, totusi, acest lucru este necesar, ii ajuta sa invete cum se fac lucrurile noi si la final sa aiba o parere buna despre ei insisi.

Stim ca singura modalitate prin care copiii nostri invata ceva este prin exercitiu si practica, si ca, impreuna cu acestea vor exista si unele frustrari. Odata ce stapanesc ceva, se vor mandri cu ei insisi si acesta este momentul in care sa le acorzi atentie, sa ii feliciti si sa le arati ca ii apreciezi

Refuzandu-le experienta practicii si a sentimentului de mandrie inseamna sa le furam ocazia de a avea incredere in sine, capacitatea de inversunare si sentimentul ca sunt capabili. Deci, data viitoare cand copilul tau se chinuie sa realizeze ceva, stai cu un pas inapoi, lasa-l sa incerce o data si inca o data, si daca dupa un timp, 5-10 minute, nu poate duce la bun sfarsit sarcina de care s-a apucat, incurajeaza-l si ofera-i putin ajutor daca e necesar .

Comportamentul dificil al copiilor Comportamentul dificil al copiilor Print Article In Psihologie Anunturi google Copilul Tau E Inteligent? Dezvolta

Fiecare copil are cateodata probleme de comportament, ceea ce poate fi destul de frustrant pentru noi, parintii, avand in vedere ca ne-am dori sa fim parintii perfecti.

Exista mai multe cauze pentru un comportament neadecvat si destule cai pentru a ii aduce pe copii pe drumul cel bun.

Comportamentul nedorit al copiilor include:


- Folosirea unui limbaj urat.

- Agresivitatea sau violenta.

- Minciuna.

- Refuzul de a face anumite lucruri care i se cer, cum ar fi sa se imbrace dimineata, sa mearga seara la culcare si sa isi faca temele.


Comportamentul nedorit al copilului: Accidental sau intentionat?


In unele situatii copii au un comportament nepotrivit fie accidental, fie cu buna stiinta. E foarte important sa intelegi diferenta. Pentru a te ajuta, iata un exemplu:


Comportamentul accidental


In timpul unei batai cu zapada, copilul tau de opt ani arunca cu un bulgare catre un copil, nestiind ca respectivul bulgare continea o piatra.

Comportamentul intentionat


Copilul tau fura o bomboana de la magazinul din coltul strazii deoarece timp de doua zile nu i-ai dat bani sa isi cumpere dulciuri.


Cauze ale comportamentul nedorit


Cateodata, cauzele comportamentului potrivnic sunt usor de identificat. Alteori, sunt ascunse.

Motivele pot include:

Impulsivitate si lipsa de experienta


Multe dintre problemele de comportament se datoreaza faptului ca cei mici nu stiu cum sa faca lucrurile bine.

De exemplu, copilul de opt ani care arunca bulgarele de zapada se distra (impuls) si ar fi putut fi prea mic pentru a sti ca pana si cea mai nevinovata joaca poate fi periculoasa daca nu isi masuri de siguranta (lipsa de experienta).

Manie si opunerea de rezistenta in privinta regulilor impuse


Nimanui nu ii place sa i se spuna ce sa faca, prin urmare nici copiiilor. Cu toate acestea, in cazul lor, asta se intampla mereu, nefiind atat de greu de inteles de ce se comporta urat si sunt cateodata sunt plini de ura.

De exemplu, copilul tau de trei ani ar putea sa isi loveasca un coleg de joaca dupa ce ii spui sa isi imparta jucariile cu acesta, in vreme ce adolescentul din familia voastra va injura si va tranti usile dupa ce ii spui de mai multe ori sa isi curete camera.

Manie si opunerea de rezistenta datorate unei pedepse nedrepte


In unele situatii ne ‘revarsam’ sentimentele negative asupra copilului. Am putea tipa la el deoarece ni se pare ca vorbeste prea tare, cand de fapt suntem nemultumiti din cauza a ceea ce s-a intamplat la serviciu.

Tuturor ni se intampla din cand in cand, insa daca devine un obicei, copiii vor raspunde prin comportament agitat si respingere.

Frustrarea datorata presiunii din partea parintilor


Cateodata ne facem copiii sa isi doreasca sa realizeze prea multe dintr-o data.

Daca se pune presiune inainte de a fi capabili din punct de vedere fizic, ori daca le este prea dificil sa realizeze ceea ce li se cere, ar putea ajunge in situatia de a refuza sa invete lucruri noi acasa sau sa chiuleasca foarte mult de la scoala.

Fricile reale sau imaginare


Daca refuza sa faca lucruri pe care inainte le facea, ar putea fi din cauza unei frici reale sau imaginare.

Spre exemplu, ar putea refuza sa se urce in autobusul care il duce la scoala deoarece ii este frica de un copil care circula pe aceiasi linie (frica reala) sau poate refuza sa mearga la culcare pentru ca in dulap de ascunde un dinozaur (frica imaginara).

Cresterea unui copil nu inseamna doar realizari marete si succese, trebuie cateodata sa trecem cu vederea anumite lucruri, alteori sa fim fermi si sa ne impunem in fata celor mici. Important de retinut este ca oricand ne putem sfatui cu prietenii, parintii sau colegii, iar daca raspunsul cautat nu se afla la ei exista intotdeauna posibilitatea de a apela la jutor specializat.

[ VIDEO ] BALCHIK - SCURT TUR ...








Balchik e o dragalasenie de oras si, cerandu-mi scuze de la fanii Mamaia, il prefer de departe litoralului romanesc: mancare excelenta, preturi foarte bune, oameni de buna calitate, restaurante de un bun gust pe care nu l-am intalnit nicaieri la noi, Albena la cativa kilometri (pentru cei care vor sa faca plaja, pentru ca asta pare singurul dezavantaj in Balchik: nu are plaja cu nisip, ci doar o faleza stancoasa). Pe scurt, sfatul meu e sa mergeti la Balchik daca vreti peste gustos si intotdeauna proaspat, restaurante in care se canta live Pink Floyd si Alan Jackson, hoteluri generoase si la pret si la confort, liniste si soare.


Pe faleza si in zona portului pescaresc cateva terase cu meniuri intersante sunt pregatite sa isi serveasca clientii cu produse de peste in special .

Balchik - LITORAL IEFTIN BULGARESC !














Cand a vazut privelistea exceptionala asupra Marii Negre din Balcik, Ovidiu a exclamat:
,,O! Oras de piatra alba, te salut pentru frumusetea inimitabila!
,, Colonistii milenezi credeau ca in aceste locuri, din spuma si valurile marii s-a nascut zeita frumusetii Afrodita.
Trebuie stiut ca intre anii 1913 si 1940 toata aceasta zona a apartinut Romaniei.
Cel mai important obiectiv turistic, cu conotatii istorice si culturale mai recente este Castelul reginei Maria a Romaniei. Construit ca resedinta de vara, acesta este renumit mai ales datorita gradinii impresionante de 35 de hectare a doua de gen, ca frumusete si numar de specii de plante din Europa: peste 3000. Parcul a fost realizat dupa modelul faimosului labirint cretan. De altfel, fiecare piatra ce a fost folosita la construirea Bisericii a fost adusa din Creta.
Castelul afladu-se pe un deal, gradinile din jurul lui coboara catre mare in sase terase ( trepte ) se presupune ca fiecare a fost gandita pentru copiii reginei.
-----
Plaja din Albena este de 800 de metri de hotel, la care se poate ajunge pe jos, cu bicicleta sau cu masina. Statiunea ofera o varietate de atractii maritime.

Pe plaja Balcic sunt mai multe bazine. Se poate vizita palatul reginei Maria, Gradina Botanica, muzee si glareya. In port poate fi inchiriate iahturi pentru o plimbare de-a lungul coastei.

Una dintre cele mai atractive locuri pentru tinerii nostri parc acvatic clientilor în Nisipurile de Aur.
Aici exista o statie pentru toate autocare - Shabla, Kavarna, Albena, Varna, Dobrich ...
Se poate manca bine si plati in lei la Restaurantul ARICIU ... Sunt atasate cateva fotografii cu incinta sa.Se afla doi kilometri de statiunea Albena si la mare este doar 800 de metri.

CONVORBIRI TELEFONICE CU OPERATORII

La *** , numar apelabil gratuit intr-o retea telefonica de la noi , operatorii discuta cu clientii ...
Convorbirile telefonice cu operatorii GSM sunt inregistrate. Iata cateva exemple:



- Ce tip de telefon aveti?
- Mobil!


"Nu mai vreau factura detaliata, vreau en-gross..."


"Doamna, ma tot suna unu' Missed Calls, cine e dom'ne asta?"


Am incercat sa-mi apelez numarul azi si imi spune ca mi s-au restructurat apelurile.
(dupa verificare)
- Telefonul dvs. este blocat pentru ca ati cerut acest lucru, fiind furat.
- Asta stiu, dar de ce nu pot sa mai sun?


Operator: Nu va aud! Va rog indreptati-va catre o fereastra!
El: Unde sa ma mai duc, dom'le? Sun din Costesti si sunt pe acoperisul casei!!!!


Operator: Ce aparat utilizati?
Clientul: Un Mitibusi... a incercat sa se corecteze (dealerii se prapadeau de ras in magazin)... Mitibusu adica...!


Clientul avea tel. blocat, operatorul dicteaza formula de deblocare pt. Motorola apoi...
Operator: Va rog sa tastati acum codul pe telefon ca sa ma asigur ca se deblocheaza.
Clinetul: formeaza codul dar oper. auzea in casca cum il forma.
Operator: D-voastra de pe ce tel. vorbiti?
Ea: De pe fix.
Operator: Si pe ce tel. tastati codul puk?
Ea: Pai pe fix, nu?...


"Doamna!!!! Daca vorbesc la telefon din cada ma curentez?"


"Am facut si eu abonament si imi apar doar numerele de la politie, salvare, etc... Numerele prietenilor mei cand apar in agenda?"


Operator: Telefonul este dual band?
Ea: DA, ESTE PORTOCALIU CU GALBEN. (!!!!!).


- As dori sa reziliez si eu contractul.
- Si care ar fi motivul rezilierii?
- Ieri mi-am pus telefonul la incarcat si dupa o ora a explodat!


"Domnule am cumparat si eu un tel din Grecia si-mi cere codul de tel.
Imi puteti da si mie codul sa sparg telefonul?"


- Mai vreau si eu PUK-ul odata!
- Ce s-a intamplat?
- L-am scris pe nisip, dar a trecut un drac de copil si l-a sters.
- Pai si acum se poate intampla.
- Nu, ca acum am intarit cu apa si am batatorit locul cu lopatica lu' fiica-mea.


- Deci, pentru anularea redirectionarilor, trebuie sa mergeti in meniul Configurare apeluri!
Tacere...
- Ati inteles?
- Da, deci ma duc inapoi de unde l-am luat, acolo in Tineretului.


"Daca folosesc calculatorul din telefon, ma costa ceva?"


- Nu stiu ce se-ntampla, nu mai pot trimite mesaje, iar de azi-noapte imi vine incontinuu acelasi mesaj...
- Si care e textul mesajului?
- "Noapte buna, Nelutu"...


"Nu ma descurc cu telefonul, am avut o copilarie nefericita.. .!!"


Dupa cam 15 minute de discutii cu un client, se aude cineva batand intr-o usa care apoi se deschide, la care clientul tipa panicat:
"Ocupat!!! Ocupat!!".


- D-na, eu fusei dusa p'afara si aparu un plic pa telefon. Da' nu umbla nimeni la el.
Noi am mai sunat la dumneavoastra si ne-ati dat o formula cu stelute.
Am cautat-o, acuma' am pus stelutele si nu dispare d-na, nu dispare plicu'!
- Inseamna ca ati primit un mesaj.
- Da nu umbla nime la el niciodata.
- Ce aparat este?
- Gesem d-na.


"Domnisoara. .. vreti neaparat sa fac proces cu nevasta-mea ! Ma suna
si voi o cuplati cu amanta mea???? S-au certat astea doua... scandal...
acum plang amandoua... Si aia micii.. Imi distrugeti familia!!!!"


"Domsoara Anca, dumneavoastra v-ar conveni sa va suiti pe casa sa
vorbiti la telefon? Ca in armata, ies la -10 grade afara, imi iau ceva
pe mine si fugi pe casa sa raspunzi la telefon. Odata s-a rupt scara,
imi reparati dvs. telefonul daca imi scapa?"


Client: "Dom'le, eu am scurtcircuitat cartela!!"
Operator: "Cum anume, puteti sa fiti mai explicit?"
Client: "Pai... de 3 ori PIN, dup-aia PUK de nu-stiu-cate ori... si poc!!"


"Dom'le, eu va fac scandal! Si voua si lui! Il sun pe barbatul meu
si-mi raspunde una cu nu stiu ce limbi straine... Ce treaba are el cu
aia... cu limbile?"


"Si este cineva acuma pe Chat? Daca intru si nu e nimeni, ce fac? Stau asa, ca Bula, singur acolo?"


"Stii ce am facut cand a scazut semnalul? L-am scuturat, ca eram nervos, si si-a revenit imediat.."


- Ce valoare are factura dumneavoastra?
- Nu stiu, de-aia am sunat la dumneavoastra! Cand stiu ca e gratuit apelul, mi-e lene sa mai deschid plicul.


"Daca sun si eu de aici pana in Italia, imi spuneti si mie cu cat sunt compostata?? "


"De ce ne dati tarifele in centi DACA ABONAMENTUL E IN DOLARI?!"


Era vorba de formula de deblocare a PIN2. Nu reusise sa-l deblocheze.
Operator: "...Si, spuneti-mi, va rog, din ce pozitie ati introdus aceasta formula?"
El: "Pai... din pozitia normala a omului, din picioare."

"Doamna, am un mesaj pe telefon, mi-a aparut o "fata", adica un cap
patrat cu un ochi si un nas. Ce fac acum cu fata?"


"....Don'soara, io am scos cartela din telefon si am pus-o pe masa...
si am pus ibricu' fierbinte pe ea si s-a topit..... acu' ce fac...?"


Operator: "Cu cine am placerea..."
El: "Nu am nici o preferinta!"


- Cand platiti cel mai urgent?
- Pai, nu stiu, ca deja mi-au taiat curentul si cablul acasa! Taiati-ma si dumneavostra, ca oricum mi-ar sta rau sa vorbesc pe intuneric!


- Desigur, imi puteti spune ce tip de telefon utilizati? (incercare esuata)
- V-as ruga sa-mi descrieti telefonul dv.
- Da, are trei taste supuse una peste alta in forma de piramida!


"Un prieten de-al meu a patit un necaz: a umblat cineva cu mobilarul
lui si l-a blocat. Acum cere Puk... si altceva nu vrea si pace. Cine-i
dom'ne puk asta? Si ce vrea de la noi?"


"Doamna, la un mesaj primele 3 cuvinte sunt gratuite?!?"


"Domnule draga, am tastat si eu codul pin, si mi-o zis "codul pin erodat"


El: Am si eu o problema cu incarcarea.. .
Operator: Adica?
El: Mi-a cazut celularul din cartela...


"Credeti ca este o problema de retea? Dintr-o data mi-a scazut
frecventa radio, deci toate casutele de pe telefon mi s-au golit, iar
apoi mi-a aparut pe telefon "Cautare..." , adica ma cauta cineva. Cine
credeti ca m-a cautat?"


"Daca trimit un sms pot sa scriu si prostii?!"


- D'soara!? Cum m-auziti?
- Foarte bine!
- Pai da, ca sunt in canal si am vrut sa stiu cum s-aude!


Operator: Ce tip de Motorola este?
El: Dn-a nu stiu, dar este grasunel si cu marginile rotunjite...


El: Fiti amabil, cum pot afla nr de telefon al cartelei de pe care va sun?
Operator: Cand ati cumparat-o nu vi s-a spus numarul?
El: Pai... sa fiu sincer, o am de la un baiat care a furat-o de la cineva si... eu am furat-o de la el!


"D-ra. spuneti-mi si mie, tot vad pe tel. "Contactati operatorul de retea...
.. Cine este, dati-mi si mie nr-ul lui de tel. sa-l sun si sa vad ce vrea de la mine? ..."


Client: Da' de ce imi vine factura?
Operator: (blocat total) pai... serviciile noastre (bla-bla)
Client: Da' io ce fac cu ea ca de vreo luna a venit?
Operator: Pai recomandarea mea este sa o platiti
Client: Da' de ce sa o platesc?... Si daca n-o platesc? Nu vreau dom'ne s-o platesc. Asta-i buna! Nu vreau si gata!!!


-. ..Spuneti-mi, va rog, cand ati facut ultima incarcare a cartelei dvs.?
- Ieri seara. Am tinut-o vreo 4 ore la incarcat.


"Mi-apare si mie o scrisoare pe ecran... spuneti-mi cum pot sa intru in contact cu ea..?"


-. ..Am si eu telefonul blocat...
- Ce va scrie acum pe tel?
-..."etern cod PUK!!!!" (dupa ce tasteaza PUK):
- Ce va apare pe tel?
-. .."etern nev PIN!!!"...


-. ..Ce se intampla domnule ca de 3 luni de zile nu mai primesc factura?
- Pai haideti sa verificam daca adresa de facturare este cea corecta (si era)...
- Aveti probleme in primirea corespondentei?
- Pai ce probleme sa am ca aici in scara blocului nostru numai vecinul de la 2 are cutie, restul sunt demolate!!!


"As dori sa-mi activez serviciul de ocolire de identitate.. ."


"Am sunat sa va rog sa-mi blocati cartela pt. ca mi-a fost rapit telefonul!"


"Ia ziceti, serviciul asta, Cost Control, pe cine controleaza, de fapt?
Pe noi sau pe dumneavoastra? "


- Buna seara, vreau sa dau si eu un telefon pe ascuns!
- Ce tip de telefon folositi?
- Nu stiu, ca e intuneric in casa.

ORFISM , ALCOOLURI SI INGERI VIOLETI ! - postari noi...

Silfide segmente de dreaptă

Silfide segmente de dreaptă cu diplome
de absolvire în original şi copie legalizată,
tabulae rasae bântuite de sindromul struţului,
recolte de drobuşor postrevoluţionar
stau la plajă între cremocite, tromboze,
coxalgii, porumb fiert în apă cu sare,
CV-uri oleaginoase, cistite, baclavale,
rezervoare

Citeşte


Clepsidra albastră

Exact pe dunga retinei
ţi-ai găsit şi tu
să m-aştepţi
te pipăi cu bastonaşe
înverzite de spaimă
un sunet sticlos
îmi răspunde discret
inima e prinsă
într-o clepsidră albastră
lacrimi se scurg paralel

Întâlnire

ANTIHRIST
la început am plâns înăbuşit
apoi am învăţat să tac cumplit:
la piept îmi ascundeam crimă cu crimă
Citeşte



Îngeri violeţi

nu mai ajunge cerul pentru îngerii martiri
nici porţile deschise dincolo de planetă
nici lacrimi nu mai sunt la mame în priviri
şi nicio pâlpâire-n candela de sub icoana violetă
*

Conştiinţa percepţiei

Căutător de perle cum eşti
te strecori în carnea mea
prin ochiuri de sârmă
nodurile îmi ţin respiraţia
aproape de buze
e dureros să ai
conştiinţa percepţiei –îţi spun
te simt atât de tulburător


Între Orfism şi Alcooluri


„...Păstorule o turn Eiffel în zori behăie turma de poduri destul
Tu te-ai săturat să trăieşti în antichitatea romană şi greacă
Vechi până şi automobilele aici pot să treacă

Tuica = leac miraculos !!!!





Primele bauturi distilate au fost fabricate de eschimosi in urma cu 3000 de ani, prin fermentatia unor alge. Licoarea avea multiple utilizari terapeutice. La noi, traditionala tuicǎ de pruna, de o tarie intre 22-25 grade era odinioara folosita in vindecarile miraculoase ale unor boli de inima, de stomac si biliare.

Combate bolile de inima
Biochimistii americani au dovedit ca o enzima prezenta in cactusul Karroll viridis enoae, este regasita in tuica de pruna, in cantitati de 8 ori mai mari. Enzima are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe arteridele capilare coronariene, vasele care aduc sangele la inima. Este prezenta in alte 120 de medicamente naturiste diferite, cu rol in prevenirea arterosclerozei si, implicit, a infarctului miocardic, medicamente care sunt foarte scumpe in SUA , Canada si Marea Britanie (depasesc in medie 140 de dolari pentru o cura de 45 de zile). Consumarea zilnica a 32,12 ml tuica de pruna este o eficienta metoda de a reduce probabilitatea de aparitie a unor boli de inima datorate arterosclerozei. Acest tip de profilaxie are un pret de 14.000 de ori mai mic decat in cazul unei medicatii naturiste cu extract de cactus, ambalat in SUA .

Antianemic
Cercetatorii germani au descoperit ca in extractele distilate de pruna exista 6 tipuri de substante cerute de celulele rosii sanguine, rapid absorbabile in stomac, o data cu vaporii de alcool. Aceste substanţe, prezente din abundentǎ in tuica, pot creste cu peste 120% viteza de producere a hemoglobinei si chiar a producerii de hematii (celule rosii ale sangelui, care transporta oxigen). In plus, ţuica de pruna are un bogat conţinut in fier, nucleul metalic al hemoglobnei din globulele rosii. Dar acest lucru nu inseamna nici pe departe ca anemia se previne cu tuica, in lipsa unei alimentatii corespunzatoare recomandate de medic. Dimpotriva, un consum zilnic de tarie de pruna poate avea efecte nefaste chiar si pentru un organism sanatos.

Reglarea functiilor hepatice
Tuica de pruna slaba contine o anumita cantitate de vitamine A ,B,C,D1 si D2, nedegradate termic si absorbabile intestinal, cu o eficienta crescuta, atunci cand temperatura C). Acesta este un motiv pentru °(gradele) bauturii este apropiata de cea a sangelui (37,5 care tuica de pruna fiarta, nu foarte fierbinte, este, in ciuda celor crezute, benefica functiilor hepatice, avide in anotimpul rece de vitamine si saruri (sunt exclusi) cei care sufera de afectiuni hepatice cauzate de alcoolism). Se recomanda tuica de pruna slaba in dischinezii biliare, probleme de decongestionare hepatica (disfunctii ale ficatului cauzate de slaba irigare cu sange a acestuia), constipatii cauzate de factori alimentari.
Precautii:
1. Tuica de pruna poate avea efecte magice pentru sanatate numai in conditiile in care este preparata curat.
2. Nu se recomanda ca „terapia cu tuica” sa devina un obicei. Aceasta „traditie" se poate usor transforma intr-un viciu extrem de periculos.
3. A mari doza terapeutica de tuica poate conduce la alcoolism. Priviti tuica drept un medicament si aveti fata de ea atitudinea care se impune.

Terapia cu „suc de pruna”
Mic dejun
Este total exclus a se consuma orice fel de tarie inainte sau dupa micul dejun. Exceptie fac cei care sufera de forme nespecifice de tahicardie (cresterea frecventei batailor inimii) si hipertensiune netratabila, datorita unui stres psihic puternic. Acestora li se indica sa consume 30-40g slanina, urmata de un paharel de maximum 40 ml de tuica fiarta de pruna, „data peste cap”. Persoanele care lucreaza in conditii de temperaturi scazute li se recomanda 50-60 ml „pruna” dupa un mic dejun bogat in grasimi.

Dejun
Tuica de pruna slaba (nu alte tarii) este indicata ca aperitiv inainte de servirea mesei. Alcoolul si mai ales, sarurile minerale, favorizeaza absorbtia unor elemente benefice, prezente numai in fructul de pruna, inainte de inceperea dejunului. Din acest motiv, este absolut necesar ca tuica sa fie servita cu 10-15 minute inainte de masa de pranz (care poate contine elemente ce pot bloca absorbtia unor principii active proprii, regasite numai in tuica de pruna.). Cantitatea ideala de tuica servita a aperitiv nu trebuie sa depaseasca 50-60 ml pentru barbati si °22-24 25-35 ml pentru femei. Nu se recomanda servirea de vinuri tari in timpul dejunului si nici dupa dejun.

Cina
Inainte de cina, se poate servi un paharel de tuica de pruna ceva mai tare (30-35), maximum 50 ml pentru barbati si 40 ml pentru femei, bautǎ incet, inainte cu 20-25 minute inainte de masa. Nu este recomandat a se consuma nici un fel de bauturi distilate dupa servirea mesei de seara.

[Text: Marius Radu, cercetator Academia Romana]




Mai bine sa prevenim...

´´Creierul nu este un vas pe care-l umpli, ci o lampa ce trebuie aprinsa´´


ACEST MESAJ A FOST TRIMIS PENTRU SIGURANTA SI SANATATEA NOASTRA.


ATENTIE LA ENERGIZANTUL RED BULL !!!!


ARIPI.... SPRE MOARTE.
Iata adevarul despre RED BULL, citeste si trime-l prietenilor tai .

RED BULL' (SI TOATE PRODUSELE SIMILARE)

Se vinde in toate magazinele din tara . Se gaseste oriunde este la moda , oricine poate sa-l cumpere, sa-l guste, fie si numai din curiozitate.... dar poate fi mortal .

RED BULL a fost creat pentru a stimula creierul si nu pentru a fi consumat ca bautura inofensiva sau racoritoare.

RED BULL se comercializeaza la nivel mondial cu sloganul: '' Mareste rezistenta fízica, imbunatateste capacitatea de concentrare si viteza de reactie, da energi­e si o stare de spirit mai buna. Toate aceste se presupune ca exista intr-o cutiuta de RED BULL, bautura energizanta a mileniului, (dupa cum spun propietarii).

RED BULL se vinde in aproape o suta de tari.

Marca Taurului Rosu are ca principali consumatori tineri si sportivi, doua segmente atractive care au fost captivate de stimulent.

ISTORIA:

Bautura a fost creata de Dietrich Mateschitz, un producator austri­ac , care a descoperit-o in timpul unei calatorii de afaceri la HONG KONG , unde se intalnea cu un fabricant de periute de dinti .

Lichidul - bazat pe o formula ce contine cafei­na si taurina - facea furori in orasul respectiv; atunci s-a gandit ca ar putea aduce produsul in Europa, unde nu era inca nici cunoscut, nici inregistrat, si se putea astfel erija in producator.

ADEVARUL DESPRE BAUTURA ESTE ALTUL!

IN FRANTA SI DANEMARCA a fost interzisa bautura mortala, datorita componentelor sale de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.

GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de inalta periculozitate, folosit de catre Departamentul de Aparare din Statele Unite in anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate in VIETNAM, si actiona ca un drog halucinogen care calma stressul de razboi. Totusi efectele sale in organism au fost devastatoare si a fost intrerupt datorita numarului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale si boli ale ficatului manifestate la soldatii care au consumat asa ceva.

In plus, pe cutia de RED BULL se poate citi continutul:

GLUCURONOLACTONA, catalogata intre madicamente ca un stimulant.

Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecintele consumului, care ar obliga la o serie de AVERTIZARI:

1. ESTE PERICULOS SA-L BEI CHIAR DACA DUPA ACEEA NU FACI EXERCITII FIZICE, pentru ca prin functia sa energizanta accelereaza ritmul cardíac si iti poate provoca un INFARCT FULGERATOR.

2. Esti in pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALA, pentru ca RED BULL contine compusi care diluati in sange fac inima sa pompeze mai putin, si faci efort fizic simtindu-te mai putin epuizat.

3. Este
interzisa combinarea RED BULL cu alcool, pentru ca amestecul se transforma intr-o 'bomba mortala' care ATACA DIRECT FICATUL, distrugand anumite zone care nu se mai refac niciodata..

4. Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este vitamina B12, utilizata ei medicina pentru recuperarea pacientilor intrati in coma alcoolica.

Astefel consumul energizantului produce hipertensiune si o stare de excitabilitate, ca si cum ai fi in stare de ebrietate, fara a fi baut alcool .

5. Consumul frecvent de RED BULL duce la aparitia unei serii de afectiuni nervoase si neuronale ireversibile (nu se pot recupera).

CONCLUZIE
: Este o bautura ce ar trebui interzisa in toata lumea. Venezuela, Republica Dominicana, Puerto Rico alte tari din Caribe avertizeaza celelalte natiuni ca,
amestecul acestui lichid cu alcool creeaza o bomba cu ceas pentru corpul omenesc, in special printre adolescenti si adulti ignoranti .

Fiind o problema de SANATATE PUBLICA, ar fi bine sa va avertizati fii si fiicele, prietenii si cunostintele.

Rasvan HUCIU

Sales manager

ITALMAC SRL
Str. Doinei nr. 55

077086 Fundeni

com. Dobroiesti

jud. ILFOV

ROMANIA

Tel. 0040 21 5699718

Fax. 0040 21 5699719

Cell. 0040 722 285847
E-mail :
italmac@italmac.ro , rasvan.huciu@italmac.ro Web Site www.italmac.ro

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .