Povestea cristalelor Swarovski
Daniel Swarovski s-a nascut pe 24 octombrie 1862 in Georgenthal, Boemia, pe atunci parte a imperiului austro-ungar si unul dintre cele mai importante centre de productie pentru cristal si sticla. Aici, tatal lui Daniel avea un mic atelier si un magazin, unde realiza mici obiecte din cristal, cumparate cel mai adesea de vecini, prieteni si membrii numeroasei familii. De la bun inceput copilul a fost fascinat de munca tatalui sau si obisnuia sa petreaca ore intregi in atelier si in magazin, reusind ca pana la 21 de ani sa invete tot ce putea despre complicatul proces de productie si mai ales despre secretele cristalelor. Nu se multumeste cu ce invata in atelierul tatalui sau, se imprieteneste si invata de la multi alti mesteri locali, apoi se decide sa puna punct perioadei de ucenicie.
Prima calatorie este la Viena, care gazduia in acel an prima editie a "Elektrische Ausstellung", expozitie internationala dedicata inventiilor si masinilor care foloseau electricitatea. Pentru tanarul Daniel Swarovski tehnicile purtand marca Siemans si Thomas Edison, considerat unul dintre marii inventatori ai lumii, aveau sa schimbe radical imaginea sa despre prelucrarea cristalului.
Obsedat de ideea realizarii unei masini care sa ii permita o totala libertate in prelucrarea cristalului, Swarovski lucreaza zi si noapte, pret de noua ani (pana in 1892), cand isi patenteaza inventia. Datorita lui, pentru prima data procedeul laborios si costisitor de taiere manuala a cristalelor era inlocuit de actiunea precisa si simpla a unei masini. Mult mai rapida, mai ieftina si mai buna decat orice mester, aceasta tehnica avea sa schimbe pentru totdeauna industria cristalelor.
Impreuna cu Franz Weis, cumnatul sau, si Armond Kosmann, unul dintre cei mai apropiati prieteni, Daniel Swarovski infiinteaza in 1895 o companie. Pe 1 octombrie 1895 cei trei gasesc si locul ideal pentru a incepe productia, la Wattens, in Muntii Alpi. Era locul ideal : o asezare linistita, departe de principalii competitori, cu resurse de apa suficiente (pentru a obtine energia electrica) si drumuri comerciale catre principalele centre, inclusiv Paris, unde cristalele si mai ales bijuteriile erau foarte cautate in epoca. Constructia a demarat imediat, dar abia in 1907, dupa numeroase eforturi financiare si nu numai, totul era gata, iar Wattens se putea mandri si cu o mica hidrocentrala, care sa ofere energia pentru fabrica Swarovski.
In 1908 alaturi de Daniel Swarovski se gaseau deja cei trei fii, Wilhelm, Friedrich si Alfred, dar nu puteau banui ca ceea ce incepuse ca o modesta afacere de familie avea sa devina un adevarat imperiu si un nume legendar in domeniul prelucrarii cristalului. Pret de trei ani echipa va experimenta diverse tehnici si procedee in micul atelier deschis langa vila familiei din Wattens, esuand adesea, progresand lent, pentru ca Daniel Swarovski dorea cele mai bune rezultate. Dupa inca un an, au gasit "reteta" indelung cautata, prin care se obtineau cristale perfecte, iar in 1913 Compania Swarovski incepe productia, marcand astfel un moment important prin trecerea la productia de masa. Erau departe vremurile cand cristalele erau prelucrate manual, adesea distruse de un gest gresit, acum totul depindea de masini. Era o noua epoca.
Cristalele Swarovski, perfect taiate si perfecte pentru orice fel de bijuterii, usor de montat, s-au vandut foarte bine inca de la bun inceput, iar marile case de moda si bijutierii din Paris si apoi din intreaga Europa au comandat cantitati impresionante. La inceput, fabrica producea cristale pentru bijuterii, pentru ca apoi sa realizeze si alte genuri de obiecte.
Izbucnirea primului razboi mondial a afectat puternic productia, materiile prime si piesele de schimb pentru masini fiind tot mai greu de gasit. Dar Daniel Swarovski a gasit in aceasta criza o noua provocare si a inceput sa cerceteze posibilitatea producerii unor unelte proprii pentru prelucrarea cristalului. In 1907, dupa doi ani de cercetari si incercari, reuseste sa produca propria linie de unelte pentru taierea cristalului, inregistrand-o in 1919 sub numele Tyrolit, in scurt timp recunoscuta ca cea mai buna din lume. Apropiindu-se cu pasi repezi de varsta de 60 de ani, Daniel Swarovski avea sa isi petreaca timpul cautand noi solutii pentru procedeele si tehnicile folosite, compania fiind preluata de fiii sai.
Dupa 1925, povestea cristalelor Swarovski a continuat cu succes, in ciuda celor care se asteptau la o prabusire. In 1931 compania lansa pe piata un nou produs, siruri de cristale aplicate apoi pe accesorii si haine.
In 1935 Wilhelm Swarovski producea primul binoclu marca Swarovski, un prototip care lansa divizia de Produse Optice a companiei. Daniel Swarovski a murit pe 23 ianuarie 1956, la venerabila varsta de 94 de ani, lasand in urma o prestigioasa si solida companie. In acelasi an, ca un ultim omagiu adus fondatorului, se lansa linia de cristale si straturi fine de metal, pentru a le accentua stralucirea, o idee care a prins rapid, pentru ca in 1957 Compania Swarovski sa deschida si primul departament de taiere a pietrelor.
Incepand din 1965 de pe liniile de productie ies primele cristale pentru candelabre si prisme, purtand marca Strass. In 1976 apare si o creatie deosebita, semnata de Max Schreck : patru elemente de candelabru, in intregime din cristal, sunt lipite ingenios pentru a da nastere primului membru al "menajeriei" de animale Swarovski din cristal : un soricel. Este un an deosebit de bun pentru companie, fiind produs pentru prima data renumitul Swarovski Silver Crystal, dar si primele brelocuri elegante si accesorii de birou. Doar un an mai tarziu se lansa si colectia proprie de bijuterii, "Colectia Bijutierului", un succes imediat.
Din 1979 compania se extinde, deschizand o filiala in Cranston, Rhode Island, SUA, astazi principala reprezentanta din America de Nord. Cum numarul clientilor si mai ales al colectionarilor din intreaga lume crestea rapid, in 1987 este fondata Societatea Colectionarilor Swarovski, o initiativa inedita. In prezent societatea are peste 450.000 de membri. Un an mai tarziu sigla initiala a companiei este inlocuita cu imaginea lebedei stilizate, astazi un simbol recunoscut international.
Mergand pe aceeasi linie a reinventarii si dezvoltarii companiei, in 1989 se lanseaza colectia Swarovski de accesorii Haute Couture si cristale decorative Ojects D'arte la Hotel Crillon din Paris. Piesele au fost realizate de unii dintre cei mai importanti designeri din lume, precum Ettore Sottsass, Stefano Ricci, Alessandra Mendini si Herve Leger. Astfel de creatii, perfecte pentru Swarovski, nu erau insa destinate colectionarului obisnuit, fiind realizate de atunci in serii limitate, la preturi pe masura. In 1991 compania deschide si un nou sediu, pe Rue Royale din Paris, cladirea fiind proiectata de Roland Deleu.
In 1992 este lansata o alta serie exclusivista, Selection Collection, de asemenea semnata de designeri contemporani de top, piesele fiind la fel de scumpe, dar in egala masura foarte cautate. Dupa o perioada de testari, in 1993 se lanseaza si linia Crystal Memories.
In 1995 compania isi sarbatoreste centenarul la Wattens, locul unde incepuse totul, printr-o gala memorabila, realizata de austriacul Andre Heller, celebru pentru creatiile sale multimedia.
Acest website este un pamflet!
Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.
Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.
Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu