Asemanarea dintre corida si vin


In ceea ce priveste vinul, sunt intru totul de acord cu Hemingway si il inteleg in intregime.
"Ca in toate artele, placerea consumului creste odata ce incepi sa te pricepi la arta respectiva, insa daca merg deschisi la minte si simt doar ce simt, nu ceea ce cred ca ar trebui sa simta, oamenii vor sti de prima data daca le plac sau nu luptele cu tauri. S-ar putea sa nu le placa deloc, indiferent daca este o lupta buna sau nu, si atunci orice argument este irelevant, caci pentru ei ramane valabil doar acela ca luptele cu tauri sunt evident rele din punct de vedere moral. E la fel ca si cu oamenii care nu beau vin, desi poate ca le-ar placea, pentru ca nu e bine sa faci asta.


Comparatia asta cu bautul de vin nu este chiar atat de fortata pe cat pare. Vinul este unul din cele mai civilizate lucruri din lume si, in acelasi timp, unul din acele produse naturale care au fost aduse la perfectiune si probabil ca, dintre toate produsele adresate exclusiv simturilor pe care le poate cumpara cineva, vinul ofera cea mai larga varietate de specialitati facute pentru placerea si aprecierea noastra. Poti invata despre vinuri si-ti poti educa cerul gurii cu mare placere o viata intreaga, timp in care cerul gurii devine tot mai educat si mai capabil de a aprecia ce i se ofera, iar placerea ta creste constant, chiar daca intre timp rinichii iti slabesc, incepe sa te doara degetul mare de la picior, iti intepenesc incheieturile si in cele din urma, exact atunci cand ajunge sa-ti placa mai mult, ti se interzice sa te mai atingi de vin. Tot asa, ochiul, care la inceput este un instrument bun, sanatos, ajunge in timp - desi nu mai este la fel de puternic si este slabit si uzat din cauza exceselor - sa devina capabil de a-i transmite creierului o placere care creste constant, datorita acelei stiinte sau capacitati de a vedea pe care a capatat-o. Trupurile ni se uzeaza intr-un fel sau altul si murim, iar eu as prefera sa am un cer al gurii care sa-mi ofere placerea de a ma bucura cu totul de un Chateaux Margaux sau un Haut Brion, chiar daca excesul la care m-am dedat pentru a obtine un astfel de cer al gurii aduce un ficat care nu-mi da voie sa beau un Richebourg, Corton sau Chambertin, in loc sa am matele de fier ruginit, cum le aveam cand eram copil si toate vinurile, in afara de Porto, erau amare, iar sa bei insemna sa bagi in tine destul din orice te-ar face sa nu-ti mai pese. Important este, desigur, sa incerci sa eviti situatia in care vei fi nevoit sa te lasi cu totul de vin, asa cum in cazul ochilor este important sa nu orbesti. Insa lucrurile astea tin foarte mult si de noroc si nimeni nu poate ocoli moartea printrun efort cinstit si nici nu poate sti la ce-i va folosi la un moment dat o anumita parte din corpul sau pana nu ii e pusa la incercare.
Pare ca ne departam de subiectul luptelor cu tauri, insa ce vroiam eu sa spun este ca un om ale carui cunostere si educatie se dezvolta constant ar putea sa simta o placere infinita cand bea vin, asa cum placerea de a privi luptele cu tauri poate deveni cea mai importanta dintre maruntele pasiuni ale cuiva, insa cineva care bea - nu degusta, nu savureaza, ci bea pentru prima oara - vin va sti, chiar daca nu e interesat sau capabil sa deguste bautura, va sti deci daca efectul resimtit ii place sau, dimpotriva, nu-i ceva potrivit pentru el. Cand vine vorba de vin, cei mai multi dintre incepatori prefera vinurile vechi si dulci, precum si vinurile spumoase, ca sampania nu prea seaca sau un burgund spumos - le prefera pentru ca arata mai pitoresc; mai tarziu le vor da la o parte pe toate pentru un Grand crus de Medoc, chiar daca ar veni intr-o sticla simpla, fara eticheta, acoperita de praf sau panze de paianjen, lipsita de orice element pitoresc si adapostind in ea doar un vin cinstit si delicat, usor pe limba, racoros in gura si care te incalzeste dupa ce l-ai baut. Tot asa, in luptele cu tauri, o sa-i atraga mai intai lucrurile pitoresti, un paseo, culorile, mizanscena, cutitele si molinetes, matadorul care il atinge pe taur pe bot sau ii mangaie coarnele, toate lucrurile astea romantice, dar fara rost, care le plac spectatorilor. Se bucura sa-i vada pe cai protejati de plapumile alea, pentru ca datorita lor sunt scutiti de privelistile stanjenitoare, si aplauda toate manevrele precum cele pomenite mai sus. Mai tarziu, cand in cele din urma au invatat din experienta sa aprecieze adevaratele valori ale coridei, or sa caute adevarul si cinstea - nu trucurile, ci emotia si, mereu, clasicismul si puritatea cu care sunt executate toate acele suertes, si, asa cum se schimba si gustul pentru vin, n-or sa mai vrea dulcegarii, ci sa-i vada pe cai lipsit de protectie, astfel incat fiecare rana sa poata fi observata, si sa-i vada murind, nu suferind din cauza a ceva menit sa-i lase pe cai sa sufere, dar care, in acelasi timp, ascunde acea suferinta de ochii spectatorilor. Dar la luptele cu tauri, ca si cu vinul, o sa stii de la inceput daca iti plac sau nu, in functie de efectul lor asupra ta. Exista forme ale coridei care satisfac cele mai variate gusturi si daca nu-ti place nimic din toata lupta, nici ea, luata in sine, ca intreg, nici detaliile ei, atunci inseamna ca nu esti facut pentru asta. Desigur, pentru cei carora le plac aceste lupte ar fi mai placut daca aceia carora nu le plac nu ar simti nevoia sa le declare razboi sau sa finanteze incercarile de a le suprima doar pentru ca luptele nu le plac sau ii deranjeaza - dar asta ar insemna sa cerem pre amult si, oricum, orice manifestare capabila sa starneasca atata pasiune la iubitorii ei va starni o pasiune egala si la cei care o urasc."
- Ernest Hemingway - {Fragment din "Moarte dupa-amiaza"}

[ DOCUMENTAR ] Secretele ascunse ale banilor

Mike Maloney, prezentatorul seriei „Hidden Secrets of Money”, este un un orator de marcă, autor de bestseller, cercetător al istoriei monetare și investigator în privința aurului și argintului. Această serie de filme documentare oferă o perspectivă unică a istoriei banilor și rolul acesteia în economia de azi.
Cu misiunea de a ajuta pe toată lumea să obțină adevărata bunăstare, Mike ne arată ceea ce putem face astăzi ca să fim gata să înfruntăm viitorul. Scopul declarat al realizatorilor acestor documentare este ca lumea să realizeze că “prosperitatea poate fi obținută doar în condiții de libertate individuală, printr-o piață liberă și având la bază un sistem financiar solid și bine reglementat.”

De unde vine denumirea de leu românesc?

În secolul al XVII-lea, în statele românești circulau talerii olandezi (löwenthaler). Aceştia aveau gravat pe ei un leu. După ieșirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani, iar în 1867 leul devenea unitatea monetară a Principatelor Unite. Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc e drahma de argint de 8 grame, emisă de orașul grecesc Histria în anul 480 î.Hr.
Pe 22 aprilie 1867 s-a stabilit ca monedă națională leul, având etalonul la 5 grame de argint și având 100 de submultipli, numiţi bani. Primele monede emise erau din bronz, de 1 ban, 2, 5 și 10 bani, bătute în Birmingham, Anglia.
În 1868, a fost emisă prima monedă românească din aur, cu valoarea de 20 lei. Din 1870 s-au bătut și monede de argint cu valoarea de 50 de bani (aşa-zisele „băncuțe”), 1 leu și 2 lei.
Banca Națională a României a fost înfiinţată pe 1 aprilie 1880, aceasta fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie. În 1947 a fost emisă bancnota de 5.000.000 lei, aceasta având cea mai mare valoare nominală din istoria României.
În 1947 s-a făcut denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar. În 1966 s-au emis monede și bancnote cu noua denumire a ţării, Republica Socialistă România, care au rămas în circulație până după 1989. Pe 1 iulie 2005, reforma monetară din România a schimbat leul vechi (ROL) cu cel nou (RON), 1 RON fiind egal cu 10.000 ROL. Cum România a intrat în Uniunea Europeană la începutul anului 2007, ar urma să treacă la moneda unică europeană, Euro, după 2016. (Sursa)

Partea I – Diferenta dintre bani și valută 




Partea II – Cele 7 etape ale existenței unui imperiu subtitrat

 

[ PHOTO ] Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013. Brabus have tuned the Mercedes-Benz G63 AMG to produce an awesome 700 hp, yet the reason Brabus chose to display it in Dubai is due to the “Tune it! Safe” campaign.
Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.


Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.
Photo — Link

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

The Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition features the livery of the Dubai Police, which you might have seen on a number of other exotic cars recently. The car will join Dubai’s exotic fleet once the Dubai Motor Show has finished and will patrol alongside an Aston Martin One-77 among others!
The Brabus B63S 700 Widestar gets the standard B63S 700 upgrades applied to its 5.5 litre V8 engine. Power is up to 700 hp at 5,300 rpm and an electronically limited 960 Nm of torque from as low as 2,000 rpm. The Dubai Police Edition retains the AMG Speedshift Plus 7G-Tronic which makes 100 km/h possible in just 4.9 seconds. Top speed is limited to 300 km/h in order to protect the tyres.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Brabus have revealed the Brabus B63S 700 Widestar Dubai Police Edition at the Dubai Motor Show 2013.

Of course, our readers will remember the package from the Brabus B63S 700 6×6 from the Frankfurt Motor Show 2013. The body modifications to this car include a new front bumper, fender flares, roof spoiler and rear bumper.
Via — Link

[ DESTINATII DE VIS ] Hvitserkur Rock — Iceland

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

Hvitserkur Rock — Iceland
Photo — Link

The Tale of the Troll Hvitserkur — A long time ago when settlers were coming to Iceland a troll called Hvítserkur lived in Mount Bæjarfell in Strandir on the Westfjords. He had a son called Bárdur. Hvítserkur had long lived there with his family and was happy. One day he woke up when he was sound asleep when he heard a strong and uncomfortable sound. The troll knew that this would be the result of men who now had moved to Iceland and no longer believed in Odin and Frey.
He hoped that the noise would stop, but his wish did not come true. On the contrary, the racket increased, especially around the middle of winter, the most enjoyable time of Giants. So Hvítserkur decided to put an end to this. He was sure that this was due to a bell, which was hanging up in a large house on the other side of Húnaflói. Hence, he decided to take the journey and take this object down or shatter it to pieces.
One evening when the day was getting shorter Hvítserkur decided to start his journey. He believed that he would have plenty of time for his trip before daybreak, for the light of day he could not stand any more than other trolls. The moon and stars were shining and thus the situation was ideal. As Hvítserkur was getting ready, his son Bárdur demanded to travel with him. He felt he had to look around in the world and felt that he might be of assistance to his father if the work was cumbersome. Hvítserkur believed that the fjords might be too deep for his son. However, the boy insisted upon going and finally his father reluctantly gave in. The quarrel had taken a good part of the night and they could start. As his father had suspected Bárdur had great difficulty wading over the deep waters and they were greatly delayed.
Day was near when the two approached Vatnsnes and Hvítserkur decided to go ahead and took large steps in the hope of breaking the clock before dawn.
But as he stepped over the mountain and into the sea he looked eastwards and saw the sun coming up and he immediately turned into stone. His son had just taken land on the other side of the mountain and he turned into stone on the beach. As Hvítserkur felt what was happening, he threw his hammer towards the church at Thingeyrar, hoping to break the clock. However, he failed and the hammer can be found on the eastern part of Thingeyrarsand. 

[ DOCUMENTAR ] Război deasupra României

Un film documentar istoric, care prezintă o serie de confruntări aeriene dramatice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la care românii au participat cu mult eroism. Evocarea emoţionantă este realizată cu ajutorul amintirilor celor care au participat activ la dramaticele evenimente: piloţii supravieţuitori, români şi americani.



În realizarea documentarului, un rol deosebit l-a avut montajul realizat de americanul Kyle Brandse care, timp de patru luni, a adunat materiale de arhivă, interviuri, muzică originală, pentru ca filmul să beneficieze de o imagine grăitoare. Documentarul a fost regizat de Nicholas Dimăncescu, american de origine română.
Vezi și:
Cota 789 – Ultima redută din România - un film documentar ce acoperă experiențele dramatice ale soldatului Dimăncescu pe frontul românesc, confruntarea acestuia cu Norton Griffiths, colonelul britanic trimis să saboteze sondele petroleiere românești și bătăliile aprige cu germanul Erwin Rommel la Cota 789.

Vezi filmul : 

Cavalerii cerului – Război deasupra României  

subtitrat

(click pe link ) 

Răsună Valea: Orașele fantomă ale huilei

“Ultimele mine din Valea Jiului vor fi închise în următorii trei, cel mai târziu cinci ani. Așa a hotărât Guvernul României, împreună cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană. Peste 3.000 de angajați își pierd locurile de muncă, mai multe zeci de mii sunt indirect afectați. O regiune monoindustrială care ar fi putut beneficia de un plan de dezvoltare va deveni în curând un peisaj sălbăticit. Astăzi, șapte orase fantomă iși așteaptă ultima șansă pe malurile Jiului.

Valea Jiului era cândva, cel puțin pentru propaganda stalinistă, unul dintre simbolurile preferate ale progresului și industrializării. Astăzi, e un loc lipsit de perspective, din care oamenii migrează masiv către Europa de Vest. Decizia închiderii minelor a fost luată cu siguranță din motive economice, dar și politice. Ea reprezintă ultimul act din lunga bătălie ideologică pe care elitele liberale și „pro-occidentale“ din Bucuresti au dus-o împotriva „barbarilor retrograzi“ simbolizați cel mai bine de minerii Valea Jiului și declarați vinovați de înapoierea societății și statutul de eternă excepție europeană al României.
Cum se trăiește astăzi în aceste orășele sărăcite situate într-unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din România? Și cum ar putea arăta o alternativă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului? O alternativă care să ofere atât pentru oamenii din regiune, cât și pentru mediu un viitor fără cărbune și totodata uman. Mergem la fața locului ca să înțelegem mai bine. Dorim să-i însoțim pe ultimii mineri în viața lor de zi cu zi, în ultimele coborâri în subteran, acasă, la masa din bucătărie, și în căutarea unui nou loc de muncă – sau a unei noi vieți în Vestul Europei. Pe baza acestei documentări și cu sprijinul vostru, vrem să realizăm un proiect web multimedia care descrie și analizează această comunitate unică.

Pentru realizarea acestui documentar ambițios, cei doi autori – Silviu Mihai, jurnalist independent și corespondent pentru Europa de Est al mai multor publicații de limbă germană, respectiv George ”Poqe” Popescu, fotograf independent au nevoie de 3.800 de euro, până la finalul anului. Această sumă va acoperi costurile de transport și cazare pentru cele trei-patru săptămâni  pe care vrem să le petrecem călătorind prin Valea Jiului, ca și costurile cu producția tehnică a site-ului și taxele pentru hosting, web design, programare, montaj video și sound design.



Proiectul a fost inițiat pe platforma germană Krautreporter.de, care susține proiectele de jurnalism, încercând să obțină susținere și din partea publicului germanofon. Dacă nu sunteți vorbitori de limba germană, puteți susține proiectul prin transfer într-un cont bancar din România, prin Paypal sau prin transfer direct în contul bancar al Krautreporter din Germania. Toate informațiile necesare pentru a putea susține financiar, prin sume oricât de mici, documentarul ”Răsună valea” sunt disponibile pe site-ul proiectului. Toti aici veți afla care sunt premiile oferite în funcție de contribuții.”

VEZI FILMUL AICI !

Pensiile in viitor



INCREDIBIL, DAR ADEVARAT!
 

Ati observat cã politicienii nostri lupta ca nebunii sã intre în administratia UE si de ce?
Pensionarea la 50 de ani, cu 9000 de euro pe lunã pentru functionarii din UE a fost aprobata! 


În acest an, 340 de functionari se vor pensiona la 50 de ani cu o pensie de 9000 de euro pe lunã.

Da, ati citit corect!

Pentru a sprijini integrarea personalului nou de la noile state membre ale UE ( Polonia , Malta , Europa de Est ), functionarii din tãrile membre (ca Belgia, Franta, Germania ...) vor primi din partea Europei aceasta oferta (= cadou pretios, putem spune de aur ) doar ca sã se pensioneze.

De ce si cine plãteste ?

Noi!

Ei voteaza legi, fãrã control si isi atribuie,,pensii de aur" cu impozitele noastre.


Tehnocratii europeni beneficiaza de pensii de nababi....
Parlamentarii, care beneficiaza de regimuri speciale, nu primesc nici o treime din ceea ce ating acesti domni ...
Adica, Giovanni Buttarelli, care ocupa postul de Asistent Supervizor de protectia datelor, va primi numai dupa 1 an si 11 luni de serviciu ( in noiembrie 2010), o pensie de 1515 euro / luna. Echivalentul a ceea ce se ,,ofera" , în medie, unui angajat francez din sectorul privat, dupã o carierã completã (40 ani).
Colegul sãu, Peter Hustinx, si-a vãzut contractul reinnoit cu inca 5 ani . Acesta va avea dreptul la aproape 9000 euro pensie pe lunã.
E simplu, nimeni nu s-a decis sa-i ia la intrebari, deci e firesc ca profita.
E ca si cum pentru pensionarea lor, ei ar fi primit un cec în alb.
Multi alti tehnocrati se bucura de acest privilegiu:

1. Roger Grass, grefier al Curþii de Justiþie , va primi 12500 euro pensie pe luna.
2. Pernilla Lindh, judecãtor la Tribunalul de Primã Instantã, 12900 euro / luna.
3. Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14000 euro / luna.
 

Listã de verificare, fa click pe adresa de mai jos:
Retraite_Hauts_fonctionnaires_europeens_Annexe_3_Etude_27.pdf
Pentru ei, este jack-pot-ul mult visat. Fiind in functie de la mijlocul anilor 1990, sunt siguri de a ,,avea o carierã completã", prin urmare, de a obtine maximum de 70% din ultimul salariu. Nu numai ca pensiile lor ,,sparg plafoanele de pensionare", dar pe deasupra pentru ei e suficient a lucra doar 15 ani si jumãtate (dintr-o viata de om) pentru a valida o cariera completa, în timp ce tu, ca si mine, trebuie sa te omori la serviciu 40 de ani.
Confruntandu-se cu prãbusirea sistemelor de pensii, tehnocratii recomanda cariere mai lungi: de la 37,5 ani, la 40 de ani, la 41 ani (în 2012), la 42 (in 2020) etc.

Dar pentru ei nu e nici o problemã, sunt suficienti doar 15,5 ani ...

Initial, aceste pensii de nababi au fost rezervate doar membrilor Comisiei Europene, dar de-a lungul anilor, acestea au fost acordate si altor angajati.
Acum e o armatã care se bucura : judecãtori, magistrati, grefieri, controlori, mediatori etc.


Dar, mai interesant, este cã acestia nu contribuie nici cu o centime de euro la super- pensiile lor.
Totul se plãteste de catre contribuabili...
Noi cotizam toata viata si la cea mai micã întârziere de platã ni se reaminteste, urmeaza amenzi, penalitãti de întârziere la platã etc. ...fara nicio mila.
Ei sunt scutiti de toate acestea .

Va puteti imagina? Chiar si judecãtorii Curtii de Conturi, care se presupune cã  verifica dacã cheltuielile Uniunii Europene sunt legale, beneficiaza de acest sistem si nu plãtesc nicio cotizatie.
In schimb ei nu uita ca trebuie sa joace rolul de ,, jandarmi " la Bruxelles" si continuã sã dea lectii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem.

La ora la care viitorul pensiilor noastre este serios compromis de violenta crizei economice, oficialii europeni au, pe cheltuiala noastrã, pensii de 12500 - 14000 euro / lunã dupã doar 15 ani de carierã, fãrã mãcar a contribui cu ceva pentru ea ...
Acest lucru este pura provocare! 

Scopul acestor randuri este de a alerta toti cetãtenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Împreunã putem crea o maree.

Nu existã nicio îndoialã cã tehnocratii din Europa continuã sã se bucure pe cheltuiala noastrã si fara griji sau frica de astfel de pensii.
S-a efectuat un studiu precis si documentat despre aceste pensii europene, studiu deja preluat de cãtre mass-media.

http://www.lepoint.fr/actualites-economie/2009-05-19/revelations-les-retraites-en-or-des-hauts-fonctionnaires-europeens/916/0/344867

Difuzarea pe scarã largã în rândul tuturor celor 27 de tãri ale UE, prin intermediul presei, al e-mailurilor....poate ajuta sa se schimbe ceva, daca sunteti nemultumiti cu firimiturile care vi se ofera.
TRANSMITETI MAI DEPARTE, va rugam !

[ DOCUMENTAR ] Când minciuna salvează adevărul

Cu titlul original The yes men fix the world, acesta este un film documentar ce descrie în amănunt farsele incredibile pe care Andy Bichlbaum și Mike Bonanno, doi militanți anti-globalizare, le-au plănuit și pus în aplicare împotriva unora dintre cele mai mari corporații și agenții guvernamentale americane.
Cei doi au reușit să influențeze tranzacțiile pe bursă, s-au dat drept oficiali din partea Exxon, Dow Chemical, Halliburton și H.U.D. (un fel de Minister al Dezvoltării din SUA) și au dat interviuri false în care au pretins că erau reprezentanți ai companiei DOW și au anunțat că fac o chetă de 12 miliarde de dolari pentru întrajutorarea victimelor dezastrului din Bhopal, din 1984, unde au murit 1773 de oameni.
BBC a fost doar una dintre televiziunile care a căzut în plasă și a difuzat interviul fals, ceea ce a făcut ca valoarea acțiunilor DOW să se prăbușească. Cei doi “eroi inconștienți” s-au bucurat public de noua lor putere, fără însă a realiza că acțiunile DOW se bazau pe mai multe fonduri de pensii; cu alte cuvinte, pe economiile oamenilor de rând de bună-credință. Cu toate acestea, Bichlbaum și Bonanno au găsit inclusiv câteva victime care au declarat că apreciză farsa și impactul asupra acțiunilor DOW.

Vizionare online

 The yes men fix the world 

 subtitrat

Tamplarul si Arsenie Boca


- "Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"
    I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.
    A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni
prieteni.
    Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai
ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie


    "Să-mi faci crucea"

      Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de
fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o
durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar
trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul".
Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai
tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca
îi sfredeleşte inima.
    Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la
mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar
despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la
prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie
în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se
împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
    Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital.
Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea
de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se
inter­nase.
    Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau
timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa,
au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi
sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te
ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, aş dori
să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
    Rugămintea l-a năucit.
    Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie
îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până
atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi
fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din
spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea Vâlcea, eu voi pleca
dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta,
totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş
pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea
cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a
ascultat buimăcit.
    Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi
vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu,
până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un
miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii,
şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta
s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de
lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum
ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina
zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
    Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia.
Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot
drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi
aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un
"L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile
voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
    Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de
moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care
se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un
fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă
voi putea aju­ta mai mult!".

    Desenele unui artist

    "Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel
până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele
Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a
lăsat în inimă omul ăsta!"
    Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte
de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns
din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să
lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri,
cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului
ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai
e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân",
aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al
Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.
    Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau
ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a
venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am
mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că
erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul
din 1959. M-am gândit - , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe
pe care măicuţele mi le adu­ceau". Desenele erau de o frumuseţe aparte.
Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate
modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist.
Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar
acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
    "Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână
de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat
după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
    A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru
că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de
ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu
ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi
întipăriţi în minte lui Gheorghe.
    I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te
cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră". Întâl­ni­rea
l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi.
Părea din altă lu­me".
    Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i
dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui
şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la
acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos,
dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să
coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu
ceva.
    A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat
micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea
Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că
şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta,
nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare
prietenie. Una mai presus de timp.
    "De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu
un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea
aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe
extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De
atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au
fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile,
interzicându-le celorlalţi să-l mai numească "părinte", pentru a nu
atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
    Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri
întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n
stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la
a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a
unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. "Eu învăţam
de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă,
iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării
lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată
nu mă contrazicea.
    Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi
foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta
prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care
vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am
cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când
vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la
o mie de ani!"

    Miracolul

    Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se
simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă,
ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.
Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi
spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa
că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit.
    Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul
Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi
zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt,
dacă are credinţă în Dumnezeu. "I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să
mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
    A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. "Pe
tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni".
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era
întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop,
de câte au de făcut acolo. "Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie
nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul
meu, iar părin­tele singura nădejde.
    Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la
sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în
tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele
avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i
spun. Am ple­cat întărit".
      După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a
aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi.
Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în
rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie.
    Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită.
A spus precipitată că: "domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după
in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic,
nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese
nimic, înseamnă că e un miracol!".
      Miracol a şi fost.
      Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din
nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor
părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten
atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind -
"Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?".
    O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un
prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.
    Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie.
      S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea.
Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are
de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se
înnegrise de boală, ca un tăciune. "Mă durea sufletul de el, că eram
tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la
părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine".
    Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de
planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi
boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. "La sfârşit, a venit
la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a
spus: .
      Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la
spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e
sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de
atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea".

    De dincolo de mormânt

      Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi
rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu
mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic,
din pricina lacrimilor.
    Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a
părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii.
Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau
miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite.
    Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului
Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a
rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire
la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce
e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii
ieşite din mâinile lui.
    Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia
sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de
picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar
za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i
spusese marele duhov­nic - "să vii la mor­mânt!". Şi-a ve­nit. A plecat
din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la
Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l
ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l
cerceteze.
    Bătrâneţile l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va
vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se
simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la
mânăstire. Era ca nou. "Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om
bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.

[ DESTINATII DE VIS ] Dacă Luna nu ar fi existat

ără Lună, oamenii nu ar fi existat. Viața, dacă prin absurd ar fi fost posibilă, s-ar afla acum în primele etape de evoluție. Zilele ar dura patru ore, vântul ar avea forța unui uragan, iar atmosfera ar fi una toxică și densă, ca pe Venus.
Din fericire, la 50 de milioane de ani după formarea sistemului solar, proto-planeta noastră a fost lovită de un corp ceresc de două ori mai mare decât planeta Marte, ceea ce a dat naștere Lunii.
Acest film documentar ne arată cum era Pământul înainte să aibă o lună proprie și cum ar fi lumea dacă satelitul nostru natural ar dispărea.

Dacă Luna nu ar fi existat 

subtitrat

sau AICI 

Comercianţii de boli inventate


Buyology - Ştiinţa manipulării consumatorilor. 
Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic "Merck", se confesa revistei "Fortune", arătându- şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca "Merck" să devină un fel de "Wrigley" şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să "vândă la toată lumea". Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.
Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung bolnavi peste noapte.
Într-o carte din 2005, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (journalist specializat în sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente.Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari annual,exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.
Pe măsură ce, în ţările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor, în panicaţi pur şi simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a if expus la un risc patologic devine patologie în sine.
Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, Dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, Dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Aceeaşi maladie cu altă pălărie Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor "Arta de a cataloga starea de sănătate" (The Art of Branding a Condition - în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale "favorizează crearea" tulburărilor medicale:
- reevaluarea stării de sănătate;
- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
- crearea unor disfuncţii din nimic; (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).
Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac.
Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi "idei noi despre boli şi stări de sănătate".
Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită. Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar:
Capacitatea de "a crea pieţe pentru boli noi" se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari.
Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a sch! Imba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie "convinşi" că "probleme acceptate până acum ca uşoare disconforturi" necesită "intervenţia medicului". Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: "Anii care vor veni vor if martorii creării bolilor năşite de firme".
Este evident dificil să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar este la fel de evident că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali. Şi cu atât mai mult vor creşte vânzările de medicamente.
Deseori, afirmă Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire) sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele Le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de o tulburare numită... Hipertensiune arterială"; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani AR trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente. Iar metodele de prevenţie sunt trecute în plan secundar.

Racolarea medicilor agenţi publicitariMedicul generalist Des Spence povesteşte în "British Medical Journal" din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care AR if trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei.
Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: " căutăm lideri de opinie (...) a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare ale disfuncţiei sexuale feminine (...) prin dorinţă hipoactivă."
Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare.
Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pecare o asemenea campanie o aduce. Dar, "partea cea mai neplăcută în toată această poveste", continuă Spencer, "este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. (...) Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită, în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ,Experţii' estimează că 40% dintre femei ,suferă' de această ,boală'. Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot!
Uneori această ,problemă' este prezentată ca un aspect al luptei feministe, când, de fapt, e vorba doar de manipulare cinică. Deşeurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează:slăbiciunea dvs.
(tristeţe, calviţie, libido în scădere etc) este automat simptom de boală", conchide medicul din Glasgow .

Epidemia de marketingÎn best-seller-ul "Die Krankheitserfinder" (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.
Între 1984 şi 1987, "Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder" (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în "Reversul pilulei", publicată la Montreal, Ecosocietes, în 2004.
Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului.
Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de "boli noi":
- timiditatea este reciclată sub numele de "anxietate socială"
- naturala regurgitare la bebeluşi devine "reflux esofagian patologic"
- omeneasca senescenţă se transformă în "insuficienţă circulatorie cerebrală"
- până şi stresul de la loterie este legat de "traumatismul biletului necâştigător"
În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă "Psycho-Therapy and Psychosomatics", a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Impresia de depresieNumărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite numărul de consultaţii în urma cărora sau prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor
care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la
adulţi, ele sunt prescrise masiv. Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:
1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată, astfel, medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.
2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive.
Lobby-ştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de "medicalizarea" a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi de menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de "perimenopauză" (perioada de dinainte de instalare a menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune care se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.

Cherchez la femme malade!Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş pentru "medicalizarea" vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă nici un simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele. Şi asta în ciuda deselor efectesecundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc.
Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicală nu ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.
Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi el o ţintă de marketing din femeia de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al firmelor de farmaceutice este deja pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge ne lămureşte. Un studiu făcut în Statele Unite cerea unui număr de 1500 de femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da fie şi numai la una dintre întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numărau cele care declarau că vreme de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991)

Farmacoterapia friciiCea mai eficientă strategie de marketing pentru "vânzarea"bolilor" este frica.Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de "farmacoterapia fricii".

Alături de "mongering disease", negoţul cu boli."Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat", constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, "Inventatorii de boli". "Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obţine astfel creşterea numărului pacienţilor susceptibili a fi trataţi".
Căci, conchide Winkler, "a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viaţă, reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră."

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .