Triburile sud-etiopiene

O excursie spre originile umanităţii reprezintă întotdeauna o ocazie nu numai de cunoaştere a unor obiceiuri ciudate, dar ancestrale, ci şi un prilej de autocunoaştere... Omul a apărut ca specie undeva prin mijlocul Africii, inclusiv în zona Etiopiei de Sud, şi de acolo s-a răspândit în toată lumea... Dacă însă te duci în zona primordială, nu vei descoperi decât triburi puţin sofisticate, trăind după nişte reguli neschimbate, poate, de milenii... Pare ciudat... Să fi plecat cei mai întreprinzători, cei mai curajoşi, indivizii cei mai dispuşi la învăţare şi evoluţie? Posibil...

În articolul de faţă şi în cel următor, voi trece în revistă principalele triburi pe care le-am vizitat în Etiopia de Sud. Nu le-am vizitat pe toate, sunt câteva zeci, ci doar pe câteva dintre cele mai cunoscute... şi, deşi trăiesc pe o suprafaţă relativ restrânsă, fiecare trib are tradiţiile şi obiceiurile sale...
Konso
Este unul dintre aşa-numitele triburi "civilizate". Capitala zonei este un oraş în toată regula, cu magazine, poştă, staţie de autobuz şi internet-café-uri. În plus, şoseaua care leagă Konso Karat (numele oraşului) de Arbaminch, unul dintre principalele oraşe ale Etiopiei, este aproape în întregime asfaltată (şi, ţinând cont de viteza cu care lucrează chinezii la construirea de şosele, probabil, până acum, e deja gata).

Poate unul dintre motivele pentru care konso au evoluat este şi faptul că au parte de o organizare semi-statală. Konso se împart în nouă clanuri, fiecare cu un şef, deasupra tuturor domnind regele ereditar al tribului Konso. Actualul rege pe care l-am vizitat este un tip foarte modern, dar care aderă la tradiţiile ancestrale ale tribului. Regele a făcut facultatea la Addis, chiar a fost inginer, dar s-a întors în sat pentru a prelua atribuţiile tatălui său, după moartea acestuia.
Tradiţia este ca după ce regele în exerciţiu moare, el va fi îmbălsămat, iar moartea sa oficială va fi anunţată doar după nouă ani, nouă luni şi nouă zile... atunci va fi îngropat cu fast, i se va ridica o statuie numită "waga" şi urmaşul poate să preia tronul. Mi s-a părut fascinant cât de mult se apropia această tradiţie de tradiţiile din Tana Toraja, Indonezia, unde, de asemenea, morţii se îmbălsămează şi se îngroapă ulterior (în cazul Tanei Toraja, când rudele au destui bani să-i organizeze o ceremonie fastuoasă), şi decedatului îi este sculptată o statuie în lemn, numită "tau-tau"... de altfel "tau-tau"-l torajan este extrem de asemănător cu "waga" din Konso! În plus, atât în Konso, cât şi în Tana Toraja, morţii neîngropaţi nu sunt recunoscuţi că fiind morţi, ci se spune că sunt "bolnavi" şi nu pot vorbi! Incredibilă asemănare!
În cazul ultimilor doi regi, legea nu a mai fost respectată. Bunicul actualului rege a murit în 1990, când ţara era în mijlocul unui război civil sângeros, şi şefii clanurilor au agreat că e mai bine să aibă un rege în viaţă decât unul "bolnav" şi complet imobil... De o încoronare accelerată a avut parte şi actualul rege pe care am avut ocazia să-l cunosc...

De altfel, dacă regele este acasă, este bucuros de oaspeţi, iar tezaurul regal se bucură şi el de banii lăsaţi de turişti - există şi o taxă de intrare. Regele e bun vorbitor de limbă engleză şi, ca toţi cei din zonă, principalul cuvânt pe care îl rosteşte este "tradiţie"... tradiţia este mai presus de orice în Africa, poate acesta este şi motivul rămânerii în urmă. Principala atribuţie a regelui este să vegheze ca tradiţia să fie respectată, dar şi să judece pricinile dintre clanuri. Pe vremuri, erau certuri mai mari, în zilele noastre, problemele vin mai mult din afară, de la triburile din jur care atentează la bogăţia Konso. Ne arată poze cu personalităţi care l-au vizitat. Printre ei şi prinţul Albert de Monaco.
Satele konso arată ca nişte citadele. Dintre triburile zonei, konso sunt foarte muncitori şi deci bogaţi. Sunt agricultori şi crescători de vite şi, pentru ca pământul nu este prea roditor, depun enorm de mult efort pentru a construi terase pe dealuri. De aceea, dintotdeauna konso au fost ţinta numeroasele atacuri ale vecinilor... de aceea satele arată ca nişte citadele, cu ziduri de buşteni, cu uliţe extrem de întortocheate, cu multe care se înfundă pentru a deruta duşmanul care reuşeşte să penetreze în interior.

Centrul satului este o "piazza" cu un mare pom în mijloc, unde sunt păstraţi "generation trees"... aceştia sunt nişte pari lungi care reprezintă fiecare generaţie care "ia puterea" în sat... la fiecare 18 ani, noua generaţie de bărbaţi preia puterea printr-o mare ceremonie, iar şefii sunt aleşi din mijlocul celor în putere... După 18 ani, ei vor ceda în favoarea celor tineri. Există, de asemenea, colibe comunale în care locuiesc băieţii care aspiră la rangul de bărbat, dar, pentru a fi recunoscut ca bărbat şi pentru a se căsători, ca peste tot în zona Omo, trebuie să o dovedească într-un fel - în cazul konso, fie trebuie să ucidă vreun duşman (evident, din alt trib) sau un animal mare, gen leu... Nu e nicio surpriză că, în zilele noastre, în zonă controlată de konso nu prea mai sunt animale sălbatice...
Ce ar mai fi de subliniat este că cei din tribul Konso nu se pot căsători cu membri ai aceluiaşi clan... este tabu! Trebuie musai să-ţi găseşti nevasta în alt clan. Din vremuri ancestrale, au învăţat noţiunile de bază ale geneticii.
Arbore
Este un trib din acelea pe care le vezi pe Discovery Channel - oamenii locuiesc în colibe şi nu poartă prea multe haine. Arbore e un popor pastoral. Bogăţia se măsoară în vite, iar bărbaţii se ocupă cu plimbarea vitelor pe păşunile destul de aride din zonă. Femeile stau acasă, fac de mâncare, au grijă de copii, cară apa. Ei se deosebesc de celelalte triburi prin faptul că femeile poartă nişte cârpe negre - fie pe post de fustă, fie ca basma. De altfel, nominal, ei sunt musulmani, deşi, probabil, foarte puţini dintre ei au auzit de învăţăturile profetului.

Una dintre principalele probleme ale lor sunt ţânţarii... în vechime, construiau nişte platforme înalte de 5-6 metri pentru a se culca acolo, crezând ca sunt prea sus pentru a fi atacaţi de ţânţari... În zilele noastre, datorită interacţiunii cu exteriorul, au descoperit plasele contra ţânţarilor, aşa că marea majoritate a colibelor deţin o astfel de plasă.
Ca în multe triburi mai "exotice" din zonă, turismul se pare că a intrat adânc în viaţa lor. În momentul în care am oprit maşina lângă un sat al tribului Arbore, era pustiu. Era la ora prânzului, era cald şi probabil că locuitorii îşi făceau o binemeritată siestă. Dar nici nu am parcat bine, că de nicăieri au început să apară fete, marea majoritate adolescente, şi copii, urmaţi de femei cu bebeluşi. Bărbaţii, în general, nu sunt ziua prin sate, mergând la păscut, căutând puţinele locuri verzi de prin regiunea semi-aridă.

Fetele ştiau care e ritualul, aşa că s-au pus frumos la pozat şi au început să se certe cu ghidul pentru a-şi obţine birul de rigoare. Moneda naţională a Etiopiei se numeşte bir, iar locuitorii triburilor s-au prins că dacă pozează ca fotomodele pot câştiga bani buni, aşa că fiecare model cere "one bir", "one bir"... iar când nu primesc de la ghid, fetele arbore devin chiar agresive...

O altă modă la copii provenită din cine ştie ce vremuri coloniale este să se îmbrace ca nişte soldaţi. Cu un ceaun în cap pe post de caschetă şi cu un cordon de-a lungul corpului ca o bandă de gloanţe, copiii arbore par o trupă gata de luptă... Cu cine? Probabil cu învecinaţii konso...
Hamer
Este unul dintre cele mai faimoase triburi din Etiopia de Sud. Deşi are sate similare cu Arbore, pare un trib mult mai evoluat. Femeile hamer sunt unele dintre cele mai cunoscute negustorese din valea Omo, le poţi găsi la absolut toate târgurile din zonă, nu contează cât de aproape sau de departe de satul lor. În plus, sunt foarte uşor de deosebit - îşi fac părul franjuri şi apoi le vopsesc în roşu.
Dar principala lor tradiţie este aşa-numita ceremonie "saritura peste vite" - "bull jumping". Aceasta este ceremonia în urma căreia tinerii satului pot fi consideraţi bărbaţi şi, astfel, au dreptul să-şi aleagă o nevastă. Practic, tânărul complet dezbrăcat, doar vopsit pe faţă, sare peste un număr de vaci puse una lângă alta. Acesta trebuie să alerge pe spinarea vitelor, dus-întors, de două sau de trei ori...
Pare ciudat, dar, probabil, cea mai ciudată parte din ceremonial este lovirea femeilor cu nuielele... dacă bărbatul îşi manifestă puterea prin săritura peste vaci, femeile arată că sunt "tari" suportând lovituri cu nuielele... Femeile care trebuie biciuite sunt femei din familia candidatului la săritură - de cele mai multe ori, surori sau verişoare. În general, se îmbată zdravăn şi apoi, suflând cât pot de tare într-o vuvuzea, atacă bărbaţii satului, cerând să fie biciuite cu nuieluşă... O adevărată hamerită trebuie, după fiecare lovitură, să ceară mai multe, întrebându-l în batjocură dacă doar atâta poate... rănile pricinuite sunt un motiv de mândrie, iar cicatricele sunt ca nişte decoraţii peste timp. "Nu eşti o femeie hamer dacă nu ai cicatrice. Asta e tradiţia noastră. Dacă nu vrei să fii biciuită, poţi să pleci, nu mai eşti hamer", am văzut în documentarul din muzeul văii Omo din Jinka.
Se pare că acest obicei duce la întărirea legăturii dintre noul bărbat şi femeile din familia să... Datorită sacrificiului lor, bărbatul le va rămâne dator pe viaţă şi va trebui să aibă grijă de ele orice condiţii.

În satul de hameri în care ne-am oprit, am fost şi în vizită la o femeie care ne-a făcut cafea... Cafeaua din satele din sud e puţin diferită de ceea ce ştim noi. Se folosesc, de fapt, frunzele de cafea, nu numai bobiţele, şi este fiartă, ieşind un mix cu un gust relativ neobişnuit. De altfel, în timp ce aşteptam cafeaua, sătenii nu au mai fost la fel de serioşi ca atunci când pozau că fotomodele, ci s-au pus pe râs, mai ales când le-am dat aparatele foto să se pozeze între ei.

Am vizitat şi o şcoală din sat. Arăta mai bine decât mă aşteptam - curată, ordonată, cu cărţi şi caiete, cu cursuri de engleză. Este impresionant pentru un trib de 50.000 de suflete, din care doar patru au studii secundare la un liceu din Arbaminch. Profesorul are 20 de ani, nu este hamer, este din tribul Ari, situat puţin mai la nord, deci este obişnuit cu viaţa tribală. Probabil, unui profesor venit din Addis sau din alte părţi ale Etiopiei mai dezvoltate i-ar fi imposibil să locuiască aici.

Autor: Cezar Dumitru