Ma uit la prieteni, la cunostinte, si la filmele cu tematica
ce se difuzeaza pe diverse canale TV.
Am observant ca mamele baietilor, desi in anii ’70-’80 au militat pentru egalitatea dintre sexe au incalcat tot ceea ce era crezul lor. Stiti, ma surprind cateodata zambind de vreo situatie de-a dreptul hilara – ceva de genul noi vrem egalitate dar nu pentru catei. Egalitatea ar trebui sa li se aplice lor si fetelor lor insa, in cazul baietilor din dotare, egalitatea este o chestiune futurista, bagata in fata de lenesele din ziua de astazi.
Ei, pana la urma, daca nu ar fi atat de grabite sa le catalogheze pe fetele din ziua de astazi, ar putea chiar sa spere ca odraslele lor ar putea avea parte de o viata fericita alaturi de noua familie. Trebuie doar sa le permita sa faca asta.
Asadar , ar trebui sa lucrati pe planuri paralele. Astfel, apelam la toate atitudinile positive asupra soacrei, si, in acelasi timp, ne instruim sotul asupra faptului ca nu trebuie sa ii povesteasca mamei chiar totul – pana la urma situatiile incordate din familie trec dar durerea mamei nu.
Asta este inceputul. Dincolo de aceste aspect mai mult sau mai putin dificile ar trebui sa invatam sa ne traim viata fara prea multa dependenta.
Viata in doi ar trebui sa fie o placere nu sa devina o corvoada.
Daca timpul nu ne permite sa facem prea multa treaba in casa sau, daca pur si simplu nu vrem sa o facem avem independenta financiara care sa ne permita sa angajam pe cineva care ne poate ajuta sa rezolvam acest aspect din viata cotidiana.
Din pacate tot mai multe tinere se simt tradate in momentul in care au ajuns sa aiba o relatie adevarata, una care sa implice si obligatii nu doar drepturi, o viata in care trebuie sa faca alegeri din mers, sa gandeasca pentru doi si apoi sa zambeasca . Aceasta situatie este generate de lipsa de experienta si, mai mult decat atat este alimentata de lipsa comunicarii in familie.
Evident ca nu vorbim doar de relatii aici.
Odata ajunse in viata reala, dincolo de povestile din spatele ecranului sau din cartile cu parfum de hartie tiparita, dincolo de visele si sperantele copilariei si adolescentei ajungem in punctul in care trebuie sa incepem sa ne scriem propria poveste de viata.
Daca dincolo de munca, griji, obligatii nu stim sa gandim pozitiv si sa ne organizam, daca ne pierdem hobby-urile, prietenii si micile placeri, inseamna ca am inceput cu stangul.
Fiecare zi din viata noastra este speciala, fiecare eveniment si actiune sunt importante, fiecare prieten este nepretuit, fiecare memebru al familiei este important si trebuie implicat in viata noastra.
Cred ca, pana la urma este o optiune personala daca ne hotaram sa scriem povestea vietii noastre cu cerneala simpatico sau inmuiem pana in cerneala si lasam ceva in urma.
Este important ca fiecare zi din viata noastra sa se transforme intr-o provocare, intr-o bucurie, intr-o sarbatoare.
Poate ca este mult mai important sa luam fiecare lucru si fiecare moment asa cum vin, fara sa stam sa ne plangem permanent, sa ne gandim la solutii nu la vinovati, sa ne gandim ca poate fiecare dintre aceste evenimente ne ajuta sa traim mai bine, sa intelegem viata, sa savuram fericirea.
Este foarte important sa nu uitam sa comunicam cu membrii familiei, sa ii facem partasi la viata noastra, fara a-I incarca cu spaimele, traumele si frustrarile noastre. Totul povestit pe un ton neutru poate fi si un moment in care mintea noastra gaseste solutii care pareau departe de noi.
Asadar cred ca ar trebui sa decidem sa iubim viata, cu bune si cu rele, sa o facem prietena draga nu povara sis a zambim cat mai mult, dupa sfatul prietenului Murphy “Zambeste, maine va fi mai rau…”
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu