Pentru cei care nu o cunosc - decit, poate, superficial - din interior, imaginea Americii este compusa dintr-un conglomerat incoerent de mituri urbane, teorii conspirationiste, spaime hegemonice si clisee propagate intens de popcultura.
Pentru francez, german sau elvetian, americanul - amish, cum i se spune in Germania oarecum batjocoritor - este un tip elefantin, indopat cu fast-food si cu o profunda alergie la cultura "autentica", rudimentar si deseori violent.
Asta pentru ca America insasi nu se oboseaste ca dincolo de marile lanturi de fast-food si panatalonii jeans sa propage si statisticile privind densitatea salilor de opera, de teatru sau a librariilor.
Din acest punct de vedere, SUA se situeaza printre primele locuri in lume, in pofida numarului populatiei.
De ce nu o face?
Pentru ca ceea ce in general nu cunosc cei din afara Americii este faptul ca acest stat imens si puternic este si a fost mereu mult mai putin preocupat de exterior decit le place unora sa creada.
SUA este infinit mai preocupata de ea insasi decit de restul lumii, atita vreme cit acest rest al lumii nu o ameninta in mod direct.
Teddy Roosevelt a avut nevoie de o intreaga alchimie politica pentru a o scoate, la inceputul secolului al XX-lea, in afara frontierelor sale si o trimite in Cuba sau in Hispaniola.
Curentul antirazboi a fost atit de puternic atit dupa inceputul Marelui Razboi, cit si dupa inceputul WW ll, incit un candidat pentru Casa Alba s-ar fi sinucis politic daca ar fi pledat pentru interventionism.
Fara atacul de la Pearl Harbour, presedintelui F.D.Roosevelt i-ar fi fost aproape imposibil sa impuna atitudinea beligeranta. Europa era vazuta ca un teritoriu bizar, caracterizat de o mie de ani de razboaie fara sfirsit, din motive deloc lesne de deslusit peste Ocean.
La un an de la caderea Cortinei de fier - si a trebuie sa vina un Ronald Reagan pentru a schimba macazul in privinta "Imperiului Raului" - America era deja mai preocupata de chestiunea posesiei armelor de foc si a altor zece probleme de pe propria-i agenda decit de evolutia statelor foste satelite sovietice, de pilda.
Aici apare un dramatic paradox de perceptie al Americii. Pe de-o parte, este perceputa ca o bagacioasa cronica, mereu preocupata de tot ce misca in lume si cu ample aspiratii hegemonice globale. Pe de alta parte, ea nu este deloc asa.
Dincolo de interesele pe care fiecare natiune incearca sa si le propage si sa si le protejeze, fiecare dupa propria-i alonja economica, politica, militara si diplomatica si dupa resursele care stau la dispozitia acestor componente pentru a-si materializa intentiile, America nu a nutrit niciodata, programatic, intentii expansioniste.
Este singura natiune din lume care nu a fost niciodata imperiu, mai mare sau mai mic, ci doar natiune. Din acest punct de vedere, este exact opusul Rusiei, care, de la Eckaterina cea Mare, a renuntat la vocatia de natiune in favoarea celei imperiale.
A inceput sa intervina amplu in plan global doar atunci cind lumea libera era slabita de dezastrul post WW ll si cind comunismul de extractie bolsevica ameninta cu exportul de "revolutie" vaste regiuni de pe glob, din Asia pina in America Latina si din Africa pina in Grecia.
Si atunci a facut-o atacata atit din interior, de o parte importanta a propriilor cetateni, cit si de furibunda stinga internationala.
Aici ajungem la un al doilea paradox. Nu exista probabil natiune mai masochista decit aceea americana.
Marile filme, carti, marsuri si dezbateri in presa vizavi de Vietnam, de pilda, nu au fost "made in USSR", ci "made in USA".
Lumea nu a invatat si nu invata de la rusi, francezi sau chinezi cit de sumbre sunt cotloanele politicii de pe Colina Capitoliului, cum incerca in mod constant politicienii si serviciile secrete sa calce Constitutia in picioare, cum sunt asasinati in stinga si-n dreapta lideri din lumea a treia, cum este sacrificat omul simplu pe altarul intereselor marilor corporatii , ci de la americanii insisi.
Turnatul cenusii in cap, autoflagelarea, transparenta impinsa pina la un exhibitionism grotesc, toate acestea sunt carateristici ale paradigmei protestante, cea mai profunda tesatura intima a SUA, ramasa inca din vremea coloniilor.
Cine isi imagineaza ca "Vinatorul de cerbi" sau "Plutonul" sunt filme facute pentru a-i induiosa pe europeni sau pe asiatici si ale arata cum unii artisti americani se delimiteaza de politica propriului stat se inseala amarnic.
Acesti creatori nu ezita sa lipeasca de vitrina tarii lor un asemenea afis tocmai pentru ca le pasa prea putin ce se vede dincolo de acea vitrina, fiind aproape suta la suta preocupati de ceea ce se vede dinauntru.
Francezii au turnat sute de filme menite sa evidentieze meritele Rezistentei, incercind in mod discret sa spele rusinea unui colaborationism mult mai amplu decit a fost vreodata recunoscut.
America a facut din Vietnam un simbol al agresiunii fara noima si al sacrificiului inutil de vieti omenesti. Nu altfel se procedeaza astazi cu razboiul impotriva terorismului.
Mai bine de jumatate din teoriile conspirationiste, care vad acest razboi ca pe o biata masca a intereselor economice sulfuroase, isi au radacina tocmai in America.
SUA are si o placere diabolica din a sublinia mereu incultura celor care ii populeaza teritoriul. Insa de la Mark Twain la Salinger si de la E.A. Poe la Updike, America a dat una dintre cele mai solide scoli de literature din lume, de pilda.
In ultimele doua sute de ani, contributia sa la stiinta globala este coplesitoare si neintrecuta de nici o alta natiune.
Imensul sau teritoriu adaposteste o intreaga constelatie de universitati si colegii de mina a doua sau a treia, dar si citeva situate printre cele mai bune din lume, desi sunt mult mai recente la scara istorica decit cele din Italia, Franta sau Regatul Unit.
Harvard, Yale sau MIT sunt doar citeva dintre unele adevarate "incubatoare de genii" si nu exista o densitate de laureati ai Premiului Nobel in mediul universitar intern nicaieri in lume asa cum exista in SUA.
Sigur, exista popcultura, exista cliseele cartilor si filmelor de categoria B si C, insa acestea reprezinta doar o parte din ceea ce inseamna creativitatea Americii.
Nu as fi scris acest demers daca nu as fi asistat, mai mereu in ultimul timp, in interiorul sau in exteriorul Romaniei, la zeci de discutii despre viitorul sumbru al Americii, despre dorinta sa ascunsa de a cuceri lumea pentru a ne trasforma pe noi, ceilalti, intr-un soi de albine lucratoare pentru prosperitatea eterna a clanului Rockefeller, despre modul in care americanii si-au aruncat singuri in aer Turnurile Gemene pentru a pune mina pe petrolul din Orientul Mijlociu si alte asemenea aberatii.
Si daca nu as fi realizat ca sursa principala a acestor "informatii", pe care lumea www le propaga cu repeziciune peste tot, se afla chiar in America si nu undeva prin Afghanistan (baietii de acolo sunt prea ocupati sa alimenteze lumea cu heroina).
Intotdeauna lumea s-a temut de hegemon sau cel identificat ca fiind un potential hegemon.
Dupa destramarea URSS, timp de mai bine de un deceniu singura putere globala coplesitoare a fost America si acest deceniu a nascut spaime pe care, la vremea lor, le-au nascut pe rind Imperiul Spaniol, Imperiul Francez al lui Bonaparte, Reichul German sau URSS centrata in jurul Rusiei.
Puternica, bogata si coplesitoare, America este, mult mai mult decit o percep americanii insisi, suma tuturor spaimelor si complexelor celor mai mici. Uriasa sa scara de masura a tuturor lucrurilor, nu are echivalent, poate, decit in China si in Rusia.
Iar pe masura ce acestea din urma vor reveni in forta pe scena globala, lumea isi va imparti iarasi temerile si America nu va mai fi perceputa, ca astazi, ca o suma a tuturor spaimelor globale.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu