Astazi o sa va vorbesc despre prietena mea cea mai buna.
Desi poate o sa va surprinda, prietena mea cea mai buna avea 3 picioare. Cand ne-am intalnit prima data atat de mult mi-a placut incat m-am urcat imediat pe ea si am fost cel mai fericit baiat din lume. Chiar daca la inceput nu ma prea descurcam, ea m-a ajutat foarte mult si nu a fost rautacioasa ca majoritatea fetelor. M-a inteles ca pentru mine era prima experienta de acest gen. Si desi toata lumea imi spunea sa nu ma leg sufleteste de ea pentru ca pana la urma va trebui sa ne despartim, nu i-am ascultat si mi-am vazut de ale mele.
Oricum, dupa prima intalnire am fost aproape nedespartiti. Ori de cate ori aveam chem o luam si mergeam prin cele mai ciudate locuri – era modul meu de a ma simti independent si de a ma simti cu adevarat barbat. Iar ea nu avea nimic de obiectat. Asa am parcurs strazile din jurul casei, parcurile si chiar majoritatea magazinelor din zona, pentru ca nu ma puteam dezlipi de ea.
Dar si eu ma straduiam sa am grija de ea si sa fie mai frumoasa decat toate: ii cumparam de cate ori strangeam ceva bani cate un accesoriu deosebit si apoi ieseam cu ea la plimbare ca sa ma mandresc. Dar cel mai mult imi placea sa o ung din cand in cand cu orice fel de unsoare pe care o aveam la indemana...
Apoi, intr-o zi, probabil din cauza mea ca ma mai ingrasasem putin, cand m-am urcat pe ea, unul dintre cele 3 picioare a cedat. Nu stiu ea ce a simtit, dar parca pe mine ma durea mai rau. Am alergat peste tot ca sa rezolv situatia, iar cand am rezolvat-o, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma arunc efectiv pe ea.
Timp de cativa ani de zile unde eram eu era si ea, desi nu peste tot unde era ea mergeam si eu: nu-mi era rusine, dar sunt un tip ceva mai comod. Numai ca, asa cum ma avertizase toata lumea, idila noastra trebuia sa se sfarseasca intr-o zi si asta s-a intamplat in ziua in care tatal meu mi-a cumparat prima bicicleta cu 2 roti. De atunci nu m-am mai atins de tricicleta, pentru ca da, asa cum ati ghicit inca de la inceput, prietena mea cea mai buna a fost o tricicleta...
PS. Multumesc prietenului meu Ionut pentru povestea asta din copilarie.
Laurentiu Ianculescu
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu