Cele mai bune bancuri din lume ( oare? )

Revista Reader’s Digest a organizat un concurs internaţional pentru a
desemna „Cel mai bun banc din lume”. În competiţie s-au înscris peste
15 mii
de participanţi din toate colţurile lumii, iar premiul în valoare de
1000 de dolari a ajuns în final în Suedia, la Jorgen Jossen.

Cel mai bun banc din lume a avut un succes atât de mare la nivel
global datorită subiectul abordat: „ omul simplu care reuşeşte să îi
dea o lecţie
ticălosului arogant” – este de părere Andy Simmons, coordonatorul
secţiunii de umor de la ediţia americană a revistei Reader’s Digest.



Cel mai bun banc din lume
La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o
raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că
vânatul îi
aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în boaşe, apoi tu faci la fel cu
mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea.Bărbatul e de acord. Fermierul îi
trage
un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul
şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu.
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa.


Şi România a participat la concurs, iar bancul care a obţinut cel mai
mare punctaj îi aparţine lui Claudiu Enache Jiroveanu, un inginer în
vârstă
de 32 de ani din Craiova.


Cel mai bun banc din România
Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie
în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de
poliţist şi
trage pe dreapta. Poliţistul îi spune:
– Am avut o zi groaznică şi vreau sa ajung acasa. Dar mi-a plăcut
urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las sa pleci.
– Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice
şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci
înapoi.

Argentina
La Burger King, doi soţi în vârstă împart acelaşi burger şi o porţie
de cartofi. Un camionagiu se oferă să-i cumpere doamnei o porţie
separată.
- Nu-ţi face griji, zice soţul, noi împărţim totul.
După câteva minute, camionagiul vede ca soţia nu a ia nicio îmbucătură.
- Chiar mi-ar face plăcere să-i cumpăr o porţie de mâncare, insistă el.
- O să mănânce şi ea, îl linişteşte soţul. Noi împărţim totul.
Mirat, camionagiul o întreabă:
- De ce nu mâncaţi?
- Printre altele, împărţim şi dantura, răspunde acru femeia.

Australia
Un urs polar intră într-un bar şi zice:
- Da-mi un whisky si...
- ...o cola, adaugă el după o clipă.
- De ce ai făcut o pauza aşa de lungă?, întreabă barmanul.
- Nu ştiu, zice ursul. Aşa m-am născut.
N.R.: În engleză, cuvântul "pause" (pauză) se pronunţă la fel ca şi
"paws" ( labe ), de unde şi poanta bancului.

Brazilia
Plictisit să aştepte la coada ca să se urce pe Arca lui Noe, un
purice sare pe spinarea animalelor ca să ajungă mai in faţă. Sare şi
tot sare, până
când aterizează pe spinarea unui elefant. Pachidermul se întoarce
spre tovarăşa să şi îi spune cu năduf:
- Eram convins! Au început să dea din coate şi aici!

Canada
Un bărbat îi spune prietenului său:
- Soţia mea ţine o cură de slăbit de trei săptămâni.
- Cât a pierdut până acum?
- Două săptămâni.

Cehia
Un bărbat sună la emisiunea de muzică a unui post de radio şi spune:
- Tocmai am găsit un portofel cu o sută de mii de coroane în el. Mai
erau şi numele şi adresa numitului Jan Ziegler, de pe Strada Seifert
numărul
3, din Praga.
- Bine. Şi cum te putem ajuta noi?, intreabă gazda emisiunii.
- Mă gândeam să-i dedicaţi o melodie.

China
Verişorul meu îmi bagă mereu mâna în puşculiţă, ceea ce mă scoate din
sărite. Într-o zi, mi-am găsit puşculiţa în frigider, cu un bilet pe
ea: "Îmi
pare rău, dar mi-au îngheţat contul!".

Coreea de Sud
O ghicitoare celebră m-a sfătuit într-o zi: "Fă tot ce-ţi spune
şeful". Îmi repeta sfatul de parca viaţa mea ar fi depins de asta.
Înţelept sfat,
mi-am zis eu. Lucram la un proiect important şi aveam nevoie de
părerea şefului. Nu mică mi-a fost uimirea când, în aceeaşi zi, am
citit horoscopul
meu din ziar: "Fă tot ce-ţi spune şeful tău", scria acolo.

Croaţia
Un politist se apropie de un băieţel care plânge în faţa unui chioşc de ziare.
- Ce-ai păţit?, îl întreabă el.
- "Superman" n-a mai apărut!, se lamentează puştiul.
- Mă ocup eu de asta, îl linişteşte poliţistul. Apoi strigă: Hei,
Superman, ieşi afară! N-o să-ţi facem nimic!

Elveţia
Soţia: "Iubitule, ai observat? Am cumpărat o perie nouă pentru toaletă."
Sotul: "Am văzut, dar prefer totuşi hârtia igienică."

Filipine
Joe, Mike, Mary şi Tom vorbeau între ei despre profesiile lor de vis.
- Mi-ar plăcea să fiu avocat, ca să-i pot apăra pe concetăţenii mei, zise Joe.
- Mie mi-ar plăcea să fiu parlamentar, ca să pot elabora legi în
beneficiul concetăţenilor mei, zise Mike.
- Eu vreau să fiu doctoriţă, ca să-i tratez pe concetăţenii săraci, zice Mary.
- Tom, tu ce vrei să fii?, întreabă Joe.
- Aş vrea să fiu concetăţean, a replicat Tom.

Finlanda
Hannu vrea ca totul să fie perfect la aniversarea a 30 de ani de
căsătorie, pe care o pregăteşte la hotelul unde el şi soţia lui şi-au
petrecut
luna de miere. Aşa că se duce acolo cu o zi înainte, că să facă toate
pregătirile necesare. Seară, îi trimite un e-mail soţiei, dar greşeşte
adresă
şi mesajul ajunge la o femeie al cărei soţ murise de curând. A două
zi, fiul văduvei îşi găseşte mama leşinată în faţă computerului. Pe
ecran e
afişat acest mesaj: "Scumpă mea soţie, am ajuns aici şi totul e gata
pentru venirea ta, mâine. Sper că vei găsi sosirea aici la fel de
plăcută cum
a fost pentru mine. P.S.: Este foarte cald aici!"

Franţa



Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, vizitează un combinat
siderurgic. Spre surprinderea patronului, Sarkozy îl îmbrăţişează
prieteneşte pe
angajatul său, Morton. Acelaşi lucru fac şi Obama, şi Puţin când
vizitează, la rândul lor, combinatul.
Fără să se arate impresionat, patronul îi spune lui Morton:

- Pun pariu că pe Papă nu îl cunoşti!

- Jucăm golf împreună, zice Morton.
Uluit, patronul plăteşte o călătorie la Vatican . În timp ce Papa
binecuvântează mulţimea, Morton dispare. Curând, reapare alături de
Papă. În acel
moment, doi chinezi îl băţ pe umăr pe patron şi îl întreabă:
- Cine e omul în alb de lângă Morton?



Germania
Plimbându-se printr-un bâlci, un bărbat ajunge la cortul unei
ghicitoare. Gândindu-se că se va amuză straşnic, omul intră în cort şi
se aşază.
- Văd că eşti tatăl a doi copii, spune ghicitoarea, privind în globul
de cristal.
- Aşa crezi tu, replică dispreţuitor bărbatul. Sunt tatăl a trei copii.
- Asta s-o crezi tu!, zice ghicitoarea..

India
Un om de afaceri indian îşi vizitează un prieten chinez internat în spital.
- "Li kai yang qi guan...", spune întruna bolnavul cu voce pierită.
Omul ar vrea să-l ajute, dar nu vorbeşte mandarină (n.r. dialect al
limbii
chineze).
- "Li kai yang qi guan", mai spune pacientul, apoi îşi dă duhul.
În acelaşi an, afaceristul se duce cu treburi la Shanghai şi află în
fine ce înseamnă "Li kai yang qi guan": "Dă-te jos de pe tubul meu de
oxigen!".

Marea Britanie
Cu vreo lună înainte să moară bunicul, bunica l-a uns cu untură pe
spate. După aceea, el a luat-o repede la vale.
Comediantul Milton Jones

Mexic
Indienii dintr-o rezervaţie izolată îl întreabă pe noul şef de trib
dacă iarnă va fi friguroasă sau blândă. Tânărul şef de trib nu e deloc
familiarizat cu tradiţiile străbunilor, aşa că le spune să culeagă
vreascuri şi se duce apoi să telefoneze la Serviciul Naţional de
Meteorologie.
- Iarna va fi friguroasă?, întreabă el.
- Aşa se pare, i se răspunde.
Şeful de trib le spune oamenilor lui să strângă mai multe vreascuri.
După o săptămâna, sună iar:
- Sunteţi siguri că va fi foarte frig?
- Absolut siguri.

Şeful de trib le spune oamenilor să strângă toate lemnele de foc pe
care le găsesc. Peste o săptămâna sună din nou:
- E aşa cum mi-aţi spus?
- Va fi cea mai friguroasă iarnă din istorie.
- De unde ştiţi?
- Pentru că indienii strâng lemne de foc că la balamuc!



Norvegia
O femeie şterge de praf o lampă şi din ea iese un duh fermecat.
- Eşti o femeie cumsecade, aşa că îţi voi îndeplini o dorinţă, îi spune duhul.
- Vezi pisoiul asta? E singurul meu tovarăş de viaţă. Aş preferă un
bărbat puternic şi arătos în locul lui, zice ea.

Duhul fermecat îi îndeplineşte dorinţă şi motanul se transformă
într-un bărbat splendid, un fel de Brad Pitt. Femeia îi sare în braţe
şi îl acoperă
de sărutări.
- Vrei să-mi spui ceva înainte să facem dragoste?, îl întreabă ea.
- Da, zice el. Pun pariu că îţi doreşti să nu mă fi castrat săptămâna trecută.



Olanda

O starletă stă în avion lângă un avocat la un zbor de cursă lungă. Ea
vrea să-şi facă somnul de frumuseţe, dar avocatul o tot trezeşte.
- Hai să jucăm un joc de cunoştinţe generale, îi propune el.
Starletă îl ignoră.
- Îl facem mai interesant, spune el. Dacă răspund greşit, îţi dau 50
de dolari. Dacă răspunzi greşit, îmi dai cinci dolari.
Starletă e de acord şi avocatul întreabă primul:
- Ce distanţă e de la Pământ la Luna?
Starletă îi da avocatului cinci dolari.

- Ce urcă muntele pe trei picioare şi îl coboară pe patru?, întreabă apoi ea.
Avocatul rămâne paf. Caută de zor pe internet, îşi consulta
enciclopedia de buzunar, trimite sms-uri de pe Blackberry la toţi
oamenii de ştiinţă pe
care îi cunoaşte. Degeaba. După câteva ore, o trezeşte pe starletă,
îi da 50 de dolari şi o întreabă:
- Ei bine, ce este?
Fără să scoată un cuvânt, ea îi da cinci dolari şi se culca la loc.


Polonia
Stanislaw zace pe patul de moarte, înconjurat de familie.
- Trebuie să vă spun cel mai mare secret al meu.
Familia îl îndeamnă să continue.

- Înainte să mă însor, aveam de toate, explică Stanislaw. Maşini de
curse, fete frumoase, mulţi prieteni, o groază de bani. Un bun amic
m-a
sfătuit: "Însoară-te şi fă-ţi o familie! Altminteri, nu vei avea pe
nimeni care să-ţi dea un pahar cu apa când vei fi pe patul de moarte".
I-am
ascultat sfatul şi mi-am luat nevastă. Am dat berile pe mâncare
pentru bebeluşi. Mi-am vândut Ferrari-ul şi am investit banii în
fonduri pentru
facultatea copiilor. Şi acum, iată-mă aici. Şi ştiţi ceva? Nici măcar
nu mi-e sete!

Portugalia
Un bărbat îşi vizitează un prieten şi vede o fetiţă căreia gazdă îi strigă:
- Diplomă, adu două ceşti de cafea!
- Diplomă? De unde vine numele?
- Mi-am trimis fiica la studii, la universitate, şi cu asta s-a
întors, oftează prietenul.

Rusia
Din cauza recesiunii, pentru a economisi costurile la energie,
luminiţa de la capătul tunelului va fi stinsă.
Semnat: Dumnezeu

Serbia

O vecină da peste un puşti care stă pe scări şi plânge.
- Ce-ai păţit, puişor?, îl întreabă ea.
- Tată a păţit-o, se smiorcăie puştiul. S-a lovit la deget cu un ciocan.
- Şi atunci tu de ce plângi?
- Pentru că la început am râs.

Slovenia
În timp ce ies de la tribunal, avocatul îl întreabă pe clientul sau mohorât:
- Care-i problemă? Ai fost achitat.
- Acum chiar că am dat de belea! Tocmai mi-am închiriat apartamentul
pe trei ani.



Spania
Un cerşetor vede o bunicuţă pe plajă.
- Va rog, senora, imploră sărmanul. Nu am mâncat nimic de 24 de ore!
- Perfect!, răspunde dulce bunicuţă. Acum nu va trebui să-ţi faci
griji că vei avea crampe când o să faci baie în mare.

SUA
Un preot catolic, un păstor reformat şi un rabin vor să afle care e
cel mai bun în meseria să. Se duc în pădure, îşi aleg câte un urs şi
încearcă
să-l convertească. Ulterior, catolicul povesteşte:
- Am găsit un urs, i-am citit Catehismul şi l-am stropit cu agheasmă.
Săptămâna viitoare îl aştept la împărtăşanie.
- Am găsit un urs şi i-am ţinut o predică din învăţăturile Domnului.
M-a lăsat să-l botez, zice şi păstorul.
Cei doi privesc apoi spre rabin, care zăcea pe o targă, înfăşurat în bandaje.
- Poate că nu ar fi trebuit să încep cu circumcizia, zice acesta.

Thailanda
- Grăbiţi-va, strigă educatoarea.
- Care-i grabă?, întreabă un micuţ.
- Întârziem la oră următoare!
- Dacă va grăbiţi aşa, mergeţi fără noi! vine replică puştiului.

Taiwan
Broască ţestoasă-tată îi spune fiului o poveste: "A fost odată că
niciodată o iepuroaică albă…”
- Asta-i o poveste pentru bebeluşi. Nu ştii una SF?, spune fiul.
- Bine. "A fost odată că niciodată o iepuroaică astronauta…"
- Tată, insistă puştiul, zi-mi ceva că pentru copii mai mari!
- Bine, bine. Dar promite-mi că nu mă spui lui mami! "A fost odată că
niciodată o iepuroaică goală puşcă"

Ungaria
Doctorul: "Mi-aţi ascultat sfatul şi aţi dormit cu fereastră deschisă?"
Pacientul: "Da".
Doctorul: "Deci v-a dispărut complet astmul de care sufereaţi?"
Pacientul: "Nu, dar mi-au dispărut ceasul, televizorul, iPodul şi laptopul".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .