Un presedinte de...belea !





Cel mai sărac preşedinte


În 2010, José Alberto Mujica Cordano a fost ales preşedintele Uruguayului, iar de atunci s-a transformat într-un exemplu pentru conaţionalii săi. Şi nu, nu este nici extraterestru, nici vreun miliardar excentric care şi-a încercat norocul în politică. Este doar un exemplu de om politic pentru care bunăstarea poporului său este pe primul loc. În fiecare lună, din salariul de 250.000 de pesos (aproximativ 10.000 de euro), care îi revine în calitate de preşedinte, Mujica opreşte pentru sine doar 800 de euro, donând restul Fundaţiei  Raúl Sendic, o organizaţie care ajută dezvoltarea în zonele cele mai sărace ale ţării, prin construirea de locuinţe cu apă şi lumină. „Trăiesc așa de când mă știu. Mă descurc foarte bine cu ceea ce am. Chiar dacă nu e o sumă mare, trebuie să o scot la capăt, pentru că cei mai mulţi dintre uruguaieni trăiesc cu mai puţin de atât“, a explicat preşedintele. Datorită stilului său de guvernare este foarte iubit şi respectat de conaţionali. 

Un fost luptător

În anii `60 și `70 a făcut parte din forțele de gherilă Tupamaros, inspirat de revoluția din Cuba. A fost împușcat de șase ori și-a petrecut 14 ani în închisoare, fiind eliberat în 1984, când Uruguayul a redevenit o țară democratică. În 2010, a câştigat alegerile devansându-şi net contracandidaţii. A fost un eveniment istoric, care a culminat cu două săptămâni de manifestaţii de bucurie în capitala Montevideo. Este descris ca fiind un om de treabă, a cărui sete de răzbunare nu a influenţat deloc alegerile sale politice, nici măcar împotriva duşmanilor săi, care l-au încarcerat timp de 15 ani în înfiorătoarea închisoare Punta Carretas. În prezent, singura sa avere este un vechi Volkswagen Fusca de culoare albastră. Preşedintele locuieşte la ferma deținută de soția sa, senatoarea Lucía Topolansky, în apropiere de capitala Montevideo, unde îşi petrece timpul îngrijind grădina sau având grijă de cai, vaci şi găini. Când este întrebat despre motivele care l-au făcut să trăiască în această austeritate, el nu ezită să răspundă: „Sunt denumit "cel mai sărac președinte", dar nu mă simt așa. Săraci sunt cei care muncesc doar pentru a avea un stil de viață luxos, dorindu-și în același timp să aibă și mai mulți bani. Unii pot considera că sunt un bătrân excentric, dar asta este alegerea mea“, a mai spus Jose Mujica.
Încă de la alegerea sa în funcţia de preşedinte, „Pepe“ Mujica a cerut să nu aibă escortă, iar ca maşină prezidenţială a solicitat o autoutilitară, Chevrolet Corsa, pe care o foloseşte doar în timpul întâlnirilor oficiale. Singura sa escortă este Manuela, un câine vagabond care îl însoţeşte oriunde, chiar şi pe culoarele Palacio Legislativo.

Liderul din vecini

Alegătorii săi şi-l amintesc încă din tinereţe, când, după căderea dictaturii militare, mergea la parlament cu mașina sa Vespa. De când a devenit preşedinte, viaţa lui Pepe Mujica, cum place să i se spună, nu s-a schimbat prea mult. Are o podoabă capilară bogată, grizonată şi de multe ori ciufulită, nu poartă niciodată cravată, iar în fotografiile oficiale pare mai degrabă un om care s-a nimerit din întâmplare printre ceilalţi lideri de stat. În afară de generozitatea sa, Pepe este îndrăgit şi pentru că este „preşedintele din vecini“. Se opreşte întotdeauna să stea de vorbă cu cetăţenii, îi salută pe măcelarul şi vânzătorul din cartierul său, îi îmbrăţişează pe juniorii echipei de fotbal Huracán, pe care merge să o vadă în fiecare duminică. Iar lumea îl iubeşte. Adoră modul său de a guverna şi îl respectă oriunde, chiar şi în Spania, singura ţară europeană pe care a vizitat-o după ce a fost ales preşedinte. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .