Mi-ar placea sa putem vorbi si despre credinta. Stiu ca este un subiect despre care se spune ca nu avem ce vorbi si ca, in fapt, trebuie simtit si cam atat, insa nu prea ma pot abtine sa nu remarc doar cateva aspecte.
Sunt sigura ca si voi ati observat ca devenim credinciosi doar in anumite momente ale vietii noastre: la suparare, la boala, la nunti, botezuri si in preajma sarbatorilor.
Este pacat ca am ajuns sa ne simtim aproape de cele sfinte doar atunci. Poate ca ar trebui sa stam cateva momente si sa ne reculegem. Asa ne-am da seama mai usor ca Dumnezeu este cu noi in fiecare zi, in fiecare clipa a vietii noastre. Ar fi frumos sa ne crestem copiii cu aceasta credinta, cu gandul zilnic la Dumnezeu. Sa ne incepem diminetile cu o simpla rugaciune, sa il rugam pe Dumnezeu sa fie alaturi de noi in ziua respectiva. Si sa mergem la somn cu gandul la Maica Domnului si la Dumnezeu, sa ii multumim pentru ziua ce a trecut dar si pentru ziua ce va veni.
Eu cred ca aceasta credinta adevarata se invata. Pana la urma este o chestiune de incredere in noi insine.
De ce spun asta? Pentru ca un om slab va cauta mereu sa-si gaseasca refugiul in cele sfinte fara a intelege real ca aceasta credinta trebuie simtita nu doar vorbita. Si, in acelasi timp, un om sigur pe sine va crede din suflet, nu va astepta confirmarea nimanui ca este bine ce face si nici nu se va pierde in cozi nesfarsite la biserica ci ii va fi sufficient sa se roage si apoi sa treaca sa atinga icoanele sis a aprinda cateva lumanari.
Nu stiu daca ati observant insa bisericile sunt pline de oameni care nu au ce cauta pe acolo. Spun asta pentru ca, din comportamentul avut asa lasa sa se inteleaga. Se foiesc, vorbesc, sfatuiesc, se baga in fata, stau in fata unei icoane multa vreme, etc. si, evident mai sunt si multi cersetori care ar putea face ceva mai mult decat sa stea in fata bisericii sis a-ti atina calea ca sa iti ceara ceva banuti. Si aici nu ma refer la batranii aceia care nici pe picioare nu se mai pot tine ci despre tinerii care prefer sa cerseasca decat sa se faca utili chiar si bisericii in curtea careia se “aseaza”.
Deunazi priveam un reportaj la televizor despre afaceri mici cu sume mari. Si era dat exemplul bisericii ortodoxe care vinde credinta.
Va spun sincer ca, de multe ori am intrat in biserica cu speranta sa vad oameni stand pe un scaun si gandindu-se la cele sfinte, rugandu-se pentru gandurile si viata lui. Dupa cum banuiti foarte rar am intalnit aceasta situatie, ca ma gandesc ca a ajuns aproape o utopia.
Evident exista si fete bisericesti care ne ajuta in aceasta atitudine dar si “oamenii de prin biserica”. Ma uit cateodata si realizez ca e mai simplu sa ceri barerea femeii de la lumanari sau a celui de la sfesnic sau, a oricui decat sa astepte sa vorbeasca cu preotul.
Iar preotul, cand ajungi la un eveniment in familie, fie ca e placut fie ca nu e placut, iti tarifeaza momentul. Nici nu esti foarte sigur ca iti mai permiti sa botezi sau sa te cununi sau….sa mori.
In loc sa ne explice ce bine ne-ar facea un duhovnic, ne impun limite financiare si inched ochii la sfaturile babesti, de multe ori pagane, primite si/sau date la coada asta lunga spre icoana.
Dragele mele, sa nu uitam ca Dumnezeu este in noi, este cu noi, in fiecare moment si ca, nu faptul ca stam la biserica mult ne face mai credincioasi. Este adevarat ca, uneori ne apropie mai mult de Dumnezeu dar nu inseamna ca in afara lor suntem singuri. De aceea mi-as dori sa va dau un sfat din tot sufletul: fiti deschise si sincere in fata Domnului, rugati-va ca si cum nu ar exista nimeni in jurul vostru, incepeti ziua cu rugamintea catre Dumnezeu sa va insoteasca si sa va dea ganduri bune, fiti mai bune, mai ingaduitoare, mai umile si mai intelegatoare, iubiti-va semenii si evitati sa faceti rau intentionat, si incheiati-o cu un gand de multumire si veti fi ma fericite si mai linistite si o sa va fie mai bine. Pentru ca stim toate ca atunci cand interiorul este in armonie cu exteriorul apar minunile…
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu