Profeţii despre România ale yoghinului indian Gupta Swami

Oare reale ? Totusi ...

În anul 2004, România a fost vizitată de celebrul yoghin Gupta Swami,
care este totodată profesor indian şi doctor în istoria religiilor.
El este Ghidul spiritual al multor aspiranţi care se află atât în ţara sa natală, cât şi în alte ţări din lume.
Cu toate că este aproape necunoscut publicului român, yoghinul şi totodată profesorul indian Gupta Swami
este celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător.
Multe dintre predicţiile sale s-au adeverit cu o exactitate uluitoare după ce au fost formulate.
Gupta Swami a prezis şi, totodată, am putea spune că a anticipat cu o acurateţe extraordinară
mai multe evenimente cruciale care între timp s-au petrecut deja la sfârşitul acestui secol,
şi de curând a făcut unele preziceri ce urmează să se împlinească la începutul noului mileniu.
Printre prezicerile sale care ulterior s-au adeverit amintim: căderea lui Gorbaciov,
atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia,
precum şi prăbuşirea şi execuţia capitală a cuplului de despoţi Ceauşescu.
Mai ales din această cauză, adeseori, de-a lungul timpului acest faimos yoghin indian a fost contactat
de mulţi preşedinţi de state şi guverne. La ora actuală se ştie că până şi Elena Ceauşescu a apelat
la yoghinul Gupta Swami în anul 1983, însă a fost teribil de deranjată de precizerile acestuia,
în mod evident nefaste pentru conducătorii de atunci ai României. Tocmai de aceea, 
soţia dictatorului Ceauşescu l-a silit pe Gupta Swami să părăsească urgent România.
Atunci când s-a aflat în vizită în Bucovina, faimosul yoghin Gupta Swami a făcut o serie de profeţii cutremurătoare.
Acestea sunt în concordanţă deplină cu profeţiile unui alt indian şi anume, Sundar Singh,
profeţii care circulă în România încă din perioada comunistă anterioară regimului Ceauşescu.
În cazul în care aceste profeţii recente ale lui Gupta Swami se vor adeveri, ele anunţă, totodată,
la unison cu profeţiile indianului Sundar Singh, transformarea profundă la faţă atât a României,
cât şi a întregii planete.

Iată ce a mărturisit cu această ocazie, în anul 2004, indianul Gupta Swami:

„Atunci când am vizitat prima oară România, aproape toţi românii cu care m-am întâlnit
sau care au intrat în legătură cu mine nu s-au interesat decât de propriul lor viitor.
Una dintre aceste persoane a fost şi Elena Ceauşescu, dar dat fiind faptul că ea nu a fost deloc
încântată de evenimentele dramatice pe care i le-am prezis, s-a grăbit să mă numească şarlatan
şi apoi, peste doar câteva zile, am fost invitat să părăsesc imediat România.
Toate acestea s-au petrecut în anul 1983. Pot să adaug că un înalt personaj din guvernul României,
care a participat în calitate de revoluţionar la procesul soţilor Ceauşescu (Gupta Swami a refuzat să precizeze numele acestuia),
mi-a mărturisit cu o oarecare uimire că printre şuşotelile Elenei Ceauşescu atunci când se afla cu Nicolae Ceauşescu
la binecunoscutul lor proces, a auzit de două ori, cât se poate de clar, că a fost amintit numele meu.

Moartea actualului preşedinte (Băsescu) va declanşa apoi în România tulburări sociale fără precedent

„În viitor va începe un înfiorător război mondial – cel de-al treilea şi ultimul – ce va fi declanşat şi întreţinut
de forţele oculte satanice ce conduc la ora actuală omenirea. România va participa la acest război î
ncă înainte de extinderea şi transformarea lui într-un război de anvergură mondială,
din cauza politicii năroade a conducătorilor ei (sunt semnificative, în această direcţie,
nenumăratele ştiri care deja au apărut şi continuă să apară pe ici, pe colo în presa din România
şi care anticipează acest război: «România se pregăteşte de război»,
«Preşedintele Băsescu este loial şi aservit politicii Israelului!»,
«Va fi, oare, târâtă România în războiul altora fără ştirea poporului?»).
Datorită declanşării celui de-Al Treilea Război Mondial, tinerii din această ţară (români)
vor muri în număr mare, pe capete, în unele ţări străine în locul unor străini,
războindu-se pentru o cauză ce este complet străină de interesele românilor.
Preşedintele României (Băsescu) va fi ucis până la urmă într-un atentat ce va fi pus la cale de opozanţii lui
dintr-unul dintre partidele de guvernământ. La scurt timp după moartea sa,
fariseismul criminalilor ce se vor afla la conducerea României va declanşa tulburări sociale fără precedent
ce se vor propaga asemenea unui bulgăre de zăpadă ce se rostogoleşte vertiginos,
declanşând o imensă avalanşă pe panta nenorocirilor româneşti.

"În viitorul apropiat, românii din această ţară vor ajunge să trăiască chiar mai rău
decât pe vremea dictatorului Ceauşescu

„Am să vă spun ce se va petrece în viitor în această ţară şi, totodată, am să vă spun ce va pătimi poporul acestei ţări. După ce actuala guvernare (preşedintele Băsescu) va câştiga din nou alegerile, cam în a doua jumătate a acelui mandat se va declanşa o altă revoluţie în România, iar acea revoluţie va fi cu totul diferită de revoluţia care a avut loc în anul 1989. Trebuie să ştiţi că, înainte să se declanşeze acea nouă revoluţie în România, guvernarea va fi extrem de brutală şi se va prezenta aproape ca o dictatură, cu toate că acea guvernare va continua să se numească, de ochii lumii, democraţie. Înainte de dezlănţuirea acelei revoluţii, românii o vor duce chiar extrem de rău. Viaţa lor va fi mai grea şi mai chinuită decât a fost pe vremea dictatorului Ceauşescu. În acele vremuri, înainte să se declanşeze acea revoluţie în România, legile vor fi din ce în ce mai multe, constrângătoare şi deosebit de aspre. Cei ce se vor afla la conducerea ţării se vor manifesta adeseori într-un mod violent, inuman şi chiar necruţător. Criza socială ce va apare atunci în România se va adânci din ce în ce mai mult, iar masele de români care i-au ales pe reprezentaţii lor vor înţelege, într-un târziu, prin înlăturarea dictatorului Ceauşescu au adus la conducere alţi dictatori ce sunt mai cruzi, mai răi şi mai lacomi decât a fost dictatorul Ceauşescu. La un moment dat, masele de români îşi vor da seama că după revoluţia ce a avut loc în anul 1989,
totul a mers de la rău la extraordinar de rău.”

Averile obţinute prin furt şi înşelăciune ale celor care s-au îmbogăţit după anul 1989
vor fi pierdute, după cum şi merită aceşti tâlhari, şi se vor risipi

„În timpul acestei noi revoluţii care va izbucni în viitorul apropiat în România,
zeci de mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii care era aşteptată de atâţia ani.
În timpul acelei revoluţii ce va izbucni în România va începe apoi o adevărată «vânătoare de vrăjitoare»
împotriva vechilor comunişti, cât şi a tuturor acelora pe care voi, cei din această ţară, îi numiţi foştii securişti.
În timpul acelei revoluţii, România se va scălda pur şi simplu într-o mare baie de sânge
ce va fi pe alocuri asemănătoare cu ceea ce se petrece în filmele despre personajul Dracula
pe care le-aţi vizionat (ecranizările romanului scriitorului Bram Stoker).
Luaţi aminte că atunci, în timpul acelei noi revoluţii, vor muri atât mulţi oameni ce au fost vinovaţi,
cât şi mulţi oameni nevinovaţi. Pentru o anumită perioadă de timp, atunci când acea revoluţie
se va dezlănţui, autoritatea de stat din România va dispărea aproape în totalitate.
Opinia publică internaţională va fi profund şocată de ceea ce se va petrece atunci în această ţară, 
dar datorită faptului că va fi preocupată de propriile ei probleme şi de dificultăţile pe care le va face
să apară cel de-Al Treilea Război Mondial, va rămâne în expectativă şi nu va interveni în această ţară. 
Atât datorită lipsurilor, cât şi datorită bolilor care se vor declanşa şi a crimelor care se vor comite
în timpul acestei noi revoluţii, toate acestea combinându-se şi cu cel de-Al Treilea Război Mondial,
populaţia României se va reduce considerabil, aproape la jumătate.
Averile obţinute prin furt şi înşelăciune ale celor care s-au îmbogăţit după anul 1989 vor fi pierdute,
după cum şi merită aceşti tâlhari, şi se vor risipi. O parte din aceste averi vor ajunge până la urmă
în mâinile rebelilor şi ale revoluţionarilor ce vor scăpa de sub orice autoritate statală. 
Din acest haos însângerat, România va ieşi până la urmă mult purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase atunci când vor apăra România

„Vă mărturisesc că ceea ce mi-a purtat paşii spre pământul binecuvântat al Bucovinei
este în special faptul că am avut unele viziuni în conformitate cu care, într-un viitor nu prea îndepărtat,
de aici se va înălţa, în întâmpinarea destinului său, cea mai puternică personalitate politică a României
pe care o va cunoaşte, poate, mileniul care a început. Tocmai datorită acestor viziuni referitoare la viitor
pe care le-am avut, am venit să mă familiarizez cu aceste locuri sfinte de unde îşi va porni activitatea
acest mare Mântuitor al omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că această personalitate grandioasă
a avea o mulţime de calităţi excepţionale. Acum sunt sigur de toate acestea după ce am vizitat
ceea ce aş putea numi „stâlpii spiritualităţi româneşti“, concretizaţi în incomparabilele şi genialele opere de artă
care sunt mânăstirile Moldovei. Aşa cum vă spuneam, de pe teritoriul Bucovinei se va ridica un om bun,
înţelept şi credincios întru Dumnezeu care va fi tare ca o stâncă. El va conduce acest popor cu o mână de fier,
dar, totodată, va fi un om bun, înţelept şi drept. Până la acea dată când se va afirma ca un mare conducător charismatic,
el nu va fi de nimeni cunoscut. Acest mare conducător va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el,
prin activitatea sa plină de înţelepciune, o va înălţa în fruntea statelor de pe glob.
Sub conducerea sa, România va ajunge, la scurt timp după aceea, la
cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi va atinge cea mai mare înflorire economică.
În acele vremuri, militarii români vor fi aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau anapoda,
fără niciun ţel, şi îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii împotriva celor care vor ataca această ţară,
iar faptele lor de arme vor fi la fel de glorioase ca şi acelea ale înaintaşilor lor.
Trebuie să ştiţi că toate acestea vor fi posibile deoarece ei vor avea un ţel nobil,
o cauză dreaptă şi un conducător bun şi înţelept, care va fi capabil să-i călăuzească.
În secolele următoare, România va juca un rol preponderent
în viaţa spirituală, politică, socială şi economică a acestei planete.”
România va deveni pilonul noii orânduiri internaţionale pe această planetă

„Raportul de forţe se va transforma radical în lume la încheierea ultimului război mondial.
Ţările ce vor fi puternic spiritualizate vor dobândi apoi supremaţia mondială.
Trebuie să ştiţi că ţările noastre, India şi România, vor deveni în acele vremuri pilonii principali
pe care se va sprijini noua orânduire internaţională ce va apare atunci.
Grecia, Japonia, Franţa şi Rusia (ce va fi aproape în totalitate spălată de ateism
şi comunism printr-o mişcare socială ce va fi chiar mai brutală decât cea românească)
vor deveni nişte sui generis coloane de susţinere a dezvoltării mondiale,
dezvoltare ce va fi bazată mai mult ca niciodată pe spiritualitate, pe cultură, pe religie, pe bună înţelegere,
pe iubire şi pe artă, iar nu pe regulile reci ale unor economii mercantile, egoiste şi lipsite de suflet. 
Anumite structuri statale lipsite de suflet vor dispare din istorie şi printre acestea amintim
SUA, Uniunea Europeană şi NATO. Toate acestea se vor prăbuşi şi vor dispărea.
SUA se va prăbuşi deoarece are picioare de lut şi fiindcă structurile sociale în această ţară
au fost consolidate pe minciună şi pe felurite premise false.
Slăbiciunea SUA va fi demonstrată adeseori în cursul celui de-Al Treilea Război Mondial,
în urma căruia hegemonia SUA va dispărea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .