„Istoria medicinei este istoria erorilor.“
Bernard Ashner (1883-1960), medic şi psiholog austriac
După cum aţi observat probabil deja, nu sunt tocmai omul potrivit pentru a pleda în favoarea medicinei şcolastice. Atunci când îţi devine clar ce catastrofe a adus pe capul oamenilor, mereu şi mereu – scandalul AIDS este doar una dintre ele – este cu greu să mai rămâi politicos. Aici este momentul să spun că nu intră în intenţiile mele să să atac medici la modul personal. Ceea ce critic eu este sistemul medical, care de cele mai multe ori îl sacrifică şi pe medic. Acest sistem se îngrijeşte, ca numai un anumit mod de gândire să fie însuşit, condiţie absolut necesară pentru a primi dreptul de practică, respectiv pentru a nu-l pierde.
Mulţi medici şi-au ales această meserie cu intenţia nobilă de a ajuta oamenii bolnavi, şi unii dintre ei depun o muncă demnă de lăudat. Este doar în parte vina lor pentru faptul că situaţia este proastă, şi unii dintre ei chiar suferă din această cauză, dar nu pot schimba nimic. Marea parte a criticilor, pe care le aduc aici, provin de la medicii înşişi. Doar că ei nu sunt băgaţi în seamă de cei responsabili din poziţiile de conducere, şi de aceea este momentul ca potenţialii pacienţi, adică noi toţi, să ne trezim şi să începem a face ordine. Iar asta nu se poate face cu precauţii false şi cu sfieli şi consideraţii copilăreşti, ci doar cu cuvinte clare. Înşelăciunea rămâne înşelăciune, iar minciuna rămâne minciună. Ele nu devin mai bune doar prin faptul că sunt propagate de un Institut naţional sau o organizaţie cunoscută, ba chiar din contră, vor provoca şi mai multe daune astfel. Dar nici cele mai tari critici nu vor putea fi niciodată atât de triste precum tragicele destine pentru care are de răspuns „sindicatul farmaceutic”.
Eu nu sunt singurul care defineşte medicina modernă un „dezastru”! Chiar şi în „Spiegel” care în general este un pion al medicinei şcolastice, se putea citi în 1980, numărul 36, sub titlul „Iluzii îngropate” următoarele: „Cancer, infarct cardiac, ciroză, bronşită, reumatism, hipertensiune şi afecţiunile de bătrâneţe, deci cele şapte rele, cresc ca număr de cazuri în fiecare an în statistici, dar un efect de recul asupra medicinei de zi cu zi nu a existat până acum: oficialii reprezentanţi ai breslei medicale, majoritatea profesorilor şi mulţi doctori mint cu perseverenţă şi tărie în ceea ce priveşte evidentul dezastru al medicinei... Cetăţenii care locuiesc în cartiere cu multe cabinete medicale şi spitale, devin repede pacienţi, sunt mai des operaţi, iau mai multe medicamente bogate în efecte secundare şi decedează, conform statisticilor, mai timpuriu. „Institutul ştiinţific” al Caselor de sănătate germane a consemnat anul trecut cu groază că aşteptarea de viaţă a populaţiei scade proporţional cu creşterea numărului de medici raporta la locuitori, deci cu creşterea „densităţii” medicilor.”
Terapeutul şi practicianul Hans Rapold sublinia astfel în cartea sa „Die drei Grundlügen: Politik, Wissenschaft und Religion", Ewertverlag (Cele trei minciuni de bază: politica, ştiinţa şi religia): „Spitalele sunt din ce în ce mai pline, şi totuşi medicina vorbeşte despre succese remarcabile pe care le-a realizat de-a lungul timpului. Dar printr-un progres dovedit al medicinei eu înţeleg din ce în ce mai multe paturi libere în spitale, şi nicidecum lipsă de locuri în spitale“.
Propaganda medicală repetă la nesfârşi în toate mediile argumentul ei preferat: lunga listă a succeselor în ultima sută de ani. Din această listă, doar două puncte sunt corecte, medicina de intervenţie cu chirurgie de urgenţă şi condiţiile igienice din ţările dezvoltate, dare care nu au fost realizate doar de medicină singură.
Toate celelalte, de la farmacologia modernă la vaccinuri, mai mult au dăunat pacientului decât i-au ajutat (de exemplu, l-au transformat pe om mai întâi în pacient), şi se află pe drumul sigur de a ruina complect sănătatea oamenilor. Prăbuşirea financiară a Caselor de sănătate nu ar vi o permanentă ameniţare, dacă medicina ar face ceea ce promite, sau dacă ar fi eficientă. Costurile ne arată clar ceea ce fiecare dintre noi bănuieşte de mult timp: că oamenii devin din ce în ce mai bolnavi şi mai sensibili la boli, iar medicina din ce în ce mai lipsită de eficienţă, că medicii îşi ascund ineficienţa şi neajutorarea în spatele unor teorii din ce în ce mai absurd, mai des schimbate decât roţile unei maşini de Formula 1.
Dar în timp ce în economia de piaţă liberă o astfel de intreprindere ar fi fost de mult eliminată din circuit, medicina se salvează prin pretenţii de noi susţineri financiare complect absurde. Nava se află pe ruta falsă, dar este dotată confortabil şi i se mai adaugă şi motoare noi şi mai puternice. Iar de aceasta se ocupă un sistem bine gândit, care funcţionează încă foarte bine şi care îndeplineşte următoarele funcţii:
-obţinerea de mijloace financiare gigantice din banii publici;
-ascunderea scandalelor şi urmărirea criticilor;
-impunereaa de legi care să permită continuarea desfacerii pe piaţă a produselor farmaceutice la nivel global;
Doar printr-un astfel de sistem poate fi explicat faptul că în medicină eşecurile se succed unul după altul şi totuşi cetăţeanul de rând nu află mai nimic despre toate acestea. Iar principalul aliat al acestui sistem este FRICA, care-i stăpâneşte pe mulţi dintre noi. Mulţi dintre noi sunt convinşi de corectitudinea acestor critici, dar le este frică, şi într-o situaţie serioasă, fug la alopat şi acceptă chemoterpii şi alte proceduri „terapeutice“ dubioase. Fiindcă le este FRICĂ de moarte!
(Nota Qui bono: Din păcate cunosc personal mai multe astfel de cazuri, în care am avertizat prieteni sau rude, asupra pericolelor şi ineficienţei pe care anumite terapii alopate le au, ba chiar a riscului de deces datorită acestor terapii. Şi din nefericire şi cu tristeţe trebuie să spun, că de fiecare dată am avut dreptate. Dar fiecare om este liber a alege calea pe care vrea să meargă!)
Iar lipsa de informaţii asupra metodelor alternative la aceste „otrăviri programate“ şi „morţi planificate“ face ca mulţi să nu vadă alternativele, să creadă că nu există alte soluţii. Ceea ce scriu eu aici nu sunt presupuneri dubioase oarecare, ci fapte, prezentate şi publicate de oameni de specialitate, deseori medici, care pot fi verificate. Doar că din cauza cenzurii dogmei dominante (autocontrol liber consimţit, astfel se numeşte această porcărie astăzi) astfel de soluţii nu numai alternative, dar chiar mai eficiente şi sigure, nu apar nici în „Spiegel“ sau „Bild“, nici în programele principale de radio sau televiziune (autorul se referă la presa germană, dar puteţi liniştit înlocui numele ziarelor şi revistelor mari din Germane cu cele din Romania, fără a greşi câtuşi de puţin).
Ceea ce fac eu aici este doar să adun informaţiile şi dovezile şi sursele într-un singur loc (aceste pagini) şi să le ordonez într-o fomă uşor de înţeles. Dacă doriţi să daţi crezare acestor informaţii sau nu, dacă doriţi să vă informaţi chiar şi mai temeinic sau pur şi simplu vă este mai comod să alergaţi la alopat pentru fiecare „aluniţă“, acest lucru trebuie să-l hotărâţi, după lectura acestor pagini, singuri.
Dar să aruncăm o privire asupra „marilor succese“ ale medicinei şcolasice alopate din ultimele decenii, aşa cum o face şi Hans Reusch, specialist în istoria medicinei, în cartea sa „Die
Pharma-Story“ (apărută în Editura F. Hirthammer):
- În 1970 au fost în Africa de Sud retrase de pe piaţă calmantele Pronap şi Plaxin, deoarece cauzaseră moarte mai multor sugari;
- În 1971 au fost internaţi în Anglia 1.500 de persoane, deoarece folosiseră analgezicul Paracetamol, care era vândut ca fiind „sigur“. În ciuda catastrofei, şi în mod pervers, acest produs era la jumătatea anilor 70 recomandat chiar şi contra simptomelor provocate de un consum de alcool mare;
- În Italia şi în alte ţări preparatul Marzin (contra greţei) a fost interzis, deoarece mai ales la copii provoca daune semnificative sănătăţii;
- În USA, în aceaşi perioadă, Orabilex provoca daune rinichilor, cu consecinţe fatale;
- Medicamentul MEL/29 cauzează cataracta ochiului;
- Pacienţii care au luat Methaqualon au fost atât de puternic „dereglaţi“ psihic, încât au fost înregistrate 366 de decese, prin „lovire cauzatoare de moarte“ sau prin sinucidere;
- În 1972 s-a descoperit că spray-ul Isoproterenol cauzase în anii 60 moartea a 3.500 de astmatici;
- În 1975 a fost confiscat antialergicul Trilergan, deoarece conducea la apariţia „virusului hepatitei“ (cu alte cuvinte, provoca daune majore fiatului);
- În 1976 a fost retras medicamentul antireumaticFlamanil (firma Sandoz), deoarece provoca leşinuri şi stări de inconştienţă (ori poate că tocmai aceasta era metoda de a-i scăpa pe pacienţi, pentru o perioadă de timp, de dureri?);
- În acelaşi an ICI a început să plătească despăgubiri victimelor (respectiv urmaşilor acestora), care avuseră de suferit grave daune ale ochilor sau sistemului digestiv ca urmare a administrării preparatului pentru inimă Eraldin;
- În 1977 medicamentul Phenformin (Ciba-Geigy) a fost retras de pe piaţa americană deoarece nu s-a mai putut ţine ascuns faptul că acest preparat contra diabetului a ucis timp de 18 ani anual o mie de persoane. În ciuda scandalului autorităţile germane au mai permis încă un an vânzarea produselor Diplar, Silubin-Retard, Sindatil, etc. similare cu Phenformin;
- În 1978, de Crăciun, autorităţile germane au trebuit să interzică toate produsele anticolersterolemice care conţineau Clofibrat, deoarece acesta producea efecte secundare deseori cauzatoare de deces. Pacienţii nu numai că se alegeau cu atacuri de cord fatale (împotriva cărora produsul ar fi trebuit să protejeze), dar decedau procentual mult mai frecvent de cancer şi de afecţiuni ale ficatului, bilei, vezicii urinare şi intestinelor. 24 de concerne farma au foat astfel afectate;
- În 1979 a fost făcut oficial cunoscut faptul că Valium, chiar şi în doze mici, crează dependenţă. La acea vreme, peste 15% dintre adulţii luau Valum, şi este de presupus că majoritatea lor erau deja dependenţi, mai ales în USA;
- Stimulantele Preludin şi Maxiton, folosite şi ca stimulatoare ale apetitului, au fost retrase de pe piaţă, deoarece aduceau daune inimii şi sistemului nervos;
- S-a descoperit că Barbiturate (contra insomniilor) în cazul unei folosinţe de lungă durată nu combătea, ci dimpotrivă, accentua insomnia;
- S-a aflat că analgezicul Phenacetin, vândut sub 200 de nume diferite, împiedica funcţiile renale sau chiar distrugea rinichii, provoca tumori renale şi distrugea celulele roşii de sânge;
- Alt analgezic, Amydopyrin, conţinut în 160 de medicamente, a fost interzis în 160 de ţări (dar nu în toate ţările), deoarece împiedica formarea de globule albe de sânge (agranulocitoză), ceea ce se putea termina cu un deces;
- Reserpin (contra hipertensiunii) creştea pericolul unui cancer de sân de trei ori, provoca coşmaruri şi depresie şi era suspectat de a cauza tumori cerebrale, de pancreas, piele, testicole şi uter;
- Urethan trebuia să vindece leucemia. S-a constatat că de fapt provoca cancer de ficat, plămâni şi măduvă ososasă;
- Methotrexat, de asemenea contra leucemiei precum şi contra afecţiunilor dermatologice, provoca tumori şi favoriza anemiile grave şi rupturile de intestine;
- Mitotan, un alt preparat antileucemic, provoca distrugerea glandelor suprarenale;
- Cyclophosphamid, la fel ca şi alte chemoterapeutice, provoca moartea diverselor ţesuturi, începând cu ficatul şi rinichii. Pacientul murea mai repede decât în cazul unui cancer obişnuit;
- Şi antibioticul Isoniazid ducea la distrugerea ficatului;
- Alte antibiotice, cum ar fi Kanamyzin duceau la insuficienţă renală şi atacau nervii auditivi;
- Bismut, care în mod ciudat este prescris şi contra diareei dar şi contra constipaţiei, poate duce la grave intoxicaţii. În Franţa se cunosc din 1974 circa o mie de cazuri, dintre care 28 au avut un sfârşit tragic;
- În 1982 în Anglia, preparatul contra artritei Opren, care conţine Benoxaprofen a fost retras de pe piaţă, după ce a ucis sute de persoane, iar alte mii de persoane au suferit grave afecţiuni. Acest fapt nu l-a împiedicat pe producătorul Elly Lilly să solicite aprobarea pentru piaţa USA (şi chiar să o primească) pentru acelaşi produs sub un alt nume, de Oraflex, ascunzând interdicţia şi cazurile grave din Anglia. Fapt ca i-a costat pe 26 de americani viaţa. Ştiţi cumva, întâmplător, cine era directorul Elly Lilly între 1977-1979? George Bush Senior, mai târziu preşedinte al USA! Aşa se adună banii şi relaţiile pentru campania prezidenţială, călcând pe cadavre! Bush deţinea 1.500 de acţiuni Lilly pe care a declarat că le-a vândut în 1978, lucru care în 1981 a fost dovedit de către „New York Times” ca fiind o minciună. Şi fostul preşedinte al Germaniei Federale, Richard von Weizsäcker a fost mai de demult director la marele concern farma german Boehringer. Iar Helmuth Kohl provenea din rândurile conducerii concernului chimic BASF, care şi el era amestecat în industria farmaceutică;
- Analgezicele şi antireumaticele Tanderil şi Butazolidin (Ciba-Geigy) au fost făcute răspunzătoare, în întreaga lume, pentru moartea a peste 10.000 de oameni. Medicul suedez Hansson a publicat documente secrete, pe care le procurase pe căi ilegale, din care reieşea că Ciba –Geigy avea cunoştinţă asupra a 1182 de cazuri de decese, dar a ascuns informaţiile respective şi a vândut mai departe produsul respectiv. În momentul în care aceste informaţii au fost făcute publice, preparatul a fost interzis în majuritatea ţărilor, cu excepţia desigur, a Elveţiei, ţara natală a Ciba- Geigy;
- În 1978, preparatul absolut inutil Oxychinolin (sau Clioquinol) produs de acelaşi Ciba-Geigy (astăzi Novartis) care era destinat deranjamentelor de digestie absolut inofensive („diareea de vară”), a provocat un scandal la nivel mondial, care a pornit din Japonia: 30.000 de persoane au orbit sau au suferit paralizii ale picioarelor, peste 1.000 au decedat doar în Japonia („boala” fusese denumită SMON - neuropatie mielo-optică subacută). Drept urmare au fost raportate şi o serie de cazuri grave din spaţiul european, care până atunci nu putuseră fi clarificate.
Ciba-Geigy a fost implicată într-o serie de procese de despăgubiri (cum poate fi mortul despăgubit?), iar substanţa care doar în Japonia era vândută sub 168 de nume diferite a fost interzisă în ţările respective. Ciba- Geigy a continuat însă să vândă mai departe preparatele care conţineau substanţa otrăvitoare în ţări din lumea a treia (de ăia nu le pasă nimănui?) unde produsul nu era încă interzis;
(Nota Qui bono: Poate că mulţi dintre Dvs. se vor întreba aici, pentru ce aceste firme, deşi ştiu că un produs este toxic şi riscă să aibe de plătit despăgubiri, îl vând mai departe? Foarte simplu! Deoarece pentru a produce acest preparat, s-a făcut o investiţie, s-a creat o linie de producţie specială, poate chiar s-a construit o fabrică sau o secţie specială, iar investiţia făcută trebuia să fie recuperată şi încă cu un anumit beneficiu semnificativ de mare. De aceea nu se va găsi niciodată „leacul cancerului“ sau al multor altor boli, despre care se ştie sau se spune că ar exista medicamentaţii care să le vindece. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, atunci:
1.liniile de producţie vechi nu ar mai aduce beneficiu, ar trebui deci aruncate la gunoi şi
2.nu uitaţi că oamenii sănătoşi nu cumpără medicamente, deci concernele riscă să dea faliment!)
- Un alt medicament care provoacă exact ceea ce ar trebui să preîntâmpine, este Diethylsilböstrol, pe scurt DES. Acest hormon sintetic feminin (estrogen) a fost administrat femeilor însărcinate, aparent pentru a preîntâpina complicaţiile din timpul sarcinii. Din păcate s-a constatat că la copii, mai ales la feţiţe, după mulţi ani, apărea o formă de cancer al vaginului, complect necunoscută până atunci. De asemenea, apăreau complicaţii neaşteptate şi grave la fete, atunci când ele însele rămâneau, ca şi adulte, însărcinate. Ulterior s-a constatat că şi organele genitale ale copiilor de sex masculin putea fi afectate. Firmele producătoare respective au pierdut în USA mai multe procese. Medicamentul se poate găsi şi astăzi pe piaţă, dar ca produs care previne exact efectul invers decât pe vremuri, şi anume ca pilulă „anticoncepţională”. De asemenea DES este folosit şi în industria creşterii animalelor (vitele pentru carne)!
- Despre scandalul Contergan probabil că aţi auzit deja. Aici doar câteva detalii interesant: în 1958 producătorul Grünenthal a trimis o scrisoare colectivă la 40.000 de medici, asigurându-i că acest Contergan (Thalidomid) este cel mai bun calmant pentru femeile însărcinate sau care alăptau, fără nici un fel de riscuri pentru mame sau sugari. În 1961 producătorul britanic Distillers Company susţinea aceleaşi afirmaţii despre Distaval, care conţinea aceaşi substanţă de bază Thalidomid. Cu ce rezultate pentru copii s-a terminat acestă propagandă probabil că ştiţi deja. În 1970 acţiunea judecătorească împotriva firmei Grünenthal a fost închisă cu o înţelegere de despăgubiri, după ce nu s-a precupeţit nici un efort financiar, fiind adus chiar şi laureatul cu Premiul Nobel Boris Chain, ca expert în favoarea respectivei firme. În acest caz medicamentul a fost mai departe vândut, după ce se aflase deja despre primele cazuri de copii născuţi cu foarte grave malformaţii;
- Dar tragediile nu s-au oprit aici. Concernele farma au continuat să vândă otrăvuri femeilor gravide şi astfel să mutileze copii (Nota Qui bono: iar astăzi se recomandă cu precădere vaccinarea gravidelor, probabil cu acelaşi scop de a aduce pe lume copii handicapaţi!) În 1978 s-a făcut cunoscut că medicamentele Primodos, Amenoron-Forte, Duogynon, Bendectin şi Debendox erau şi ele răspunzătoare de naşterea unor copii cu infirmităţi. Produsul Duogynon al firmei germane Schering, care intrase deja în „gura“ presei, a fost pur şi simplu rebotezat Cumorit. Iar autorităţile de aprobare a medicamentelor nu au avut nimic împotrivă. În Anglia a ieşit la iveală faptul că bănuielile asupra efectelor nocive ale Debendox existau deja de mai mulţi ani. Şi în acest caz autorităţile nu au întreprins nimic (la fel ca şi producătorul Merrell). Un profesor de pediatrie de la Universitatea Leeds, Richard Smithells, a eliberat de orice vină respectivul produs, în cadrul unui studiu organizat şi condus (nu se ştie exact cum) de el. După care într-o scrisoare confidenţială, respectivul profesor ruga firma Merrell să acorde un „stipendiu de cercetare“ facultăţii unde era profesor (ca recunoştinţă pentru serviciile aduse, desigur). În mod eronat, sau mai degrabă fericit, scrisoarea a ajuns la jurnalul „Observer“, care a făcut-o publică. Şi în USA nu a existat nici un motiv pentru firma Merrell Dow Pharmaceutical Inc. să desfacă mai departe respectivul produs, dar de acestă dată sub numele de Bendectin, doar pentru că se născuseră câţiva copii handicapaţi! Pe eticheta produsului era inscripţionat că acesta este sigur. Singura deosebire „americană“ era că pe produs se menţiona că trebuieşte luat numai atunci când întradevăr este nevoie! (Nota Qui bono: Ca şi când de obicei, americanii, mai tonţi din fire, înghit boabe mai ales atunci când nu-i doare nimic!) Sub presiunea opiniei publice, preparatul a fost totuşi mai târziu retras de pe piaţă, şi au mai fost plătite şi 120 de milioane de dolari despăgubiri pentru cele circa 700 de procese deschise de părinţii victimelor;
- Nici de substanţa Thalidomid din Contergan nu au vrut să se despartă concernele farma. În USA este „oferită“ pacienţilor AIDS contra inflamaţiilor din cavitatea bucală (deseori ca urmare a AZT). În Brazilia este vândută chiar şi până astăzi contra leprei. Deoarece acolo există multe persoane care nu ştiu să citească, în instrucţiuni este pusă o pictogramă cu burta unei femei însărcinate peste care este plasat un X. Mulţi dintre analfabeţi consideră că este vorba despre un mijoc contraceptiv! În Brailia se mai nasc încă copii cu malformaţii gen Contergan (se estimează în prezent la 300 de cazuri anual);
- În 1984 ziarul londonez „Daily Mail“ relata faptul că preparatul contra acneei, Roacutan, a provocat în USA la femeile însărcinate grave malformaţii de foetus, la aproape jumătate din cazuri. Producătorul a declarat că „riscurile erau cunoscute de către respectivele femei.“;
- În 1983 se putea citi în „New York Post“ că analgezicul Zomax a omorât cinci persoane. Dar nici producătorul şi nici FDA nu au intenţionat nici o clipă să retragă produsul de pe piaţă;
- Tot „New York Post“ anunţa că toţi cei 852 de pacienţi cărora li se injectase preparatul pentru inimă Eoinepherin, au decedat. Relatările erau deja de opt luni cunoscute, şi totuşi medicamentul nu fusese încă retras de pe piaţă. Abea ca urmare a apariţiei articolului respectiv s-a deschis o anchetă;
- Ziarul „Daily Telegraph“ relata în 1983 că existau avertismente contra medicamentului Hypnomidat, după ce într-o staţiune intensivă din Glasgow, cazul deceselor crescuse razant;
- În Canada au fost făcute cunoscute în 1984, cel puţin 10 cazuri de deces ca urmare a folosirii anagezicului NSAID, care doar în Canada intra în compoziţia a peste 40 de produse;
- În 1983 au fost publicate în Suedia relatări „secrete“ care fuseseră din nou sustrase de la
Ciba-Geigy. Din acestea rezulta că producătorul elveţian avea cunoştinţă despre cel puţin 1.182 de cazuri de decese care se datorau antiartriticelor Butazolidin şi Tanderil. Conform altor surse, numărul total al deceselor ajunsese la circa 10.000. Comentariul purtătorului de cuvânt de la Ciba-Geigy: „Nici un motiv de panică“. Vânzarea ambelor produse a continuat pentru încă un an, până cînd, ca urmare a presiunii consumatorilor, Tanderil a fost retras de pe piaţă iar folosirea Butazolidin a fost limitată;
- Aşa cum relata în 1984 „New York Times“, medicamentul Selacryn a fost retras în 1980 de pe piaţă, după ce au fost raportate 510 cazuri de daune aduse ficatului şi cinci cazuri de deces;
- Conform „Guardian“ din 04.01.1985 preparatul Nizoral contra infecţiilor fungice a „furnizat“ cinci morţi şi 77 de insuficienţe renale;
- În Martie a aceluiaşi an „Neue Presse“ relata că preparatul contra malariei Fansidar provoca afecţiuni ale pielii cu evoluţii ce puteau fi fatale. Se pare că au existat şi victime;
- În 1985 „Guardian“ scria despre calmantele cum era Largactil că urmau să fie retrase de pe piaţă, deoarece provocau pacienţilor grave prejudicii ale creerului. O evaluare precaută estimează la circa 38 de milioane de oameni cu dischinezie (deficienţe de mişcare) şi la peste 25 de milioane de persoane care pierduseră capacitatea de a controla muşchiul limbii sau alţi muşchi ai corpului. Multe dintre aceste persoane erau pacienţi ai clinicilor de psihiatrie sau deţinuţi în penitenciare, cărora li se administra în mod curent astfel de preparate;
- În Mai 1985 autorităţile americane şi engleze au interzis folosirea hormonilor de creştere, deoarece pacienţii, chiar şi după ani de zile, se îmbolnăveau de infecţii incurabile, care deja se soldaseră cu trei decese. Hormonul era extras din glandele de la cadavre;
- În Decembrie al aceluiaşi an „Guardian“ relata că Merital (şi Nomifensin) avea grave efecte secundare (mai bine spus, aceasta era acţiunea PRINCIPALĂ a preparatului) sub formă de insuficienţe renale acute, anemie şi inflamaţii pulmonare. Se relata deja despre un caz de deces. Producătorul Hoechst a întâmpinat această relatare cu „dispreţ“. Dar ce altceva s-ar fi putut aştepta?
- În aceaşi lună presa informa că 2.000 de oameni s-au îmbolnăvit ca urmare a gravelor efecte secundare ale produsului Felden, 77 dintre aceste persoane chiar decedând, aproape toate din cauza sângerărilor sau rupturilor intestinale. Producătorul american Pfitzer susţinea în continuare că produsul este „bine suportat“. Probabil de către cei răposaţi!
- De asemenea în Decembrie 1985 a fost făcut cunoscut faptul că Ciba-Geigy (care se pare că avea o deosebită predilecţie pentru prepararea de otrăvuri) falsificase datele de siguranţă ale 46 de antibiotice şi a altor preparate, care fuseseră solicitate de autorităţile de sănătate japoneze. Ca urmare guvernul japonez a închis două fabrici din Japonia ale respectivului concern şi a interzis pentru (din păcate doar) 20 de zile importul şi vânzarea de produse
Ciba-Geigy;
- În USA, unde sistemul juridic prevede despăgubiri foarte mari în cazurile de prejudiciere a sănătăţii, numărul crescând de erori în medicină a determinat firmele de asigurări să mărească primele de asigurare pentri cabinetele ginecologice la 72.000 de dolari pe an, ceea ce i-a determinat pe mulţi ginecologi să-şi schimbe specializarea;
- Medicul american Keith Allan Lasko scria: „Dacă pacientul ar şti că o singură capsulă de Chloromycetin provoacă daune irecuperabile măduvei osoase sau leucemie, credeţi că ar mai lua cineva acest medicament?Şi totuşi suma vânzărilor acestui produsa creşte permanent. În 1976 medicii au prescris o jumătate de milion de reţete pentru acest preparat. Îmi aduc aminte de un copil care a murit de anemie aplastică, după ce un medic i-a prescris Chloromycetin contra guturaiului! Părinţii plângeau iar copilul sângera. Am fost avertizat de mai mulţi colegi că voi avea de suferit grave consecinţe dacă voi spune părinţilor că odrasla lor a murit datorită unui medic care a prescris o reţetă fără să se gândească.“
Deşi lista prezentată până aici este foarte lungă, ea este doar vârful icebergului. Pe de o parte pentru că nu am avut informaţii decât până la sfârşitul anilor 80, iar pe de altă parte pentru că foarte multe cazuri nu au fost făcute publice, deoarece medicii se acoperă reciproc, chiar şi numai de frica ameninţării plăţilor de despăgubiri. Mai degrabă veţi obţine de la o călugăriţă informaţii asupra localurilor de noapte cu program de striptease, decât de la un medic confirmarea terapiilor dăunătoare.
Din acest punct de vedere breasla medicală îndeplineşte criteriile unei „Frăţii Secrete”: toţi medicii sunt obligatoriu membrii în „Camera Medicilor”, se supun regulamentului acesteia şi judecăţii acesteia, iar în cazul în care sunt „cuminţi şi ascultători” vor avea un salariu bun, peste media populaţiei. Dacă însă „fluieră în biserică”, vor avea neplăceri mari, care merg până la excluderea din rândurile „Frăţiei” şi la ruina financiară; toţi „fraţii” se sprijină reciproc şi fac zid comun contra criticilor din afară. Autorul Kurt Blüchel denumeşte acest sistem „Sindicatul” şi îl descrie în amănunt în două dintre cărţile sale („Weiße Magier", Fischer Verlag – „Magicienii albi“ şi „Das Medizin-Syndikat", Rowohlt 1978 „Sindicatul medicinei“).
Dacă nu v-am scutit de lunga listă de „eşecuri“, am făcut-o doar pentru a spulbera mitul confom căruia astfel de lucruri sunt doar nişte „pane ocazionale“ sau doar „cazuri izolate“! Dar lucrurile stau chiar cu mult mai rău!
Medicamente interzise? Nu face nimic, mai există şi alte pieţe de desfacere!
Dacă întradevăr se ajunge până acolo încât un anumit preparat este interzis, deoarece au existat prea multe cazuri de decese iar „somnoroşii“ din Oficile de sănătate şi ministere au trebuit să-şi mişte fundurile, apare imediat întrebarea „economică“: Ce facem cu otrăvurile? Încotro cu ele? Capacităţile de producţie funcţionează, produc bani adevăraţi şi este prea mare păcat să le oprim pur şi simplu. Aşa că ne „globalizăm“ un pic mai mult spre ţările din lumea a treia, unde este mereu nevoie de pilule de tot felul şi unde viaţa distrusă a câtorva oameni nu va produce aşa un „circ“ precum în ţările dezvoltate, moartea fiind acolo ceva obişnuit iar sărăcia neavând niciodată un lobby. Pe deasupra populaţiile din ţările sărace sunt foarte potrivite ca şi „cobai umani“, deoarece autorităţile de acolo sunt oricum depăşite de imensele problemele şi corupte până-n măduva oaselor.
(Nota Qui bono: chiar zilele astea a apărut o ştire asupra unui nou vaccin polio, produs de GKS, care va fi administrat copiilor din….. Afganistan, desigur. Pentru că acolo chipurile această boală este larg răspândită. Nu războiul şi sărăcia, ci variola. Experimente pe copii afgani, de care nu le pasă nimănui! Sursa: Afghanistan makes first use of new GSK polio vaccine -17 December 2009 în http://www.scripnews.com/policyregulation/Afghanistan-makes-first-use-of-new-GSK-polio-vaccine-185343)
Ideea este profitabilă şi destul de veche:
- În Filipine, ca de altfel şi în alte ţări, antibioticul Chloramphenicol este prescris pentru orice bagatelă, atâta timp cât pacientul plăteşte. Medicii trec sub tăcere una dintre principalele acţiuni negative ale preparatului, de mult timp cunoscută în ţările vestice: anemia în formă letală;
- În Kenia medicii administrează tinerelor fete în cazurile de anemie şi lipsă de apetit, la recomandarea producătorului, hormoni sexuali. Urmarea: creşte barba, cade părul de pe cap şi se măreşte clitorisul.
- Şi în Ceylon, firma Sterling Winthrop „răspândeşte“ astfel de preparate hormonale pentru copii cu scopul de a susţine creşterea (de reţinut că terapiile de lungă durată sunt cele mai lucrative, vezi AIDS sau hepatitele). Desigur fără a se face vreo referire la efectele secundare, care pot merge până la modificări de sex. Faptul că aceşti copii din lumea a treia au în fapt nevoie de cu totul altceva pentru a creşte normal, anume o alimentaţie adecvată, nu prea le pasă celor de la concernele farma. Ei „hănesc“ copii de acolo, pentru o mai bună dezvoltare, cu hormoni! Morala nu are ce căuta în afaceri, se ştie doar! PECUNIA NON OLET!
- În Bangladesh firma Pfitzer desface un antibiotic combinat numit Combiotic, pe care îl recomandă contra tuturor bolilor fără deosebire, chiar şi contra tăieturilor (rănilor). Preparatul respectiv este în USA interzis de peste 10 ani, deoarece este foarte toxic pentru urechi şi rinichi, şi de asemenea deosebit de periculos pentru bolnavii de tuberculoză. Dacă este interzis în USA, hai să-l vindem la ăia din Bangladesh, numai să iasă bani;
- În Indonezia, preparatul Cloquinol (Oxychinolin) despre care aţi citit mai sus relatarea precum că a cauzat în Japonia mii de victime, orbiri sau paralizii, a fost pe mai departe, pentru încă 10 ani, vândut într-o veselie. Deţinătorul de licenţă? Cine altul decât Ciba Geigy, care acum caţiva ani si-a schimbat numele în Novartis, pentru a se retrage un pic din „lumina reflectoarelor“.
Ziarul „St.Galler Tagblatt" scria în 12.09.1982: „Când a fost făcut cunoscut faptul că Ciba Geigy a pulverizat experimental peste copii şi tineri, în Egipt, un pesticid care este cunoscut ca fiind cancerigen, cei din Elveţia nu au contestat, dar s-au plâns că respectivele documente le-au fost furate.“ Adică, problema nu era că o astfel de acţiune cu pesticide era criminală, ci faptul că furtul documentelor respective era o infracţiune. Problema celor de acolo nu era cum că ei ar fi mai răi sau mai buni decât alte concerne farma, nu! Problema lor era că se lăsau prea des „furaţi“ şi „daţi în stambă“ de presă. Este foarte interesant cum anumite produse periculoase în Europa sau USA, cum trec graniţa un pic „mai încolo“, cum devin sigure şi lipsite de efecte secundare.
Firmele farma britanice publică lunar o „listă roşie“, MIMS, un fel de manual în care se pot citi riscurile şi efectele secundare ale diferitelor preparate. Doar că pentru Africa există o „ediţie specială“ în care pot fi găsite preparate care deja de mult timp sunt interzise în Marea Britanie. Pe deasupra dozaje care în tările europene depăşesc graniţele de siguanţă, sunt recomandate în ediţia africană. (Cu cât dozajul este mai mare, cu atât preparatul este mai repede consumat, deci vândut.) Aceaşi metodă se aplică în USA, unde preparate interzise sunt recomandate pentru ţările din America Latină. Fiecare cu zona lui de influenţă, adică cu depozitele lui de gunoaie. Iată câteva dintre aceste neconcordanţe, prezentate de Dr. Milton Silverman, Docent pentru farmacologie la Medical Center de la Universitatea San Francisco, California:
- Tetraciclin, un antibiotic des folosit (Lederle Laboratories): efecte secundare în USA: vomă, diaree, ameţeli, deranjamente stomacale, iritaţii ale pielii, dereglări renale, daune aduse fătului în perioada de sarcină; efecte secundare în America Centrală şi Argentia: nu are efecte secundare
- Ovule anticoncepţionale (G.D. Searle Co.), în USA: apoplexie, dereglări de mers, halucinaţii, insomnii, desensibilizare senzorială în membre, dereglări de vedere, constipaţii, mâncărimi piele, ameţeli, vomă, lipsă de apetit, diaree, transpiraţie abundentă; în America Centrală, Brazilia, Argentina: fără efecte secundare;
- Imipramin, antidepresiv de la Giba Geigy, în USA: apoplexie, halucinaţii, insomine, constipaţie, mâncărimi, ameţeli, vomă, lipsă de apetit, diaree, transpiraţie; în America Centrală, Brazilia şi Argentina: nu are efecte secundare;
Şi dacă Doamne fereşte îi vine vreunei ţări din lumea a treia ideea să se ocupe singură de problemele de sănătate ale poporului ei, atunci i se arată imediat cine are „pâinea şi cuţitul în mână“. Astfel în 1978 guvernul din Sri Lanka a plănuit să aplice un program prin care să reducă importurile scumpe de medicamente, mai ales din USA.
Reacţia a fost instantanee, guvernul american ameninţând că va suspenda ajutoarele alimentare absolut necesare săracei ţări până în momentul în care Sri Lanka va renunţala planul ei în privinţa medicamentelor! Nu vă este suspect cât de armonios se îmbină interesele particulare (profiturile concernelor farma) cu politica guvernamentală (ajutoare pentru ţările sărace, care în fapt sunt acordate din banii publici!). Ar fi mult mai simplu ca banii respectivi de ajutoare să fie vărsaţi direct în casele concernelor farma. Doar că atunci se „prindea“ tot fraierul de şmecherie!
Metoda şantajului prin intermediul ministerului afacerilor externe are o tradiţie foarte lungă şi nu se limitează doar la industria farmaceutică. Astfel s-au „deschis“ noi pieţe pentru toate „binefacerile civilizaţiei moderne“: arme, pesticide, îngrăşăminte chimice sau articole de consum.
Iar atunci când cineva nu înţelege de „vorbă bună“, adică de ameninţarea cu repercusiuni financiare şi economice, se recurge la o revoltă „internă“ prin care „căpăţânosul“ este măturat de la putere. Astfel s-a întâmplat şi cu Salvador Allende, care, printre alte „greşeli capitale“ care nu conveneau deloc monopolului ştim noi cui, a înfiinţat după venirea sa la conducere în Chile, o comisie medicală care a constatat că în fapt din întregul import de medicamente, doar 26 de preparate aveau o cerificabilă acţiune benefică, restul fiind total inutile sau chiar dăunătoare. Urmarea este cunsocută de toţi: putch militar cu sprijin american (CIA). Adică, dacă nu vreţi să muriţi de medicamentele noastre, o să muriţi de gloanţele dictatorilor voştri corupţi aserviţi nouă! Concernele au primit din nou mână liberă, iar oponenţii au tăcut pentru totdeauna (morţii nu mai vorbesc şi sunt de acord cu orice).
Dar nu numai în America de Sud, ci şi în Europa, oponenţi sunt „educaţi“ conform intereselor concernelor farma. În 1979 era în Italia Ministră a Sănătăţii Tina Anselmi. Aceasta avea intenţia să retragă de pe piaţă mii de medicamente care fuseseră catalogate drept ineficiente sau chiar periculoase de către o comisie de specialişti italieni. Cinstitei Doamne i s-a oferit suma de 35 de miliarde de lire italiene, plătibile într-un cont din Elveţia, dacă va renunţa la „periculoasa“ idee. Doar că Tina Anselmi a refuzat şi a mai şi făcut publică oferta de mituire. Ei bine, asta era prea mult chiar şi pentru „bunii şi generoşii“ şefi de concerne farmaceutice, astfel că după câteva zile, ca din senin, maşina Doamnei Anselmi a explodat. Din fericire Anselmi nu a fost rănită în acest incident. Dar semnalul a fost foarte clar, nu? Ori-ori.
Dar violenţa este doar ultima carte pe care o joacă „Sindicatul“. Îndeobşte sunt folosite metode mult mai subtile, despre care ne vom ocupa în continuare.
Cum se pun bazele unui Sindicat?
Desigur că nu se adună trei-patru indivizi, şi pun aşa, hop-ţop, bazele unui sindicat. Ar fi frumos, dar unde s-ar ajunge? Păi, probabil exact acolo unde ne aflăm acuma!
Unul dintre cei care a arătat cum se poate face aşa ceva a fost John D. Rockefeller. Numai că un Sindicat global nu se poate realiza în 2-3 săptămâni, astfel că istoria Sindicatului este legată de istoria întregii Familii Rockefeller. Dar să o luăm cronologic: dacă vorbim despre imperiul Rockefeller, vorbim mai întâi despre petrol, cărbuni, gaze naturale, căi ferate, imobiliare, etc. Deseori însă nu se menţionează o foarte importantă componentă a imperiului: industria farmaceutică. Este mai puţin cunoscut faptul că concernul Rockefeler este participant activ la peste 200 de companii farmaceutice.
Tradiţia familiei! Chiar „bătrânul Bill“, tatăl fondatorului John Davison Rockefeller (pe scurt:JDR) avea un instict de afaceri foarte dezvoltat: el vindea sticluţe umplute cu petrol de la „Standard Oil Company" şi cu eticheta „Nujol“ ca şi leac contra cancerului la un preţ de sute de ori mai mare decât cel de „producţie“. Deoarece de nenumărate ori medicii vremii au avertizat asupra efectelor dăunătoare ale „băutului de petrol“ (sustrăgea vintaminele din corp) a fost în petrol introdus un pic de Caritin, şi cu asta a fost rezolvată problema. Pe deasupra a fost cumpărat cu 75.000 de dolari pe an un senator USA care făcea reclamă produsului (în loc să se ocupe de alegătorii lui). Astăzi Nujol este produs de Stanco Inc., o filială a Standard Oil. Câştigurile enorme aduse de Nujol l-au încurajat pe JDR să se implice „mai serios“ în industria farmaceutică. În acelaşi timp industria petrolului se lega din ce în ce mai strâns de industria chimică, iar medicamentele foloseau industria chimică, respectiv substanţele sintetizate de aceasta.
Dar JDR şi urmaşii săi au investit puternic şi în mass-media. Fără o presă de partea ta, este greu să faci afaceri murdare. Practic nici un ziar nu-şi poate permite să plătească corespondeţi în toată lumea. Deci este mult mai simplu să preiei informaţii de la Agenţiile de ştiri. Iar acestea sunt puţine, şi rămân pe timp ce trece şi mai puţine. Şi mai ales, sunt deţinute de doar câteva persoane, şi ele din ce în ce mai puţine. Astfel că una dintre cele mai puternice modalităţi de „formare“ a opiniei publice se concentrează în mâinile unu cerc foarte restrâns de persoane. Chiar de prin anii 40, directorul Fundaţiei Rockefeller era şi editorul „New York Times“ şi de asemenea membru în prezidiul Associated Press. De asemenea „International News Service“ a lui William Randolph Hearst a fost cumpărată în 1932 de banca Rockefeller. Având practic presa în mână, nu este de mirare că în timp
s-a putut inocula marelui public concepţia falsă a medicinei alopate asupra germenilor, ideea binefacerii pe care ni le aduc medicamentele, injecţiile, chemoterapiile şi vaccinurile, panica şi frica în faţa unor gogoşi supra-unflate cum sunt AIDS, hepatita C sau gripele tuturor orătăniilor, ideea absurdă precum că unul sau altul dintre nevăzutele virusuri provoacă cancer, etc. etc. etc.
În „codul etic“ al jurnalismului ştiinţific este stipulat că „redactorii resortului <ştiinţă> nu sunt în măsură să decidă asupra valabilităţii descoperirilor medicale şi a metodelor terapeutice. Deci ei pot relata doar despre descoperiri, terapii şi medicamente care sunt confirmate şi aprobate de medicii de specialitate." Şi cine sunt aceştia? Exact, membrii „Sindicatului“. Adevărul despre medicamente, terapii şi descoperiri medicale trebuia aprobat de „cenzorii“ Sindicatului. Astfel că doar ceea ce doreau ei să ştim noi, ştiam prin intermediul „presei libere“! Libere de adevăr.
Un alt domeniu în care Rockefeller s-a implicat foarte activ a fost cel al educaţiei, mai ales cea universitară. Fundaţia Rockefeller oferea stipendii universităţilor, dar desigur, doar celor care dansau pe muzica cântată de JDR. Astfel decenii de-a rândul s-au format medici care nu ştiau nimic altceva decât li se dăduse voie să ştie în universităţile unde învăţaseră, şi care erau finanţate de Fundaţia Rockefeller. Cu alte cuvinte, pentru ca lumea să fie atât de proastă să cumpere otrăvurile mele, oamenii trebuiesc îndobitociţi încă din clasa întâia cu „teoriile“ mele , iar directorul şcolii trebuie să ştie foarte clar că dacă nu spune ce vreau eu, pierde finanţarea şi închide şcoala. Povestea cu învăţământul de stat este o gogoriţă, căci statul, deci guvernul este format tot din oamenii mei, politicieni pe care i-am ajutat, financiar, să ajungă la conducere. Şi care acuma îşi plătesc datoriile ce le au la mine. Cam aşa judecă un „Rockefeller“.
Acuma însă, mereu şi mereu apăreau unii care se apucau să susţină idei contrare celor dorite de Sindicat. Astfel că politicienii au numit specialişti formaţi la universităţile finanţate de Fundaţie, care să conducă Oficiile de sănătate şi Ministerele sănătăţii publice. Astfel se închidea poarta, în mod legal, tuturor celor care ar fi avut alte opinii, în afara celor „rentabile“ pentru Sindicat.
Astfel în America, Rockefeller a finanţat campania electorală a lui Roosevelt, iar acesta drept „recunoştinţă“ a creat FDA (Food and Drug Administration), care dă aprobarea pentru desfacerea pe piaţă a medicamentelor. Iar argumentele „ştiinţifice“ sunt oferite acesteia de AMA (American Medical Association). Ambele controlate de Rockefeller. Cum foncţionează acestă cooperare, putem vedea în baza unui exemplu, a unui caz. Dr. Adolphus Hohensee din Scranton a avut obrăznicia să ofere pe piaţă vitamine naturale (deci nu cele chimice ale ştim noi cui). Ori chestia asta nu era pe placul sindicatului, care favoriza vitaminele sintetizate chimic.
Astfel că intră în joc FDA, care-l aduce pe Hohensee în faţa tribunalului, sub acuzaţia de „declaraţii false asupra produsului comercializat“. Hohensee insinuase că vitaminele sunt vitale pentru sănătatea omului. AMA s-a ocupat de obţinerea a 10 expertize medicale, care toate confirmau că „organismul uman nu are nevoie de vitamine.“ Iar la argumentul cum că există o grămadă de relatări care dovedesc contrariul, s-a răspuns din partea AMA că aceste lucrări standard sunt „depăşite“. Să ne mai amintim aici şi cum a fost aruncat în puşcărie Wilhelm Reich şi cum i-au fost arse cărţile, în America liberă şi democrată, exact ca pe vremea lui Hitler!
(Nota Qui bono: Poate că unii dintre Dumneavoastră o să ridice din umeri, zâmbind, şi o să spună că asta a fost demult, pe vremuri, astăzi fiind acceptat de către toţi că vitaminele sunt vitale, esenţiale pentru sănătatea oamenilor. Da, corect. Şi tot aşa peste 30-40 de ani, nepoţii Dumnevoastră vor râde şi vor ridica din umeri la naivitatea noastră de azi de a crea din AIDS o pandemie care va omorâ jumătate din populaţia globului, la naivitatea prostească a pandemiilor de tot felul de orătănii care se joacă cu virusurile gripale, la campaniile de vaccinare forţată, la hepatita C care se tot lasă aşteptată în efectul ei pandemic distrugător, la… la… Şi la vremea lui, Galilei a fost batjocorit de mulţi, care credeau că pămânul e o „farfurie“ în jurul căruia se învârte Soarele. Iar astăzi ne mirăm cât de ignoraţi erau oamenii în acele vremuri! Să aşteptăm încă 30-40 de ani? Doar că o aşteptare prea lungă ne costă prea multe vieţi.)
Medicul american Dr. J.W. Hodge califica astfel AMA: „Monopolul sau care se nume şte eufemistic American Medical Association (AMA), nu numai că exercită cea mai neruşinată dictatură, dar este şi cea mai periculoasă instituţie despotică pe care vreodată a ales-o un popor liber. Toate metodele prin care un bolnav poate fi tratat blând şi în mod natural sunt condamnate ca fiind <şarlatanii şi excrocheii>. Orice medic practician care nu se solidarizează cu va fi etichetat ca <şarlatan> sau . Fiecare specialist în probleme de sănătate care va încerca să terapieze un pacient prin metode naturale, fără a pune mâna pe bisturiu, pe chimicale şi toxine, pe seruri şi vaccinuri, va fi insultat, discreditat şi urmărit fără milă.“
FDA (care aprobă desfacerea medicamentelor pe piaţa americană) nu ar fi atât de eficintă, dacă nu ar primi sprijinul necondiţionat al AMA. Medicul Charles Lyman Loffler a fost urmărit şi şicanat, deoarece a dovedit că terapiile contra cancerului folosite de medicina şcolastică sunt o „uriaşă păcăleală“. El spunea: „De când reglementare medicinei se face de către şarlatani şi gangsteri medicali, medicina a devenit una dintre cele mai corupte şi mincinoase instituţii.“
Un alt medic curajos, Dr. Keith Allan Lasko, scria în 1980 în cartea sa „The Great Billion Dollar Medical Swindle" („Excrocheria medicală de miliarde“) despre AMA că: „Ea funcţionează ca un bastion contra socializării medicinei. Vechea Asociaţie a medicilor, WASP, a provocat renumelui medicilor masive daune. În lupta contra serviciului de sănătate „Medicare“, în anii 50 şi 60, aceasta şi-a arătat adevărata faţă şi s-a desconspirat ca fiind a)-total indiferentă faţă de pacient şi b)-interesată doar în mărirea câştigului financiar al medicilor.“ Medicul american Dr. Richard Kunnes a publicat un „expose“ asupra practicilor AMA, sub titlul „Banii sau viaţa“. La o adunare generală a AMA el şi-a dat foc în public legitimaţiei de membru. După părerea sa AMA erau iniţialele pentru American Murder Association (Asociaţia ucigaşilor americani).
Puterea şi controlul nelimitat al Sindicatului este consfinţită şi întărită prin „National Academy of Sciences". Atunci când Morris Bealle a dezvăluit că preşedintele acestui for guvernamental Alfred N. Richards, era în acelaşi timp şi unul dintre principalii acţionari ai concernului Merck, acesta a trebuit sa demisioneze. Ceea ce nu a determinat pe Merck să nu-şi mai plaseze oamenii în poziţii cheie şi nici pe unii medici să nu intre in conflicte de interese de dragul banilor. Astfel că după ce Richards şi-a dat demisia, a fost numit pe aceeaşi funcţie Detlev W. Bronk, preşedintele Fundaţiei Rockefeller. Am scapat de dracu şi am dat da taică-su!
Acest sistem este atât de eficient şi datorită faptului că Mass-media este complect sub control, în mod deosebit după cel de-al doilea război mondial şi după anii de război rece. Desigur că şi înainte existau în Europa astfel de structuri, dar ele erau divizate naţional. Ori acuma manipularea
mass-mediei se face global, ca şi vaccinările, ca şi pandemiile, ca şi Codex alimentarius…
Acuma avem Comunitatea Europeană care să străduie să elimine toate mijloacele naturale de vindecare, şi să le înlocuiască cu substanţe chimice (iar Codex alimentarius exact asta şi face cu nutriţia, care este cel mai important factor de păstrare a sănătăţii şi de prevenire a bolilor). Ni se spune că toate aceste sunt controlate. Şi aşa şi este, dar sunt controlate cu metode şi în scopuri complect inadecvate şi ostile nouă. Se va vedea că din spiritul ştiinţific nu a mai rămas nimic, la fel ca în povestea cu „hainele împăratului“.
Cum se poate ţine în viaţă un sistem de sănătate bolnav?
„Medicina modernă este negarea sănătăţii. Ea este astfel organizată încât nu serveşte sănătăţii omului, ci sie înşăşi ca instituţie. Ea face mai mulţi oameni bolnavi decât sănătoşi!“
Ivan Illich, sociolog şi autor
Tot timpul se lasă impresia cum că medicina ar fi o ştiinţă exactă, şi culmea este că tocmai aşa ceva nu poate fi medicina. O ştiinţă exactă este caracterizată prin faptul că lucrează cu legi clare şi bine cunoscute, care nu se modifică. Cum este fizica. Prin folosirea consecvntă a logicii şi prin definirea clară a proceselor se pot trage concluziile corecte. O astfel de ştiină exactă este şi matematica, doar că aceasta are dezavantajul de a se mişca într-un spaţiu gol. Ca oameni însă trăim într-o lume deosebit de complexă, plină de surprize, ai cărei parametrii nu îi cunoaştem exact. Tocmai şi de aceea matematica este de ajutor doar în anumite activităţi unde condiţiile rămân constante şi măsurabile, cum ar fi de exemplu ingineria, arhitectura, electronic sau mecanica fină. Marile cuceriri din ultimele 200 de ani ne arată că aplicarea logicii funcţionează doar atunci când legile sunt cunoscute.
Ei bine, tocmai această „poveste de succes“ şi-ar dori medicina să o copieze, şi de aceea insinuează mereu că este o ştiinţă exactă. Doar că aşa ceva nu poate nicicum fi, deoarece îi lipsesc condiţiile enumerate mai sus. În dorinţa ei de „glorie şi prea-mărire“, medicina uită că, spre deosebire de inginerie, ea are de a face cu oameni, cu oameni vii! Fiind orbită de foamea de glorie, uită că trebuie să se poarte altfel decât cu un material mort, cum este cazul în inginerie. Fiecare fiinţă vie este extreme de complicată, infinit mai complicată decât o maşină, astfel că reacţiile organismului nu pot fi pronosticate şi băgate în ecuaţii dinainte.
Desigur, oamenii sunt întrucâtva asemănători, dar asemănători şi nicidecum identici! S-a incercat aducerea statisticii în ajutor, doar că aceasta lucrează cu grupuri, chiar dacă mari, dar totuşi cu grupuri de oameni. Iar de când statistica i-a dat un pumn în nas medicinei (vezi ratele de mortalitate, vezi problematica vaccinărilor, etc.) medicina a început chiar să fugă de statistici, sau să le folosească pervers, doar pe cele „simpatice şi manipulate“.
În cazul unei terapii, am întotdeauna de a face cu o fiinţă vie şi unică, şi nu ne este de nici un folos să ştim câte procente, statistic vorbind, ar reacţioa aşa sau altfel, căci avem de a face cu un pacient, care, ca fiinţă umană este UNIC! Jongleria statisticilor este periculoasă pentru o „fiinţă unică“, deoarece probabilitatea de predicţie, deci siguranţa unei terapii, este falsă. Şi mult prea mulţi oameni au plătit glumele de genul acesta cu viaţa (vezi doar chemoterapia în cancer, şi ne ajunge). Fiecare om este o „minoritate“!!!
În al doilea rând, presupunând că am cunoaşte toate procesele care se desfăşoară în fiinţa umană (la modul generic), suntem încă departe a cunoaşte toţi parametrii. Tocmai în această direcţie se încearcă foarte activ să se măsoare aceşti parametrii, chestiune care ridică enorm costurile unei diagnoze. Şi asta poate că n-ar fi nimic, dar rezultatele nu aduc prea multe clarificări în această privinţă. Analiza sângelui (care are relevanţă doar pe timp extrem de scurt, sângele fiind un ţesut lichid în permanentă mişcare şi schimbare) sau filmele Röntgen trebuiesc evaluate, şi fiecare medic evaluează altfel. Dacă cu aceeaşi analiză ne prezentăm la 10 medici, avem unsprezece diagnostice diferite, şi fiecare va spune că celălalt a emis un „diagnostic fals”. Faceţi o dată această experienţă. Mergeţi la trei medici diferiţi cu aceaşi radiografie, şi în cazul în care nu este vorba doar de o fractură, ci o un caz de osteoporoză sau ceva mai „suspect”, veţi rămâne surprinşi de diagnosticele emise.
Un studiu statistic relevă că 31% dintre radiologi diagnozează acelaşi film în mod diferit, atunci când le este prezentat de două ori, fără ca ei să ştie că este vorba de aceeaşi radiografie!!! Iar de astfel de „diagnoze“ depinde deseori direcţia terapeutică, şi deci implicit soarta pacientului!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu