Intr-una din zilele trecute stateam de vorba cu o nepoata despre carti, genuri literare, preferinte, etc.
De cate ori stau de vorba cu ea ma mai pun la current cu tanara generatie. Ma rog, ea reprezinta doar o punte intre “noi” si “voi”, niciunele dintre noi nefiind batrane insa traind parti importante din viata in vremuri complet diferite si, inevitabil, care si-au pus amprenta foarte puternic pe evolutiile noastre, pe trecutul, prezentul si viitorul fiecareia dintre noi.
Bunaoara, “pe vremea mea” a citi nu era o obligatie ci o bucurie. Iar iesitul pe afara insemna ca ne jucam, nu ne plimbam pe strazi sau saream in te miri ce saltele murdare prin parcurile bucurestene. Ne jucam “Frunza”, “Ratele si vanatorii”, etc – erau jocuri interactive, vesele si care ne mobilizau complet pe toti.
Culmea este ca aveam timp de toate si, incredibil, desi nu aveam internetul la dispozitie, gradul de cultura si civilizatie era foarte ridicat.
Ne uitam cele 2 ore la TV, ne faceam lectiile in alte 2 ore, mergeam la scoala 6-8 ore, mancam, ne jucam si mai si citeam.
Uneori ne prindea miezul noptii cu cate un roman in mana promitandu-ne ca, de data asta, este ultima pagina pe care o mai parcurgem.
Sa ne intelegem dragele mele, nu militez pentru lecturarea unor carti doar pentru sporirea culturii. Noi nu citeam din acest motiv. Mirosul de hartie de tipar te facea sa simti prima emotie. Apoi, ganditi-va ca fiecare carte incepea cu prezentarea personajelor si a locurilor unde urma sa se desfasoare actiunea povestirii.
In imaginatia mea, unchiul Tom din “Coliba unchiului Tom” avea figura unui batranel cald, incercat de viata si care isi amintea cu tristete dar si cu bucurie firul vietii,si aveam tabloul suferintei sclaviei, mai ales prin suferintele unui copil; apoi Sufletel din “Singur pe lume” ma facea sa imi doresc sa ajung la circ, imi creea imaginea unui adevarat spectacol cu personaje din cele mai felurite, unde copiii uitau de “necazurile” vietii; iar Margueritte din “Dama cu camelii” imi oferea parfumul unei iubiri imposibile dar totala si adevarata. Din “Pe aripile vantului” am invatat sa am curaj sa citesc “in mine” si sa spun cu glas tare ceea ce imi doresc iar “Rosu si negru” m-a invatat ca iubirea tradata se razbuna.
Si “Regii blestemati” dar si “Cei trei muschetari” mi-au zgandarit dorinta de a citi mai multe despre Franta si istoria ei si mi-au trezit dorinta de a invata dulcea si melodioasa limba franceza, iar “Razboi si pace” sau “Crima si pedeapsa” imi prezentau minunatele palate rusesti, iernile grele de poveste din indepartata Rusie.
Asadar a citi nu era neaparat o obligatie venita de la scoala sau de la parinti ci era o reala placere de lumi, personaje, istorii.
Va sfatuiesc sa incercati a citi fara sa va intrebati cu ce v-ar ajuta asta. Faceti-o pur si simplu pentru sufletul vostru. In final, castigatoare veti fi doar voi, veti invata multe despre timp, istorie, viata, intr-un mod placut, onest si facil.
Pana data viitoare va doresc lectura placuta.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu