Deodorant făcut în casă

Apoi am aflat despre aluminum, prezent în toate antiperspirantele și cărui utilizare a fost legată de creșterea cazurilor de cancer și alergii. Pe cosmeticdatabase aluminium este cotat cu note de 3 și 4 ca risc, nu este unul foarte mare, dar utilizarea unui deodorant este zilnică, nu ocazională și asta duce la creșterea probabilității de a avea probleme în timp.
Așa că de la începutul anului folosesc bicarbonatul de sodiu în loc de deodorant.
Am început să folosesc bicarbonatul la îndemnul mamei, era o soluție în timpurile în care deodorantele erau marfa scumpă la vedere, destinată celor privilegiați. Bicarbonatul îl aplicam pur și simplu pe pielea ușor umedă cu ajutorul unei pensule. Acțiunea era eficientă, transpiram dar nu miroseam urât, singurul neajuns era faptul că bicarbonatul avea o granulație ceva mai mare și nu adera întodeauna bine pe piele. Am combinat apoi bicarbonatul cu o parte egală de amidon și era un pic mai bine, dar tot nu eram mulțumită.
Când a venit căldură am început să mă irit, granulația amestecului era tot mare și de la transpirația accentuată, prin frecare pielea se irita. Am început să caut altă soluție și dintre cele găsite pe net mi s-a părut cea mai la îndemână cea publicată de Sideris. Mi-a luat ceva timp până am făcut rost de ingrediente, dar până la urmă le-am adunat și am făcut primul meu deodorant.
Rețeta publicată de Sideris este următoarea:
5 linguri unt de shea sau unt de cacao
3 linguri de bicarbonat de sodiu
2 linguri de amidon
10 picături de vitamina E
10 picături de ulei esențial
Ce este frumos și interesant atunci când îți prepari singură cosmeticele este că te poți juca cu ingredientele, ceea ce am și făcut. Am luat rețeta dată de Sideris și am folosit ce aveam la îndemână și a ieșit următoarea variantă.
  • 2 linguri de unt de shea-Mayam
  • 3 linguri de unt de cacao-Mayam
  • 3 linguri de amidon ( Dr. Oetker)
  • 3 linguri bicarbonat de sodiu (Dr. Oetker)
  • 1 linguriță de Vitamina E-Mayam (picurătorul curgea prea tare și nu am reușit să pun picături)
  • 2 lingurițe de glicerină vegetală Mayam( glicerina are rol de hidratare așa că m-am gândit că nu are ce să strice)
  • 10 picături de ulei esențial de mentă Fares (sunt în perioada “mentei”, îmi place mirosul grozav de mult)
Am luat toate ingredientele, mai puțin uleiul esențial pe care l-am pus la sfârșit și le-am amestecat la bain marie pentru aproximativ 10 minute. Amestecul l-am pus într-un borcănel de plastic de la o cremă de gălbenele și după ce s-a răcit l-am lăsat 24 de ore la frigider până s-a întărit. Are un aspect solid, când vreau să îl aplic iau foarte puțin pe degete și frec ușor până intră în piele. A ieșit o cantitate destul de mare, care cred că îmi va ajunge câteva luni. Ținut afară din frigider doar se înmoaie ușor, așa că dacă îl uitați afară nu e o tragedie.
L-am folosit în zilele toride care au fost în vara asta și este eficient, de tranpirat transpir, dar nu miros urât. Au fost zile cu 38-40 de grade când, după ce l-am aplicat de dimineață și am făcut ceva efort fizic, am simțit nevoia să mă spăl și să îl reaplic, dar în general  a rezistat bine până seara. L-am aplicat imdiat după epilare, fie cu aparatul fie cu lama și nu am avut nicio iritație, așa că eu una îi dau nota 10.
Ce aș face diferit
  • l-aș turna într-un recipient gol de la un deodorant solid clasic pentru a-l aplica mai ușor
  • deși mirosul este discret, nu aș mai folosi uleiul esențial, l-aș lăsa fară miros e mult mai bine dacă folosești un parfum
Abia aștept să se termine, deși la cât de greu se consumă o să am ceva de așteptat, pentru a mă juca din nou. Până atunci o să revin cu rețeta pentru prima mea cremă făcută în casă, cred că odată ce începi să îți faci singură cosmeticele devii dependentă de joaca asta :-) .
Voi ce cosmetice făcute în casă ați descoperit sau îmbunatațit din joacă ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest website este un pamflet!

Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .