Sa vorbim si despre conflictul dintre generatii.
Cred ca aproape toate trecem prin sita sfaturilor parintesti sau/si “bunicesti”.
Bunica ne spune ca trebuie sa ne pregatim pentru a fi gospodine. Si, cand o asculti parca vezi o lume idilica, in care femeia s-a nascut pentru a aduce armonie in casa.
Pe de alta parte vin sfaturile mamei care, mai putin conservatoare, dar parca si mai muncita de viata. Ea a trebuit sa fie ceea ce era bunica, adica gospodina perfecta, sotia ideala, mama de neegalat, si, in acelasi timp, femeia timpurilor ei, cea care a militat pentru drepturile egale ale femeilor cu barbatii si, careia, acestia din urma i-au dat ceea ce a cerut, adica inca ceva in plus de facut pe langa cele ce avea déjà in sarcina.
Asadar erau si sfaturile femeii devenita sotie si mama, care facea acasa treaba pana la ore tarzii din noapte fara cracneasca si fara sa mai simta vreo bucurie reala – totul era ca pe pilot automat. Singurele lor bucurii ramasesera realizarile copiilor si zilele de duminica atunci cand isi permiteau luxul de a se trezi o ora mai tarziu si, uneori, chiar sa-si bea cafeaua in pat. Mama care, gatea fara prea mare placere, spala si facea curatenie aproape in acelasi timp si care, isi gasea timp sa faca si lectii cu copiii, sa le spuna o poveste, sa se uite la un film cu ei si sa-l comenteze apoi, si care, dupa serviciu, se oprea fie in piata, fie la coada din colt ca sa cumpere de-ale gurii – pentru ca barbatii erau obositi de la munca.
Ei, dar déjà a sosit o alta era, cea in care, femeia devenita independenta financiar isi permite sa-si cumpere semi-preparate ca sa pregateasca mesele festive de acasa si isi angajeaza pe cineva sa faca treburile casei. Nu zic ca este ceva rau in asta. Ba pot spune ca in sfarsit au inceput sa apara anumite egalitati si in ceea ce priveste drepturile partenerilor dintr-un cuplu.
Dar, sincera sa fiu, parca nu mai este sarbatoarea sarbatoare daca nu faci ceva sa-ti aduci aminte ca asta urmeaza sa se intample. Faptul ca ai totul déjà pregatit este bine nu zic nu, insa sa framanti un cozonac cu mainile tale, sa-ti rezervi ceva timp in care sa nu faci altceva decat sa te gandesti la copilarie, sa simti mirosul de esenta de rom si lamaie rasa, sa pregatesti tu cu mainile tale friptura ce o vei pune la cuptor... Sa faci din asta o sarbatoare.
Ca in orice in viata, si aici trebuie sa facem ceva eforturi. Sa facem un efort fizic suplimentar ca sa ne bucuram de spiritul sarbatorilor. Si, mai mult decat atat, cumparaturile, cadourile pe care le punem in punga pentru cei dragi, candelele pe care le cumparam ca sa luam lumina in noaptea de Inviere, reprezinta tot ateatea motive de liniste, de relaxare si de pauza in viata noastra alergata.
Imi doresc sa am puterea sa nu renunt la cele doua mari sarbatori anuale ale noastre (Pastele si Craciunul), sa pot transmite asta si fetitei mele pentru ca, in fond, o ajut sa-si creeze niste bucurii pe care nu i le poate lua nimeni si care ii vor fi mereu alaturi in zilele de necaz sau de bucurie.
Sa ne pregatim asadar asa cum trebuie de sarbatori, sa mergem la biserica sa ne rugam Domnului si sa-I multumim pentru ajutorul pe care ni l-a dat in timpul ce s-a scurs si, mai important decat orice, sa nu ne privam de bucuria de a ne aduna intreaga familie in jurul unei mese pentru a face un popas in viata alaturi de cei dragi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu